- Este în Bumbeşti Jiu, Judeţul Gorj
- Construit în 1850-1852/1855-1859
- Poartă Hramul Schimbarea la Faţă
- Deschis turiştilor fără taxă de vizitare.
Schitul Locurele este un lăcaş al Mănăstirii Lainici şi este izolat într-o poiană superbă din mijlocul pădurilor din Defileul Jiului…
- Cod monument Istoric:
- Trasee amenajate: da
- Sărbătoare anuală: Schimbarea la Faţă, 6 august
- Altitudine: 780 m
- Ctitori: Ieromonahii Luca Stolojan şi Cleopa Cărtianu
Schitul Locurele şi-a luat numele de la „locurel”, care însemnă „poieniţă de munte” şi „loc mic pentru rugăciune”, însă pisania se referă la schit cu numele de „Locuri Rele”, de unde se poate deduce că, în timp, a devenit „Locurele”.
Legenda spune că un preot de mir din Târgu Jiu, Lupu Stolojan, a ajuns la bătrâneţe şi s-a călugărit la Mănăstirea Tismana, unde a primit numele de Luca. Într-o zi de 6 august din 1849, de sărbătoarea Schimbării la Faţă a Domnului Iisus Hristos, acesta a avut o vedenie: a văzut o lumină albă şi a auzit o voce care i-a spus să se ducă spre răsărit, în susul râului, iar la Muntele Gropul să înalţe schit de închinare. Cum Călugărul Luca nu auzise până atunci de Muntele Gropul, a umblat câteva luni prin munţii din lungul Jiului. Obosit, a poposit la Schitul Lainici să-şi targă sufletul. Următoarea zi, a pornit pe altă cărare, unde a întâlnit un copil ce mâna câteva oi. L-a întrebat încotro se duce, iar copilul i-a răspuns că merge mai sus, la locurel. Părintele l-a urmat şi au ajuns într-o poiană mare, cu iarbă verde şi luminată de un soare blând. Tot de la copil a aflat că acestui loc i se mai spunea şi „Gropul”, înţelegând în acel moment că ajunsese la destinaţie. S-a întors acasă, şi-a vândut toată averea şi a cumpărat poiana de la cei care o aveau în proprietate. Între 1850-1852, a construit o biserică de lemn si câteva chilii, ajutat de un alt preot din Târgu Jiu, pe nume Constantin Cărtianu. Acesta s-a călugărit la schit, cu numele de Cleopa.
O catografie din arhiva Episcopiei Râmnicului-Noul Severin, din 23 iunie 1854, certifică faptul că, în acel moment, schitul era funcţional şi avea biserică nouă de lemn acoperită cu şindrilă de brad, avea veşminte, cărţi şi obiecte de cult, şase case de lemn, livadă de pruni, o pivniţă nouă, 10 stupi, 20 de capre cu iezii lor şi 6 pogoane de pământ în jurul schitului.
Sfântul Calinic Cărăvan, numit stareţ al Mănăstirii Lainici şi al Schitului Locurele, care era episcop al Râmnicului în perioada respectivă, nu a fost mulţumit de biserica de lemn şi a hotărât ca aceasta să fie înlocuită cu una de zid. Aşa că între 1855-1859, aceiași doi călugări au clădit-o din cărămidă şi există şi astăzi. S-a sfințit la 6 august 1860, dată la care a fost stabilit şi hramul schitului, „Schimbarea la față”, şi a fost dăruit ca metoh al Mănăstirii Lainici chiar de către ctitori, cu binecuvântarea Sfântului Calinic. Între anii 1892-1897, schitul a fost reparat și zugrăvit din nou şi a fost pictat pentru prima oară de pictorul Ioan Oprișan, în stil realist-naiv, pictură ce s-a păstrat până azi. La intrarea în pronaos, în dreapta și în stânga sunt pictați Sfinții Apostolo Petru și Pavel. Se mai disting portretele celor doi călugări ctitori, ale Episcopilor Calinic și Ghenadie ai Râmnicului-Noul Severin, al regelui Carol I, al lui Radu Cartianu și al soției, Constantina Cartianu, și al lui Dincă Scheleru, aceștia din urmă contribuind la renovare.
Schitul a fost părăsit în timpul Primului Război Mondial, a fost avariat şi jefuit în acea perioadă, iar viaţa de obşte s-a reluat în condiţii foarte grele.
În anul 1934, a fost construit corpul de chilii şi un grajd nou şi a fost reparată bucătăria. În anul 1957, sub conducerea Stareţului Calinic Cărăvan, s-a reparat biserica schitului, fiind consolidată temelia cu bolovani de piatră şi înlocuit vechiul acoperiş de şindrilă cu unul de tablă.
Decretul comunist din 1959 a afectat şi Schitul Locurele, însă a continuat să funcţioneze cu personal redus. De atunci nu s-a mai renovat, iar biserica s-a deteriorat, la începutul secolului XXI fiind într-o stare deosebit de proastă. Abia în 2006 au început lucrările de refacere: părţile de zid care se prăbuşiseră, acoperişul şi ferestrele, tencuiala exterioară şi restaurarea picturii. În timpul lucrărilor de restaurare s-a constatat că sub stratul de pictură în ulei din 1896 există un strat de frescă mai vechi.
Schitul Locurele nu a fost proiectat în formă de cetate, ca alte mănăstiri, ci e înconjurat de un gard simplu, ţărănesc.
Biserica e construită în plan trilobat, cu turlă din fețe poligonale și fără ferestre. Are 14 metri lungime în exterior, iar pereţii sunt groşi de aproape un metru.
Catapeteasma este de zid. Naosul se delimitează de pronaos printr-un zid cu o deschidere cât o ușă mai înaltă. Pridvorul este închis și pictat. Ușa de la intrarea în pridvor este masivă, din lemn.Altarul este luminat de o fereastră pe zidul de răsărit și de câte o fereastră pe zidurile din dreapta și din stânga.
Ferestrele sunt duble, cu bare metalice între ele. Clopotnița reprezintă o originaliatte arhitectonică, fiind joasă, din lemn, susținută de patru stâlpi foarte groși din zid, în dreapta bisericii (la sud), lipită de ea. Acoperișul este din tablă albă. Pereții văruiți în alb, au în unele locuri firide superficiale.
Sculptura ușilor împărătești aparține lui M. Dobrița. În fața bisericii (la apus) este o clădire cu etaj pentru chilii, stăreție, trapeză, bucătărie, construită din piatră şi lemn, în stilul tradiţional al caselor gorjeneşti cu pridvor.
În prezent, Schitul Locurele formează obște cu mănătirea Lainici.
Schitul Locurele a fost vizitat şi de scriitorul Alexandru Vlahuţă, pomenindu-l în lucrarea sa, „România Pitorească”.
Date de contact: Bumbeşti Jiu, Judeţul Gorj, DN 66
Schitul se află la aproximativ cinci km de Mănăstirea Lainici, accesul se face pe un drum forestier, greu accesibil pentru autoturisme. Drumul pietruit, care șerpuiește printre copacii pădurii, se parcurge uşor pe jos.
