Muzeul Naţional de Istorie a României

Muzeul Naţional de Istorie a României (MNIR) rămâne cel mai important şi ilustrativ muzeu din ţară, atât prin mărimea sa, cât şi prin patrimoniul deţinut. Mai mult, arheologia contemporană este valorificată de aceste muzeu, care se implică inclusiv în prevenirea distrugerii de patrimoniu istoric. Este implicat în colaborări cu autorităţile locale, în cercetări arheologice în mai multe situri, inclusiv în proiecte de mare anvergură precum Alburnus Maior (Roşia Montană) şi Programul Autostrada.

 

Istoria sa începe în 1970 şi se clasează repede ca cel mai reprezentativ muzeu de istorie şi arheolologie din România, prezentând cele mai faimoase tezaure, mai ales cele din material preţios şi alte mii de piese ce au o considerabilă valoare arheologică. Toate acestea înfăţişau clar istoria noastră.

Muzeul a fost afectat la cutremurul din 1977, iar expoziţia a fost schimbată şi reorganizată după voinţa Partidului Comunist: exista o secţie întreagă dedicată lui Nicolae Ceauşescu. Apoi a fost lăsat fără fonduri.

 

 

După Revoluţie, activitatea muzeului s-a intensificat, colecţiile şi activităţile lui au devenit cunoscute pe plan internaţional, prin organizarea expoziţiilor atât în ţară, cât şi în străinătate. Mai mult, MNIR a fost gazda Congresului Internaţional de Bronzuri Romane, organizat în mai 2003, ce a fost un succes, atrăgând persoane din peste 15 ţări.

 

Sediul Muzeului de Istorie a fost şi este Palatul Poștelor de pe Calea Victoriei, o clădirea monument istoric, ce a fost construită în secolul al XIX-lea, în stil neoclasic. Clădirea îi oferă muzeului posibilitatea de a se desfăşura pe 8.000 de metri pătraţi, în peste 60 de săli.

Colecţiile muzeului sunt împărţite în mai multe expoziţii ce înfăţişează cât mai bine istoria românilor: Preistorie, Istorie antică, Lapidarium, Columna lui Traian, Istorie Medievală, Istorie Modernă, Tezaur şi Numismatică. În holul central se organizează expoziţiile temporare.

 

La muzeu, avem mărturii ale prezenţei omului pe teritoriul actual al ţării încă din paleolitic (600.000 – 6.000 î.Hr). Mai reprezentativă este perioada neoliticului, când a început să se dezvolte civilizaţia europeană. Din acea perioadă, în posesia muzeului au intrat obiecte care resuscitează agricultura, arhitectura, meşteşugurile şi practicele funerare. Cultul este redat prin statuete antropomorfe şi zoomorfe de o diversitate impresionantă, de la cele mai simple, până la cele mai complicate în detalii şi înţeles.

 

Istoria antică este reprezentată de existenţa coloniilor greceşti în Dobrogea, din secolul al VII-lea a. Hr., cultura materială şi spirituală a geto-dacilor, războaiele daco-romane şi transformarea Daciei în provincie a Imperiului roman.

Din aceeaşi categorie fac parte dovezile precreştinismului, când erau adorate divinităţi greco-romane (Jupiter, Juno, Apollo, Mars, Mercurius, Diana, Venus, Minerva, Ceres, Bacchus), divinităţi microasiatice, egiptene şi siriene (Cybele, Sabazius, Osiris, Isis, Sarapis, Mithra Sol Invictus,) divinităţi celto-germanice (Epona, Sirona, Hercules Magusanus) şi tracice (Cavalerul Trac). 

Religia creştină s-a răspândit foarte repede  în teritoriu, în strânsă legătură cu romanizarea dacilor, încă din secolul al VI-lea. Vechimea creştinismului în teritoriu este redată prin terminologia de bază: biserică, cruce, dumnezeu, creştin, înger, sfânt.

Migraţiile din teritoriu au lăsat urme arheologice, puse în ordine la MNIR.

Tot la Muzeul de Istorie găsim şi „Aurul Dacilor”, o colecţie de obiecte valoroase ce a fost furată de la Sarmizegetusa Regia, recuperată apoi parţial de statul român în 2011. Printre obiecte, cele mai remarcate sunt: o brăţară regală dacică de aur decorată cu capete de dragoni înaripaţi şi palmete, două umbo de scuturi de paradă decorate cu reprezentări de animale reale sau fantastice şi 229 monede antice de aur şi argint.

 

 

Lapidarium-ul este format din monumente greceşti, romane şi medievale de factură civilă sau religioasă, sculpturi şi alte elemente decorative arhitecturale. Printre obiecte se numără piese de marmură, şapte statui, altare, medalioane, pereţi de edicule, coronamente şi piedestale, pietre de mormânt, sarcofage, pisanii sau sculpturi în relief. Cea mai importanta piesă este Columna lui Traian.

Columna lui Traian constă într-o copie accesibilă vizitatorilor. Columna originală a fost realizată din marmură de Paros, înaltă de 40 metri. Era realizată dintr-o coloană cu capitel doric, aşezată pe un soclu decorat cu trofee. Pe capitel se înălţa statuia împăratului Traian, statuie turnată în bronz şi poleită cu aur, dispărută în evul mediu. Scenele de pe coloană sunt reprezentate cronologic: primul război dacic (101-102), bieniul de pace (când s-a construit podul de la Drobeta), al doilea război (105-106) şi pacea instaurată de romani.

 

Expoziţia continuă cu istoria medievală, ce înfăţişează apariţia şi definitivarea structurilor de putere ale statului în societatea medievală şi domniile fanariote. Acum apar diferite sisteme de fortificaţii, în special cele cu şanţ şi val de pământ. În aceasta expoziţie este studiat teritoriul şi din punct de vedere politic, sub influenţa otomană.

Din istoria modernă ne sunt prezentate prin obiective şi documente revoluţia burghezo-democratică de la 1848, câştigarea independenţei, declanşarea celor două războaie mondiale şi intrarea României sub influenţă rusească.