- Este în Dorna Candrenilor, Județul Suceava
- Unitate geografică: rezervaţie geologică
- Altitudine: 1.760m
- Deschis turiștilor fără taxă de vizitare.
Doisprezece Apostoli este un monument al naturii, o rezervaţie geologică unică prin frumuseţea şi formele rocilor…
- Trasee amenajate: da
- Trasee marcate: da
- Condiții de vizitare: echipament montan adecvat
Rezervația naturală 12 Apostoli se află este situată pe creasta dintre văile apelor Neagra Şarului şi Poiana Negri. Zona se întrinde pe 200 de ha, coborând din Căliman spre vârfurile Lucaciu şi oraşul Vatra Dornei. Este situată în nordul marelui crater vulcanic al munţilor Căliman.
Cei 12 Apostoli sunt reprezentaţi de un grup de stânci din lavă cimentată, adevărate scuplturi ale naturii, cu figuri zoomorfe şi antropomorfe. Sculpturile s-au format prin modelarea eoliană, dezagregarea fizică, eroziunea aglomeratelor. Există şi ipoteze care susţin modelări provocate de om.
Aceste forme deosebite, au fost sursă de inspiraţie pentru folclorul local, cât şi pentru cultul religios, având denumiri din ambele zone.
Turiştii pot vedea, de exemplu, figura unui moș cu barbă (spre nord), a unui bătrân (spre sud), a unui urs cu capul plecat, a unei femei ce amintește silueta lui Nefertiti etc. Remarcabilă este figura misterioasă a Moșului, o replică a sfinxului din Bucegi, ce prezintă trei feţe distincte, toate cu chip uman, orientate spre cele trei cărări ce se îndreaptă spre el: către Gura Haiţii prezintă o faţă lată, brahicefala; spre nord are un cap mai mic, cu o frunte mai îngustă şi o bărba alungită; iar spre sud are o faţă mai înaltă şi îngustă, de tip dolicocefal, având parcă şi un coif pe creştet.
Aproape de Moş, este o stâncă izolată, zveltă, figură cu părul ondulat. Apar stânci cu aspect de turnuri sau piramide, asemenea unor piloni. rezervaţia mai cuprinde „Mareşalul”, „Ramses al II-lea”, „Godzila” şi „Poarta Hârlei”, „Nefertiti” ş.a.
În rezervaţie există un traseu tematic, care a fost selectat printre cele mai frumoase şapte trasee din România. Poteca, de două ore şi jumatate, marcată cu bulină albastră, are o lungime de 11 km. Traseul pleacă din satul Gura Haitii, prin păduri de molid și pășuni subalpine, până la cea mai interesantă zonă din Parcul Național Căliman.
De sărbătoarea celor Doisprezece Apostoli (29 iunie), localnicii urcă din zonele învecinate pentru a sărbători „Moșii din Călimani”. Sărbătoarea îşi are originea în străvechiul cult dacic al soarelui, bradului și focului, având ca temă principală cultul moșilor și strămoșilor.
Rezervaţia geomorfologică şi geologică a fost creată pentru protejarea acestor stânci, reziduri alcătuite din aglomerate mai rezistente. Ineditul grupului 12 Apostoli atrage sute de turişti prin originalitatea şi prin măreţia sa.
Acces: din Gura Haiţii pleacă traseul tematic.