- Este în Botoșani, județul Botoșani
- Data începerii construcţiei: 1908
- Data finalizării construcţiei:
- Deschis turiştilor
Teatrul Mihai Eminescu se află pe Str. Teatrului, Nr. 5 în orașul Botoșani, județul Botoșani…
- Cod monument Istoric: BT-II-m-B-02037
La Botoşani prima reprezentaţie în limba română a avut loc în 1838. În anul 1860 se construieşte prima sală de teatru denumită „Teatrul Petrache Cristea”, ceea ce a reprezentat o cotitură în viaţa oraşului Botoşani, în aceea vreme fiind puţin oraşe în ţară cu o sală de reprezentanţii teatrale realizată după model Occidental.
Sala era dotată cu scenă, două rânduri de loje, parter, orchestră, plus alte accesorii. Era văruită în alb, la fel şi despărţiturile din scândură ale lojelor, nu aveau capitonaj şi scaune, pe care spectatorii le aduceau de acasă. Un candelabru uriaş cu aproximativ două sute de lumânări de parafină lumina încăperea. Acesta avea un mecanism special prin care se cobora pentru ca lumânarile să fie înlocuite. Existau aşa-numitele staluri, un fel de scaune cu spătar, care erau destinate doar bărbaţilor.
Începerea reprezentaţiei era anunţată prin trei lovituri de butuc în podeaua scenei. În 1864, Mihail Eminescu a lucrat în cadrul Teatrului „Petrache Cristea” ca scriitor de roluri și ca sufleur al trupei Vlădicescu-Tardini, care a fost cea mai mare și mai bine organizată trupă teatrală din provincie.
În acele timpuri, în vogă erau lucrările dramatice în limba română, altături de piese traduse din germană sau franceză. Pragul scenei a fost trecut şi de staruri străine, precum Adelina Patti, renumita soprană de origine spaniolă.
În data de 1 ianuarie, din necesitatea unui spaţiu mai mare dedicat teatrului, s-a format „Societatea pe acțiuni-Teatrul Eminescu”cu 75 de acţionari, cu scopul de a sprijini ridicarea acestei clădiri. Doi ani a durat finalizarea construcţiei şi a fost realizată după planul arhitectului Grigore Cerchez, în stilul eclectic al şcolii franceze.
Inaugurarea oficială a avut loc în data de 21 septembrie 1914 cu piesa de teatru „Locrica noastră”. În data de 8 aprilie 1944, clădirea teatrului este distrusă parţial de un bombardament. Lucrările de renovare încep în 1956 şi durează doi ani.
În septembrie 1958 se inaugurează Teatrul „Mihai Eminescu”, iar prima stagiune este deschisă pe 16 octombrie cu piesa „Mielul turbat” de Aurel Baranga, jucată în premieră. Regia a fost realizată de Paul Sireteanu, iar scenografia i-a aparţinut lui Constantin Piuliță.
De-a lungul timpului, pe scena Teatrului „Mihai Eminescu” s-au ţinut reprezentaţii teatrale după operele lui Nicolae Iorga, Eugen Lovinescu, Vasile Voiculescu şi a multor altora.
Merită de menţionat faptul că opera dramatică „Luceafărul” a fost jucată pentru prima dată pe scena acestui teatru, ca omagiu adus marelui poet al neamului românesc.
Date de contact: Str. Teatrului, Nr. 5, Botoşani, judeţ Botoşani, nr. telefon: 0231.510.970. |
|
|