Palatul Baroc din Timişoara

• Este în Timişoara, Județ Timiş
• Construit la mijlocul secolului al XVIII-lea
• Deschis turiștilor cu taxă de vizitare.

Odată cu anul 1751, cȃnd în Banat începe separarea administraţiei camerale de cea militară, inginerii militari devin preocupaţi de găsirea unui spaţiu în interiorul Cetăţii pentru reşedinţa casei guvernatorului…

• Cod monument Istoric: TM-II-m-A-06174
• Condiții de vizitare: conform orarului de vizită

În momentul avansării lucrărilor la Dom şi fixării formei Pieţei Principale (astăzi Piaţa Unirii) s-a ales şi poziţia locuinţei guvernatorului civil.

Clădirea era cunoscută în anul 1752 ca şi Casa Camerală Veche, iar în 1954 se transformă, fiind amenajată ca resedinţă pentru preşedintele administraţiei civile, contele de Vilana Perlas. Noua denumire a monumentului este Palatul Preşedintelui. Motivele decorative trădează o filiaţie vieneză strȃnsă, în care se recunoaşte îndeosebi modelul „Palatului Kinsky” din Viena.

Palatul Preşedintelui apare drept una dintre cele mai reprezentative construcţii din Timişoara secolului al XVIII-lea şi confirmă preocuparea administraţiei vremii pentru înfrumuseţarea oraşului. De altfel, aspectul clădirii este menţionat elogios în lucrarea lui Francisc Griselini, Istoria Banatului Timişean, apărută la Bucureşti în 1926. Cȃnd vremea Timisoara este placută, după o vizită la Palatul Baroc, vă puteţi aşeza la terasă, la o ceaşcă de cafea şi împărtăşi impresiile cu prietenii.

Clădirea îşi păstrează, în mare, şi în ziua de astăzi, transformările pe care le-a suferit la sfȃrşitul secolului al XIX-lea, cȃnd arhitectul Jacques Klein transformă Palatul Preşedintelui – devenit între timp Casa Comitatului – şi elimină elementele de decoraţie barocă, mai ales la nivelul faţadelor. Caracteristicile construcţiei au favorizat alegerea sa pentru funcţiunea de muzeu de artă, spaţiile oferite de clădire putȃnd fi adaptate cu minime modificări cerinţelor de expunere ale muzeografiei contemporane

Astfel, pe de o parte amplasamentul într-un spaţiu central şi vast al nucleului istoric al oraşului, favorizează polarizarea interesului vizitatorilor, iar pe de altă parte, specificul arhitectural face posibilă diversitatea funcţională impusă de programul muzeal şi accentuarea concordanţei între construcţie şi noua sa destinaţie.