Muzeul Judeţean „Teohari Antonescu”

De ce sa vezi acest obiectiv?

Pentru că deţine una dintre cele mai importante colecţii de arme din sudul României!

Este in Giurgiu, Județ Giurgiu
Anul înfiinţării: 1934
Deschis turiștilor cu taxă de vizitare.

Constructor/ Autor:
Cod monument Istoric: GR-II-m-B-14876
Condiții de vizitare: conform programului de vizitare

Primele preocupări muzeistice la Giurgiu sunt legate de personalitatea lui Nicolae Droc-Barcian (1846, Rășinari – 1920), profesor şi director la liceului „Titu Maiorescu”, participant active la războiul de independenţă din 1877-1878, şi distins cu medaliile Trecerea Dunării şi Apărătorii Independenţei şi cu ordinele Steaua Românei şi Coroana României. Acesta înfiinţează în anul 1876 o grădină botanică, iar în anul 1883 un muzeu şcolar de ştiinţele naturii, care în timp s-a îmbogăţit cu piese arheologice şi documente. În anul 1916, în urma distrugerii oraşului Giurgiu, patrimoniul s-a pierdut.

În anul 1934, printr-o hotărâre a Prefecturii de Vlaşca, s-a înfiinţat Muzeul Judeţean, însă doar juridic, neavând sediu. Județul Vlaşca a fost o unitate administrativă de ordin întâi din Regatul României, a cărei reşedinţă era oraşul Giurgiu.

Numele Muzeului a fost sugerat de savantul Ion Andrieşescu, care a pus bazele unei noi specialităţi în istoriografia română, şi anume preistoria. De-a lungul vieţii sale, a publicat peste 50 de lucrări ştiinţifice originale. Împreună cu Vasile Pârvan, este considerat creatorul şcolii arheologice româneşti.

Teohari Antonescu, un epigrafist şi arheolog de renume, a urmat cursurile la Universitatea din Bucureşti, unde a urmat cursurile de arheologie ale lui Alexandru Odobescu, şi printre altele, şi cursurile de logică ale lui Titu Maiorescu. Plecat cu bursă, şi-a definitivat pregătirea la Berlin şi Heidelberg, Paris şi Londra. A călătorit în Italia şi Grecia, unde a putut să întreprindă studii asupra comorilor de artă din aceste ţări. Reîntors în ţară, va ocupa funcţia de profesor de arheologie la Catedra de Arheologie, înfiinţată în anul 1894, în cadrul Universităţii din Iaşi, până la sfârşitul vieţii sale (1894-1910).

A publicat numeroase studii de istorie, arheologie şi literatură, la Iaşi ajungând să fie considerat un adevărat pionier în materie de arheologie. De asemenea, a fondat în cadrul Universităţii „Al. I. Cuza”, un muzeu anexă a Catedrei de arheologie şi antichităţi, unde a expus reproduceri după vechi opere de artă, aduse din călătoriile lui prin Grecia.

Materialele adunate au fost depozitate pentru o perioadă de vreme într-o cameră a Liceului „Ion Antonescu”, din bunăvoinţa directorului acestuia, Savin Popescu. În fruntea instituţiei a fost numit, cu titlu onorific, profesorul Dumitru Berciu, care a condus-o până în 1948.

Având la bază cercetările arheologice realizate în anii ’50 de Dumitru Berciu, profesor, istoric şi arheolog, un grup de entuziaşti a înfiinţat Muzeul Raional Giurgiu, care a început cu o colecţie de ştiinţele naturii, la care s-au adăugat colecţii de artă şi arheologie, căpătând un profil mixt.

După doi ani, profesorul Gheorghe Rădulescu, absolvent de Belle-Arte, ajutat de muzeograful-restaurator Mihai Ionescu a reînfiinţat şi dezvoltat instituţia timp de două decenii.

După anul 1968, odată cu reorganizarea administrativă, a devenit muzeu judeţean pentru judeţul Ilfov.

La împlinirea a o sută de ani de la Războiul de Independenţă, muzeul care până atunci era îşi avea sediul într-o casă modestă, a fost mutat în fosta clădire a Prefecturii de Vlaşca, funcţionând ca secţia a Muzeului Judeţean Ilfov.

Între 1977-1990, expoziţia permanentă din cadrul muzeului s-a numit „Muzeul luptei pentru independenţa poporului român”.

După anul 1990, şi-a recăpătat denumirea de muzeu judeţean independent. Mai avea în subordine şi muzeul de la Floreşti-Stoieneşti.

Fosta clădire a Prefecturii a fost inclusă pe lista monumentelor istorice, având un corp ce data din sec. al XIX-lea (1877-1878). În anul 1903, clădirea se măreşte şi modenizează.

Între anii 1999-2005 se reface expoziţia secţiilor de arheologie şi istorie.

Muzeul valorifică de la piese de istorie, arheologie, material litic din paleolitoc, ceramică şi idoli din neolitic, din epoca bronzului şi a fierului, unelte, ceramică, podoabe, monede (13 tezaure monetare, o colecţie alcătuită din 2500 de piese din aur, argint şi metal comun) la arme, documente din evul mediu şi din epoca modernă.

Muzeul are patru secţii: arheologie, etnografie, istorie, istorie memorială.

Muzeul pune la dispoziţie publicului 8 săli la parter, din care 3 săli de istorie străveche şi veche, 3 săli dedicate istoriei medievale şi două săli dedicate istoriei moderne.

În cele trei săli de istorie străveche şi veche sunt expuse vase antropomorfe şi zoomorfe de la Sultana (cultura Gumelniţa), idoli neolitici, obiecte care aparţin culturii Tei (a doua etapă a bronzului).

În cele trei săli dedicate istoriei medievale este expusă colecţia de proiectile de artilerie din Cetatea Giurgiului, ceramică cu sgrafitto etc.

Cele două săli dedicate istoriei moderne prezintă perioada de la 1821 la Alexandru Ion Cuza prin expunerea de steme în marmură de pe frontispiciul unor clădiri, colecţia de hărţi, planul Cetăţii Giurgiu de la 1790 realizat de austrieci, presă locală, colecţie de peste 19.000 de periodice constiutită din colecţia integrală „Resboiul”, „Fundaţiile Regale”, „Viaţa Românească”, „Flacăra”, „Furnica” etc., colecţie de monede antice, medievale şi moderne, pictură (Sava Henţia, Vermont, Corneliu Baba, Basarab, Theo Sion, Ştiubei etc.), sculptură (Romanelli), grafică (Bulgăraş); bibliotecă, carte veche.

Muzeul deţine o impresionantă colecţie de arme, de altfel, una dintre cele mai importante din sudul României, formată din 184 de piese (53 arme de foc, 119 arme albe şi 12 proiectile), cărei piesă de rezistenţă o reprezintă o puşcă germană cu cremene folosită la vânătoare şi care conform specialiştilor, poate fi datată între 1680-1700, fiind cea mai veche armă de foc din colecţia muzeului.

În patrimoniul muzeului există şi două dintre ultimele tunuri de calibrul 57, care au fost folosite de armata română în Primul Război Mondial.

Din anul 2003 în administrarea Muzeului judeţean a intrat şi Casa memorială a poetului Petre Ghelmez din comuna Gogoşari.