Palatul Cretulescu

Palatul Creţulescu este un edificiu elegant realizat în stil renascentist francez, ce străjuieşte strada Ştirbei Vodă, nr. 39, în apropiere de Parcul Cişmigiu. 

 

Palatul a aparţinut familiei Kretzulescu, de unde şi a doua denumire sub care este cunoscut palatul, şi anume Kreţulescu. Începuturile palatului se pierd undeva în anul 1700, când voievodul Constantin Brâncoveanu a făcut cadou de nuntă uneia dintre fiicele sale, Safta, o bucată de pământ pe care urma să fie ridicat un palat pentru cei doi. Aceasta s-a căsătorit cu fiul marelui logofăt Pârvu, Iordache Creţulescu. 

 

De-a lungul timpului, palatul a fost supus unor diverse modificări arhitecturale, astfel că stilul arhitectural al clădirii prezent nu are nimic de-a face cu cel original. În anul 1862, palatul ajunge într-o stare de degradare şi trece printr-o serie de lucrări de reparare, realizate de arhitectul Lipizer.  

În anul 1880, sunt reparate şi modificate grajdurile, de către arhitectul Grigore Cerchez, opere importante pe care le-a realizat acesta fiind clădirea Băncii Naţionale Române, Palatul Insitutului “Ion Mincu” din Bucureşti, faţada Muzeului naţional de Istorie Naturală “Grigore Antipa” etc, adept fiind al stilului arhitectural neobrâncovenesc şi neogotic. 

 

 

Elena Creţulescu (1857-1930) va moşteni palatul şi îl va transforma radical, după gusturile sale, angajându-l pe arhitectul Petre Antonescu (1873-1965) adept al stilului arhitectural neo-românesc, să realizeze planul arhitectural. Printre operele sale renumite se numără Arcul de triumf din Bucureşti, Cazinoul Sinaia, Palatul Facultăţii de Drept din Bucureşti, Palatul Navigaţiei din Galaţi şi multe altele.

 

Ridicarea palatului s-a desfăşurat pe o perioadă de doi ani. Stilul arhtectural adoptat a fost cel al Renaşterii franceze, presărat cu elemente baroce. Faţada clădirii dinspre Parcul Cişmigiu impresionează prin turnul şi scara exterioară impunătoare, mansardele înalte acoperite cu ardezie, care o învăluie într-o aură de eleganţă şi măiestrie. Un frumos parc cu brazi, fântâni arteziene, izvoare, poduri înconjura palatul. Se întindea pe o suprafaţă de aproape două hectare, astăzi fiind redus la dimensiunea unei grădini. În aripa dreaptă a palatului a fost amenajată o seră, Elena Creţulescu fiind o iubitoare de flori şi plante. Nu lipseau nici grajdurile, care se aflau în partea de vest a palatului, unde se găseau şi spălătoria şi camerele pentru personalul de serviciu.  

 

 

În anul 1927, Elena Creţulescu este nevoită să vândă palatul din cauza datoriilor pe care le avea, fiind cumpărat de primăria Bucureştiului. În decursul timpului, clădirea a ajuns să adăpostească pe rând diverse instituţii administrative, precum Preşedinţia Consiliului de Miniştri, Muzeul de Artă Religoasă, Consiliul Sindicatelor din România, Centrul European de Învăţământ Superior etc. 

 

Începând cu data de 21 septembrie şi până în prezent, Palatul Creţulescu adăposteşte centrul European de Învăţământ Superior al UNESCO din Bucureşti, UNESCO-CEPES, nu înainte de a fi renovat şi readus la adevărata sa splendoare arhitecturală.

 

În anul 2003, palatul trece printr-un alt proces de renovare.