Teatrul Victor Ion Popa

 

Arta teatrului este consemnată la Bârlad prin documente de la 1860, care confirmă existenţa unui teatru local, cu spectacole şi angajaţi. Aici jucau elevii, dar veneau şi trupele care erau în turneu prin Moldova.

 

Dovezile de la începutul secolului XX, demonstrează că arta teatrală din acel moment era sub semnul instabilităţii şi al amatorismului. Dar calea spre teatrul profesionist abia se deschidea. Aşa că în 28 decembrie 1955, are loc spectacolul inaugural al Teatrului de Stat Bârlad, cu o piesă jucată în premiera pe ţară: „Mielul turbat” de Aurel Baranga, în regia lui Sică Alexandrescu. 

La un an de la inaugurare, teatrul primeşte numele lui Victor Ion Popa, un eminent om de cultură din Bârlad. Evenimentul a fost marcat prin piesa de teatru „Take, Lanke şi Cadâr”, spectacol ce a înregistrat un succes imens, fiind jucat de peste 500 de ori, în patru variante de montări scenice, în repertoriul permanent.

 

De la inaugurare şi până astăzi, teatrul a avut o politică a repertoriului variat, cu valoare artistică. Acest lucru a condus numai la succes. Pe scena teatrului s-au putut vedea, de-a lungul timpului, spectacole precum: „O scrisoare pierdută”, de I.L.Caragiale, „Dezertorul”, de M. Sorbul, „Gaiţele”, de Al. Kiriţescu, „Mitică Popescu”, de Camil Petrescu, „Bărbierul din Sevilla”, de Beaumarchais, „Platon” şi „Noţiunea de fericire”, de Dumitru Solomon, „Puterea întunericului”, de L. Tolstoi, „Doi tineri din Verona”, de W. Shakespeare, „Mama”, de D.R.Popescu, „Să nu-ţi faci prăvălie cu scară”, de Eugen Barbu, „Luna dezmoşteniţilor” şi „Anna Christie”, de E. O’Neill, „Citadela sfărâmată”, de Horia Lovinescu, „Rinocerii” şi „Scaunele”, de Eugene Ionesco. La aceste spectacole şi-au adus contribuţia nume mari: Sică Alexandrescu, Radu Beligan, Dina Cocea, Marcela Rusu, Mihai Tofan, Adriana Leonescu, Mihai Mădescu, Valentin Silvestru, Radu Popescu, Constantin Paiu, Ştefan Oprea. Mai mult, publicul bârlădean a putut admira câteva legende ale teatrului românesc: Matei Millo, Aristitza Romanescu şi Constantin Nottara. 

 

În 1976, s-a înfiinţat „Colocviul tinerilor regizori din teatrele dramatice” din dorinţa profesionalismului. Însa a fost sistat după cinci ediţii, ca urmare a ideologiei vremii. În 1996, teatrul a început colaborarea cu Asociaţia Culturală şi Amicală Română, condusă de Gabriel Penciu. Aceasta are ca scop cunoaşterea şi aprofundarea artei teatrale româneşti în spaţiul cultural francez. Aşa, actorii apreciaţi bârlădeni, plini de succes, au onorat multe invitaţii de a juca la Strasbourg.

 

Prin turneele în ţară şi în străinătate pe care le-a avut în ultima perioadă, Teatrul „Victor Ion Popa” s-a promovat foarte mult. 

 

Victor Ion Popa s-a născut la 29 iulie 1895 la Călmăţui, Galaţi. A fost un mare om de teatru şi literat. A adus ţării o contribuţie însemnată la evoluția teatrului românesc dintre cele două războaie mondiale. A fost un scriitor de mare talent, autorul unor piese apreciate de marele public precum și de critica literară: „Sfârlează cu fofează”, „Meșterul Aurel, ucenicul lui Dumnezeu” (biografia lui Aurel Vlaicu, unul din pionierii aviației); „Velerim și Veler Doamne” (ecranizat de Sergiu Nicolaescu sub titlul Osânda cu Amza Pellea în rolul principal). La Iași urmează cursurile primelor cinci clase de liceu la Liceul internat „Costache Negruzzi”, iar ultimele două clase liceale la Liceul „Național”, pe care-l absolvă în 1914. Debutează în literatură ca elev. După terminarea liceului s-a înscris la Conservatorul ieșean și, pentru un timp, la Facultatea de Drept; devine pedagog la Liceul Internat pentru a-și asigura situația materială.

Între 1916 – 1917, ia parte la luptele de la Oituz cu Regimentul 12 Infanterie din Bârlad. Un an mai târziu, devine actor al Teatrului Național din Iași. În 1919 se mută la Bârlad. În 1924, devine director de scenă la Teatrul Popular București. Montează piese la Teatrele Naționale din Craiova și Cernăuți. Între 1925 – 1926, activează ca pictor scenograf şi secretar literar. În 1927-1929 devine director general al Teatrului Național din Cernăuți, perioadă în care a montat 41 de premiere și reluări. Aici a creat primul teatru românesc de păpuși și marionete și a deschis un ciclu de audiții muzicale însoțite de conferințe. Între 1929 – 1933, a fost regizor la Teatrul „Regina Maria”. În 1937, participă la Paris cu machete de decoruri de teatru, ceea ce i-a adus conferirea Legiunii de onoare din partea guvernului francez. În 1943, devine director al Oficiului Național Cinematografic (O. N. C.). În ultimii săi ani, a fost profesor suplinitor la catedra de „Dicțiune, dramă și comedie” a Conservatorului din București. Moare la 30 martie 1946, la Bucureşti.