Centrul Memorial Marin Preda

 

Centrul memorial Marin Preda este găzduit în clădirea vechii şcoli din Siliştea-Gumeşti, unde a învăţat şi Marin Preda. Şcoala a fost construită în 1910, în stil tipic, într-o perioadă de dezvoltare a instituţiilor şcolare în mediul sătesc. Centrul memorial expune obiecte, documente şi fotografii privind viaţa şi activitatea scriitorului Marin Preda.

 

Casa în care s-a născut scriitorul se află  în centrul localităţii Siliştea-Gumeşti şi este pe Lista monumentelor istorice din judeţul Teleorman (poziţia 394, cod TR-IV-m-B-14522).

 

Marin Preda se naşte la 5 august 1922 şi este descris ca fiind un academician, nuvelist, romancier, scriitor și director de editură. Este fiul lui Tudor Călărașu, „de profesie plugar”, și al Joiței Preda. El avea să poarte numele mamei sale, deoarece părinţii lui nu erau căsătoriţi legal. Mai avea două surori din partea mamei, Măria şi Miţa, trei fraţi din partea tatălui, Ilie (Paraschiv), Gheorghe (Achim) și Ion (Nilă), iar din părinţii săi s-au mai născut Ilinca, Marin și Alexandru. Făcea parte dintr-o familie numeroasă. În primii ani de şcoală, a absentat mult, fiind nevoit sa facă treburi în gospodărie. Însă, încet-încet, s-a remarcat ca un elev foarte bun, luând premiul I. După multe rugăminţi, pentru că tatăl nu-l lăsa la şcoală, mama sa îi promite să-l dea la „şcoala de învăţători”. Urmează, între 1934-1937, clasele V-VII într-un sat vecin. Termină cele 7 clase cu o medie foarte bună. În 1937, se prezintă la Şcoala Normală din Câmpulung-Muscel, dar este respins la vizita medicală din cauza miopiei. Acum, tatăl său voia să-l dea la o şcoală de meserii. Intervine însă salvator librarul Constantin Păun din Miroși, de la care elevul Marin Preda își procura cărți, și îl duce la Şcoala Normală din Abrud, unde reușește la examenul de bursă cu nota 10. În 1939, este transferat la Şcoala Normală din Cristur-Odorhei, unde își continuă studiile încă un an. A continuat să-şi manifeste interesul pentru istorie, română și chiar matematici. Este remarcat de profesorul Justin Salanțiu, în cadrul Şedinţelor literare. El i-a prezis că „va ajunge un mare scriitor”. Cei trei ani de viață transilvană vor fi evocați în „Viața ca o pradă” și în „Cel mai iubit dintre pământeni”. În 1940, în urma Dictatului de la Viena, elevul Preda Marin primește o repartiție pentru o școală similară din București.

 

În ianuarie 1941, asistă la evenimentele rebeliunii legionare și la reprimarea ei de către Ion Antonescu. Se întâlneşte cu consătenii săi la Bucureşti. Toate acestea vor fi evocate peste trei decenii în „Delirul” și în „Viața ca o pradă”. În acelaşi an, susţine examenul de capacitate cu ajutorul directorului şcolii, însă datorită greutăților materiale se hotărăște să renunțe la școală.

 

În volumul colectiv de versuri „Sîrmă ghimpată”, Geo Dumitrescu include poezia „Întoarcerea fiului rătăcit” de Marin Preda, dar manuscrisul volumului nu obține viză pentru tipărire. Tot prin intermediul lui Geo Dumitrescu, Marin Preda este angajat corector la ziarul „Timpul”, în 1941.

 

 

Marin Preda debutează în 1942 cu schița „Părlitu’ ” în ziarul Timpul. Debutul la 20 de ani îi dă încredere în scrisul său, publicând în continuare schițele și povestirile: Strigoaica, Salcâmul, Calul, Noaptea, La câmp.

În septembrie, pleacă de la Timpul. La recomandarea lui E. Lovinescu, poetul Ion Vinea îl angajează secretar de redacție la „Evenimentul zilei”. De aici, începe să publice şi să ia parte la şedinţele cenaclului Sburătorul, condus de criticul Eugen Lovinescu, unde nuvela „Calul” produce asupra celor prezenți o vie impresie, stârnind încântarea lui Dinu Nicodin. Nuvela va fi inclusă în volumul său de debut din 1948, Întâlnirea din pământuri.

 

Între 1943-1945, este înrolat în armată şi îşi descrie experienţa în romanele „Viața ca o pradă” și „Delirul”. În 1945 devine corector la ziarul „România liberă”. Apoi, din 1952 devine redactor la revista „Viața românească”. În 1956 primește Premiul de Stat pentru romanul „Moromeții”. Un an mai târziu, în 1957, scriitorul efectuează o excursie în Vietnam. La întoarcere, se oprește la Beijing. În 1954, se căsătorește cu poeta Aurora Cornu şi divorţează în 1959. S-a recăsătorit apoi cu Eta Vexler, care ulterior a emigrat în Franța la începutul anilor ’70. Cu cea de-a treia soție, Elena, a avut doi fii: Nicolae și Alexandru.

 

În 1968 devine vicepreședinte al Uniunii Scriitorilor, iar în 1970 devine director al editurii Cartea Românească, pe care o va conduce până la moartea sa. În 1970 traduce în colaborare cu Nicolae Gane romanul lui Fiodor Dostoievski: „Demonii:. Romanul său, „Marele singuratic”, primește premiul Uniunii Scriitorilor pe anul 1971. În 1974 este ales membru corespondent al Academiei Române. În 1980, la editura pe care o conducea, publică ultimul său roman: „Cel mai iubit dintre pământeni”. O lună mai târziu este ales deputat în Marea Adunare Națională (parlamentul). Între 1975 și 1980 locuiește în București.

Pe 16 mai 1980 este ucis la vila de creație a scriitorilor de la Palatul Mogoșoaia, ca urmare a publicării ultimului său roman.

 

 

Foto: http://www.efectul-preda.istoria-artei.ro/