- Este pe teritorul comunelor Apața, Hoghiz și Măieruș, Judeţul Braşov
- Unitate geografică: Carpaţii Orientali
- Altitudine: 460-800 metri
- Înfiinţare: 1980, reconfirmată în 2000.
- Fără condiţii de campare
Pădurea Bogăţii este o rezervaţie naturală din Munţii Perşani, cu cele mai complexe ecosisteme naturale, ce se întinde pe o suprafaţă de 8.500 ha şi pe care nu o puteţi rata dacă mergeţi pe DN13 Braşov – Sighişoara…
- Trasee amenajate: da
- Trasee marcate: da
Rezervaţia Pădurea Bogătii se aşază pe ambele laturi ale masivului: pe versantul estic, scurt şi abrupt, unde se află comuna Măieruş, străbătut de Pârâul Maierus, şi pe versantul vestic, aparţinând comunei Hoghiz, mai prelung şi mai domol, străbatut de Pârâul Bogăţii.
Pădurea Bogății este o arie protejată de interes național pentru că este o rezervaţie naturală complexă: geologică, fizico-geografică, botanică, forestieră, peisagistică şi are o faună extrem de diversificată. Scopul rezervaţiei este protejarea geosistemelor forestiere.
Din punct de vedere geologic, teritoriul rezervației prezintă o complexitate tectonică petrografică și stratigrafică specifică Munților Perșani. Veţi putea admira un mozaic geologic. În rezervaţie predomină formaţiunile de fliş cretacic, care se impun prin conglomerate de Bucegi şi calcarenite, gresii, roci eruptive, bazalte. Acestea sunt exploatate în trei cariere, iar în cea de pe Pârâul Cândii, s-au descoperit coloane de bazalt comparabile cu cele de la Racoş. Ele pot fi văzute la „Fântâna Albă”, unde există conglomerate formate din calcar şi alte roci.
Obiectivele ocrotite sunt geosistemele forestiere, care sunt considerate cele mai complexe ecosisteme naturale. Pădurea Bogăţii este una dintre cele mai reprezentative păduri de foioase din România, fiind formată din exemplare frumoase de fag, amestecate cu gorun şi carpen. Aici apare un fenomen ciudat de inversiune a straturilor de foioase: gorunul apare pe o poziţie superioară faţă de fagete, care ocupă în mod obişnuit baza versanţilor. Pe lângă arbori, aici mai cresc si tufişuri (ienupăr, păducel), arbori de statură joasă (fag, tei pucios) şi specii ierboase (Anthoricum ramosum, Melica mutans, Carex michelii). Pe suprafața ariei vegetează Waldesteinia geoides.
Bogăţia faunei bine diversificate este reprezentată de vertebrate: cerbi, urşi, vulpi, lupi, mistreţi, râşi, jderi, căprioare, dar şi nevertebrate. Este însă şi teren de vânătoare cu regim de rezervaţie, deci are cabane de vânătoare, aparţine domeniului public al comunei Hoghiz în proporţie de 60% şi restul este domeniu privat.
Căi de acces: Rezervaţia Pădurea Bogăţii este traversată pe o distanţă de 17 km de DN 13 Braşov – Sighişoara, între km 35 şi km 52.