- Este în apropierea localității Băile Tușnad, Județul Harghita
- Unitate geografica: rezervatie naturala
- Altitudine: 824 m
- Deschis fara taxa de vizitare.
- Cuconditii de campare
Rezervația Naturală Protejată Piatra Şoimilor este o arie naturală protejată, situată în imediata vecinătate a localităţii Băile Tuşnad din jud. Harghita…
- Trasee amenajate: da
- Trasee marcate: da
- Conditii de vizitare: deschis turstilor
Rezervația naturală aflată în capătul sudic al Munților Harghitei, are o suprafață de 1,5 ha și reprezintă o stâncă formată din rocă magmatică (andezitică), de culoare brun-cenușie, împrejmită de vegetație lemnoasă.
Stânca se încadrează în lanțul eruptiv al Munților Harghitei de Sud, fiind situată pe versantul estic al conului Muntelui Pilișca, pe malul drept al Oltului la o înălțime de 824 m și oferă o priveliște excelentă asupra defileul Oltului, stațiunii Tușnad, vârfurilor Vártető, Surduc și Ciomatu. Limitele rezervației sunt trasate astfel: la est de drumul forestier, la sud de pârâul Corbului, iar la vest și nord de pădurea mixtă de conifere și foioase.
Organizația GeoEcologică ACCENT administrează din anul 2010 Situl Natura 2000 Bazinul Ciucului de Jos din care face parte și Rezervaţia Naturală Protejată Piatra Şoimilor. Importanţa fitogeografică a rezervaţiei se datorează faptului că, în anul 1942 a fost descris endemismul local vulturica lui Teleki (Hieracium telekianum).
Rezervația face parte dintr-un peisaj de munte acoperit de vegetaţie forestieră mixtă, foioase-răşinoase şi unde se dezvoltă un număr mare de specii floristice adaptate la acest mediu. Dintre acestea se remarcă un endemism local (întâlnit numai în judeţul Harghita, pe stâncării) Hieracium telekianum – o specie de vulturică (vulturica lui Teleki) cu areal foarte restrâns şi foarte spectaculoasă. Din fauna prezentă, menţionăm: veveriţa, pârşul mare, căpriorul, ursul brun, şi ocazional pisica salbatică, lupul şi râsul. De asemenea, se întâlnesc aici diverse specii de păsări cum ar fi: huhurezul, buha, ciocănitoarea pestriţă mare, șorecarul comun, piţigoiul de munte, piţigoiul de brădet. Dintre reptile enumerăm: şopârla de munte sau şopârla de câmp. Se mai găsesc în acest areal și o serie de mamifere, insecte și amfibieni.
Pentru a ajunge în rezervație se poate parcurge în aproximativ 1-2 ore traseul tematic Băile Tuşnad (656 m) – Lacul Ciucaş (600 m) – Piatra Şoimilor (824 m), marcat cu triunghi roșu, cu o distanță de 2,5 km și o diferență de nivel de 189 m. Traseul este recomandat turiştilor antrenaţi, cu condiţie fizică corespunzătoare. Este contraindicat pentru bolnavii de inimă, celor cu problem ale sistemului circulatoriu şi respiratoriu, suferinzi de reumatism şi alte boli ale articulaţiilor, cartilajelor.
După traversarea podului de peste râul Olt, drumul se bifurcă, spre stânga se poate ajunge la camping şi la mofetă (traseul nr. 2), iar spre dreapta, unde sunt amplasate și 2 panouri informative, continuă traseul marcat cu triunghi roşu, care urcă spre Piatra Şoimilor. Marcajul, după numai 25 metri, traversează drumul forestier (traseul cu nr. 4), trece pârâul Corbului şi urcă pe 18 serpentine pe versantul abrupt al Pietrei Şoimilor. După o urcare de cca. 45 minute, pădurea se rarefiază şi se ajunge în spatele unei stânci mai mici, aflată la capătul de sud al Pietrei Şoimilor. Puţin mai spre dreapta se părăsește poteca şi după cam 10 m se urcă cu grijă pe o pantă abruptă şi se ajunge la un mic popas, de aici se mai merg 5 minute spre nord și se ajunge la punctul de belvedere Piatra Şoimilor, unde se află și crucea de lemnn. De aici se poate admira priveliştea oferită de stațiune, de defileul Oltului şi de masivul Ciomat. Pe parcursul traseului există 10 panouri informative montate pe copaci.
In zonă există numeroase posibilități de cazare cum ar fi:cabane, pensiuni turistice, camping, hoteluri.
Ca și activități recreative, în zonă se pot face drumeții, ciclism, observarea faunei, a florei, a păsărilor, pescuit sportiv, activități de iarnă, activități pe apă, astfel că vă recomandăm să consultaţi înainte starea-vremii.com.
Cu aceeași denumire de Piatra Şoimilor este menționat în Harta Munții Harghita autori Z. Racz A. Cioacă și respectiv în ghidul turistic cu același nume – publicate în 1986 la Editura Sport-Turism, un alt aflorisment stâncos de 717 m situat mai la sud – tot pe dreapta Oltului între Băile Tușnad și Bixad. Piatra Şoimilor (denumirea actuală) este specificată sub denumirea de Stânca Şoimilor. Este important a nu se face confuzie între cele două obiective turistice.
Date de contact: Băile Tușnad, Județul Harghita. |
|
|