De ce să vezi acest obiectiv?
Pentru că Muzeul Memorial „Octavian Goga” din Ciucea, judeţul Cluj îţi va da o idee despre cât de spectaculoasă putea să fie viaţa unui poet-om politic, om politic- poet.
- Este în Ciucea, Județul Cluj
- Construit în perioada interbelică
- Deschis turiștilor cu taxă de vizitare.
- Constructor/ Autor: Octavian Goga
- Cod monument Istoric: Ansamblul „Octavian Goga” CJ-II-a-A-07568, Conacul Octavian Goga CJ-II-m-A-07568.01
- Condiții de vizitare: în limitele programului
În România există atâtea obiective turistice, încât, între două destinaţii, nici nu ai timp să respiri. Trebuie să vezi, însă, domeniul Octavian Goga de la Ciucea. Muzeul memorial „Octavian Goga” din localitatea Ciucea ar putea fi descris ca fiind un ansamblu de clădiri, fiecare cu arhitectura şi „personalitatea” sa. Clădirea Castel este, de departe, cea mai impunătoare. A fost construită la iniţiativa poetului pe fundaţia unui conac mai vechi, deţinut de Cinska Boncza, văduva poetului Ady Endre.
Fosta clădire avea un singur nivel şi respecta arhitectura provincială neogotică din Imperiul Austro-Ungar (deschideri cu arcade gotice, turn crenelat). Octavian Goga a păstrat fundaţia şi o parte din zidul imobilului şi a construit în locul acestuia, o locuinţă cu două nivele. Noua construcţie acoperea o suprafaţă mai mare decât casa iniţială, şi era prevăzută cu ferestre ample, arcade în semicerc la parter şi un turn cu acoperiş piramidal.
În interior impresionau şi impresionează în continuare mai ales: un salon de primire flancat de cinci deschideri semicirculare, sufrageria, salonul de muzică de la etaj şi biroul de lucru al poetului.
În vecinătatea castelului se găseşte Casa Albă, locul de primire şi de întremare a invitaţilor. Astăzi Casa Albă adăposteşte o expoziţie etnografică, respectiv costume populare din regiunea Moldovei, din Oltenia, Ţara Oaşului şi Valea Someşului, covoare tradiţionale cu precădere din aceleaşi regiuni, icoane pe sticlă şi pe lemn din zona Şcheii Braşovului, de la Mănăstirea Nicula, ceramică de Vadu Crişului, dar şi alte sortimente, una dintre cele mai atractive piese fiind şemineul cu cahle de Corund fabricat în 1864. Tot din domeniul Octavian Goga de la Ciucea face parte şi Casa Ady, fosta locuinţă a lui Ady Endre.
De-a lungul timpului aici s-au organizat diverse expoziţii, unde au fost expuse obiecte din colecţia familiei, documente, fotografii pentru a ilustra şi diverse aspecte din viaţa şi din activitatea lui A. Endre. Corpurile adiacente erau utilizate drept magazii, bucătărie şi găzduirea personalului angajat; pe o stâncă, în apropierea şoselei, se află, însă, o construcţie ciudată, asemănătoare cu locuinţele fantastice din poveştile Fraţilor Grimm.
Imobilul se numeşte „Casa de pe stâncă” şi este susţinut de ziduri solide din piatră. Se remarcă planul semirotund al clădirii şi ferestrele sale semicirculare. Dacă ar putea vorbi, casa ar spune destule şi despre ospeţele vânătoreşti pe care le-a adăpostit.
Un alt obiectiv pe care trebuie să îl bifezi în timpul vizitei tale la Ciucea este monumentul funerar al lui Octavian şi al Veturiei Goga. Mausoleul urma să fie realizat de însuşi maestrul Constantin Brâncuşi, dar, în cele din urmă, Veturia Goga a hotărît să apeleze la arhitectul G.M. Cantacuzino pentru schiţarea planului monumentului.
Artista plastică Nora Steriade a semnat decorurile edificiului, monumentul fiind ridicat de meşterul maramureşean Iosif Kuczka. Placarea edificiului cu mozaic a durat timp de aproape douăzeci de ani şi a fost realizată de însăşi Veturia Goga. Monumentul se află pe dealul Pleşului şi păstrează, pe fronton, o strofă de-a lui Octavian Goga din poemul „Din larg”.
Preț intrare |
Orar de vizită |
5 RON |
Luni: Închis Miercuri-Duminică: 9:00-17:00 |
Date de contact: Localitatea Ciucea, Strada Principală, nr.4 , Judeţul Cluj, Tel / Fax :0264-259003. |