- Este în comuna Săcelu, județul Gorj
- Altitudine: 340 m
Staţiunea balneară Săcelu este situată în comuna Săcelu, județul Gorj, pe drumul județean 661, la 7 km N de DN 67 Târgu Jiu – Râmnicu Vâlcea, la circa 20 km de gara CFR Târgu Cărbunești și la circa 30 km de Târgu Jiu, într-o zonă de dealuri acoperite cu păduri de stejar și fag…
- Trasee amenajate: da
- Trasee marcate: da
- Condiții de vizitare: permanent
Situată la o altitudine de 340 m, localitatea Săcelu este atestată pentru prima dată într-un document din vremea lui Tepeș Vodă în anul 1480. Apare și sub denumirea de Sătcel la 8 ianuarie 1613 într-un hrisov din timpul lui Radu Mihnea, precum și sub denumirea de Secel la 3 aprilie 1644, iar la 1672, într-un act de vanzare cumpărare, apare sub denumirea de Săcel. În 1866 Ministerul de Interne, declară localitatea stațiune balneară iar primele stabilimente balneare sunt construite în anul 1888.
Băile dispun de numeroase izvoare minerale sulfuroase, clorurate, iodurate, bromurate, sodice, hipotone și hipertone, cu mare efect terapeutic în cura externă, indicate în tratarea afecțiunilor reumatismale, a celor posttraumatice, neurologice, în afectiuni ginecologice, ale tubului digestiv, hepatobiliare și ale căilor urinare, ale sistemului nervos central și periferic. Izvoarele situate nu departe de bazine sunt indicate pentru afecțiuni ale ficatului și ochilor. Izvorul Căciulata tratează afecțiuni ale stomacului, pancreasului, colonului etc.