Templul Mare din Rădăuți

Este în Rădăuți, județul Suceava
Inaugurat în 1883
Deschis turiștilor

Templul mare din Rădăuți este o clădire cu aspect de catedrală ortodoxă, stilul arhitectural final fiind rezultatul unui amalgam, datorat neințelegerii dintre evreii ortodocşi şi cei modernişti…

Cod monument Istoric: cod LMI SV-II-m-B-05599

În anul 2004, a fost inclus pe Lista monumentelor istorice din județul Suceava. Două turnuri impunătoare, cu acoperiş sub formă de cupolă, străjuiesc de-o parte şi de alta intrarea principală a templului, care se face pe sub una dintre cele trei arcade sprijinite pe patru piloni masivi. Ferestrele sunt lungi şi de formă circulară, care la rȃndul lor se termină în arcade. Interiorul templului este o combinație între stilurile renascentist, baroc şi maur. Aripa de vest a templului este rezervată femeilor.

Durata de construcție a Templului mare a fost tărăgănată de disputele dintre evreii ortodocşi, care doreau ca sinagoga să poarte amprenta stilului tradițional, în timp ce, evreii modernişti doreau să fie o copie a Templului din Cernăuți, cu o cupolă rotundă deasupra. În cele din urmă, s-a ajuns la un compromis: stilul arhitectural al Templului din Cernăuți, însă cu două turnuri in loc de cupolă.

Data inaugurării templului, nu întamplător a coincis cu ziua de naştere a împăratului Franz Joseph I, 18 august 1883, acesta fiind cel care a făcut posibilă construirea sinagogii, punȃnd la dispoziția comunității evreieşti o parcelă de teren în centrul oraşului. Prima slujbă a fost ținută de noul șef-rabin al orașului, Yitzhak Kunstadt.

Primii evrei au venit în tȃrgul Rădăuți la sfârșitul secolului al XVIII-lea din Galiția, precum şi din Siret, Storojineț, Cernăuți, Suceava, Mihăileni sau Gura Humorului.

Registrul de taxe consemna în 1807 existența a trei familii evreiești în Rădăuți. Comunitatea evreiască din Rădăuţi a întȃmpinat ostilitate din partea autorității austriece, care, în anul 1816, îl trimite pe contele Hardegg să dea ordin ca evreii să fie alungați din localitate. În cele din urmă, ordinul nu a fost pus în aplicare.

A început să se mărească comunitatea evreilor, astfel că, în anul 1821, s-a deschis o cârciumă special pentru aceştia, iar în 1830 avea să se construiască şi prima sinagogă în centrul orasului de către Eliahu Gewölb.

În anul 1852, Rădăuțiul a fost ridicat la rang de oraș şi prin Constituția Imperiului Austro-Ungar din 1867, evreilor li s-a acordat cetățenia statului austro-ungar.

În anul 1880, din cei 11.162 locuitori ai orașului, evreii reprezentau 30.9% din populație, adică 3.452 locuitori.

În anul 1888, comunitatea evreiască număra 523 de familii şi dispunea de un templu, opt sinagogi și șase școli oficiale. În anul 1910, locuiau în oraș 5.940 de evrei, 5.256 de germani și 4.456 de români.

După primul război mondial, germanii au emigrat în Germania și Austria, la fel şi o parte din evrei, în timp ce, aceia care au rămas au ajuns să contribuie la dezvoltarea orașului, ocupand şi funcții în Consiliul orășenesc.

În perioada interbelică, în Rădăuți funcționa un liceu particular evreiesc (1919-1926) și o școală evreiască, care includea o grădiniță și cursuri pentru adulți. Aceasta din urmă era sprijinită de Comunitatea evreiască. Nici evreii nevoiaşi nu au fost lăsați deoparte, în 1925, fiind construit un azil de bătrȃni cu o capacitate de 40 de persoane şi o cantină care oferea mese gratuite pentru un număr de 100 de persoane.

Urmează o perioadă zbuciumată pentru evrei. In iunie 1940, guvernul Ion Gigurtu adoptă legi noi, care prevedeau confiscarea proprietăților evreilor, precum şi expulzarea din școli și din funcțiile publice. De asemenea, medicilor evrei li se interzicea să trateze pacienți de alte etnii.
După al doilea război mondial, numărul evreilor din Rădăuți a crescut din nou, în anul 1947, ajungând la aproximativ 6.000, însă avea să cunoască o scădere ca urmare e emigrarii acestora în Palestina. In perioada cuprinsă între toamna anului 1950 şi aprilie 1951 mai erau aproximativ 3000 de evrei în Rădăuți.

Ca urmare a acestei tendințe de emigrare masivă, abia în octombrie 1958, guvernul Romaniei permite din nou evreilor să emigreze. Astfel că, în anul 1962, evreii rămaşi in Rădăuți numărau un total de aproximativ 800, iar numărul de sinagogi unde îşi desfăşurau activitatea religioasă ajunsese la trei.

Orașul Rădăuți a avut rabini-șefi care conduceau activitatea religioasă a comunității. Dintre aceştia enumerăm: Hirsch Shapiro (1861-1881), Yitzhak Rabin Kunstadt (1883-1909), dr. Yaacov Hoffman (1912-1923), dr. Yaacov Nacht (1925-1928), dr. Shimshon Stein (1930-1932, 1933-1940), Yitzhak Rabinowitz (1932-1933) și Yisroel Hornick (1945-1947), care a fost și ultimul șef-rabin din Rădăuți.