De ce sa vezi acest obiectiv?
Pentru că este una din cele mai importante zone umede din estul Europei.
- Este pe teritoriul administrativ al comunei Sic, Județ Cluj
- Rezervaţie naturală
- Înfiinţare: 1974
- Declarat: 2000
- Deschis turiștilor fără taxă de vizitare.
- Fără condiții de campare
Declarată „Delta Clujului”, rezervaţia „Stufărişurile de la Sic” este situată în lunca Văii Fizeşului, din judeţul Cluj.
- Trasee amenajate: da
- Condiții de vizitare: deschis turiştilor, în orice anotimp
Stufărişurile de la Sic alcătuiesc o arie protejată de interes naţional de categoria a IV-a IUCN, adică reprezintă o rezervaţie naturală de tip avifaunistic ce se întinde pe o suprafaţă de 2 ha.
Rezervaţia „Stufărişurile de la Sic” a fost declarată arie protejată în anul 2000 prin Legea nr. 5 din data de 6 martie, care a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Nr.142 din 12 aprilie 2000.
Din punct de vedere al suprafeţei, rezervaţia Stufărişurile de la Sic se află pe locul al doilea după Delta Dunării, fiind o zonă încă neatinsă de mâna omului, în care te mai poţi bucura de sălbăticia locului. Până la începutul secolului trecut, în Transilvania au existat mai multe astfel de zone umede, astfel că înfiinţarea rezervaţiei „Stufărişurile de la Sic” vine în ajutorul conservării întinderilor de stufăriş şi a speciilor de păsări şi vegetaţie pe care le adăpostesc.
Marea parte a suprafeţei rezervaţiei este ocupată de întinderile de stufăriş, dar în componenţa ei mai intră mlaştini, iazuri şi vegetaţie de papură.
Stufărişurile de la Sic reprezintă un habitat optim pentru o mare varietate de specii de păsări clocitoare, migratoare, prădătoare sau de pasaj, printre care amintim buhaiul de baltă (Botaurus stellaris), stârcul cenușiu (Ardea cinerea), lișița (cu specii de Fulica atra și Gallinula chloropus), presura (o specie din familia Emberizidae), pițigoiul moțat (Aegithalos caudatus), corcodelul mic (Tachybaptus ruficollis), cufundarul polar (Gavia arctica), nagâțul (Vanellus vanellus), câneparul (Acanthis cannabina), lăcarul mare (Acrocephalus arundinaceus) sau șorecarul comun (Buteo buteo).
Stufărişul este străbătut de un pod lung de lemn de aproximativ un km, pe care vă puteţi plimba şi în caz că doriţi să admiraţi priveliştea de la înălţime vă puteţi opri la aşa-numitele „ciupercuţe” amplasate din loc în loc. La 40 de m de capătul podului se află şi o fântănă unde vă puteţi potoli setea.
Date de contact: în imediata apropiere a drumului judeţean DJ109D, ce leagă localitatea Jucu de Sus de Nicula, comuna Sic, judeţ Cluj. |