De ce să vezi acest obiectiv?
Pentru că este un punct de reper important în universul cultural românesc.
- Este în Bucureşti, judeţ Bucureşti
- Construit în 1950
- Deschis turiștilor fără taxă de vizitare.
- Condiții de vizitare: deschis tot timpul anului
Teatrul Naţional de Operetă „Ion Dacian” este situat în Bucureşti, lângă Teatrul Naţional „Ion Luca Caragiale”. Acesta reprezintă o instituţie publică de cultură, finanţată de Ministerul Culturii şi Cultelor. Clădirea, situată în centrul Bucureştiului, are o istorie strâns legată de cea a Teatrului Naţional „Ion Luca Caragiale”, spectacolele mutându-se într-una din sălile acestuia în urma demolării sediului iniţial.
Istoria Teatrului Naţional de Operetă indică ca şi moment de bază în fondarea şcolii româneşti de operetă jumătatea secolului al XX-lea. Între anii 1946-1950, secţia muzicală a Teatrului Armatei a impus noi direcţii pentru această genul acesta de şcoală. Astfel, în anul 1950, Consiliul de Miniştri a decis înfiinţarea Teatrului de Stat de Operetă. Premiera cu care a fost inaugurat teatrul a fost „Vânt de libertate” de Isaak Dunaevski.
Începând din acel moment, pe scena teatrului au performat personalităţi importante în universul liric românesc, precum: Ion Dacian, Silli Popescu, Virginica Romanovski, Maria Wauvrina, Migry Avram Nicolau, Nae Roman, Bimbo Mărculescu, Toni Buiacici, George Hazgan, Valeria Rădulescu, Lili Dușescu, Tamara Buciuceanu, Tiberiu Simionescu.
Teatrul de Stat de Operetă a participat la numeroase turnee europene. Ansamblul de balet s-a remarcat chiar şi pe continentul american unde au realizat spectacole extrem de apreciate de public. Evaluând performanţele artistice la nivel cantitativ, se poate extrage ca de-a lungul celor 52 de stagiuni, aici au fost puse în scena 155 de premiere, dintre care 30 fiind operete româneşti. Repertoriul însumează 90 de titluri, cuprinzând o gamă largă, de la scoala franceza până la musicalul modern.
În august 1986, clădirea teatrului a fost demolată şi, ca urmare, spectacolele de operetă au fost susţinute în Sala Mică a Teatrului Naţional „Ion Luca Caragiale”, spaţiu unde sunt suţinute şi în prezent. Numele maestrului Ion Dacian a fost adăugat în titulatura teatrului după anul 1990. Tot în acea perioadă, ca o recunoaştere a prestigiului proiectelor artistice întreprinse, operetei i-a fost atribuită titulatura de Teatru Naţional.
Program casă de bilete |
Luni-Vineri: 10:00-18:00 |
Adresă casa de bilete: Bld. Mihail Kogălniceanu, nr. 70-72, sector 5, București, nr. telefon: 0743.295.205.
Date de contact pentru Teatrul National de Opereta „Ion Dacian”: bulevardul Nicolae Bălcescu, nr. 2, București;
Telefon: +4021.313.6348.