De ce sa vezi acest obiectiv?
Pentru că este un muzeu special care prezintă principalele ecosisteme naturale din judeţul Brăila!
- Este în Brăila, Județ Brăila
- Înfiinţat în anul 1964
- Deschis turiștilor cu taxă de vizitare.
- Constructor/ Autor:
- Cod monument Istoric:
- Condiții de vizitare: conform programului de vizitare
Muzeul de Ştiinţe ale Naturii din Brăila este o secţie a Muzeului Brăilei, care se află în Parcul Monument, unul dintre cele mai mari parcuri din interiorul oraşelor româneşti. Muzeul ia fiinţă în anul 1881, prin decretul regal al Regelui Carol de la 23 august 1881, sub numele de Muzeul Ştiinţific, având la bază şi câteva colecţii particulare din domeniul ştiinţelor naturii.
Lipsa unor specialişti care să aibă grijă de colecţii şi să le îmbogăţească a dus la desfinţarea muzeului şi mutarea exponatelor în depozitul didactic al Colegiului Naţional „Nicolae Bălcescu” Brăila. În anul 1964, se deschide Secţia de Ştiinţe ale Naturii în clădirea restaurantului vechi din Parcul Monument, avându-l ca prim muzeograf pe Virginia Naniu (1964-1972), în timpul căreia s-au organizat primele colecţii şi expoziţia de bază a secţiei.
Expoziţia reunea şi piese din colecţia Cociorva, care constau în diferite plante şi animale sub formă dioramatică. În anul 1973, este angajată în funcţia de muzeograf biolog Michaela Cristiana Popescu (1973-1990), în timpul căreia sunt dezvoltate majoritatea colecţiilor.
Iau fiinţă colecţiile de botanică (colecţia Horeanu), de malacologie (colecţia Grossu), de entomologie (colecţiile Peiu şi Weber), de ornitologie, mamalogie şi geologie. În anul 1987, expoziţia de bază se îmbogăţeşte în urma donaţiei primite de la Liceul „Nicolae Bălcescu” constituită din colecţiile vechi aflate în depozitul didactic, dar multe din acestea aflându-se într-o stare avansată de degradare nu au putut fi incluse în circuitul patrimonial.
Între anii 1988 – 1989, Secţia de Ştiinţe ale Naturii trece printr-un proces de modernizare, când se doreşte înfiinţarea unei Grădini Botanice la Brăila, însă lucrările au fost oprite ăn urma schimbărilor politice şi a revoluţiei din 1989.
Între anii 1990-1995 este angajat un nou muzeograf biolog, Vasilica David, în timpul căreia se vor completa colecţiile cu piese noi de patrimoniu, iar spaţiul auxiliar al secţiei se va mări. În anul 1997, spaţiul din incinta secţiei se reamenajează, ocazie cu care se înfiinţează o sală pentru expoziţii temporare, care de-a lungul timpului a găzduit o serie de manifestări culturale: „Călătorie în lumea peştilor dulcicoli şi marini”, „Lumea dinosaurilor”, „Din fauna cinegetică a României”, „Mineralogia estetică a Banatului”, „Trofee de vânătoare”, „Fluturi, petale zburătoare”, „Plantele de lângă noi – muşchii şi lichenii” etc. În anul 2000, unul din spaţiile destinate depozitării din cadrul secţiei este transformat în laborator de conservare-restaurare şi taxidermie. În anul 2001, cu ocazia împlinirii a 120 de ani de la înfiinţarea Muzeului Ştiinţific, se deschide în cadrul secţiei o sală cu acvarii pentru peşti exotici.
Expoziţia permanentă prezintă elemente de faună şi floră din principalele ecosisteme naturale din judeţul Brăila:
– ecosistemul de câmpie (Câmpia Bărăganului)
– ecosistemul de baltă (Insula Mică a Brăilei)
– ecosistemul de pădure (Pădurea Viişoara)
– ecosistemul de stâncărie (Popina Blasova)
– ecosistemul de sărătură (Lacul Sărat)
– ecosistemul de luncă (Lunca inundabilă)
În afară de aceste diorame, există şi câteva vitrine în care sunt expuse păsări migratoare (oaspeţi de vară, oaspeţi de iarnă şi păsări de pasaj) şi păsări răpitoare (răpitoare de zi şi răpitoare de noapte). Vizitatorul poate afla informaţii despre specii rare, unele dispărute sau pe cale de dispariţie.
Sursa foto: brailapebune.net
Preț intrare |
Orar de vizită |
Individual – 2 RON Taxa foto – 20 RON Tarife pentru ghidaj in limba română (maxim 1 oră) 1-5 persoane – 30 RON |
Octombrie – Aprilie Miercuri – Duminică: 09:00-17:00 Mai – Septembrie
Miercuri – Duminică: 11:00-19:00 |
Date de contact: Parcul Monument Brăila, judeţ Brăila, nr. telefon: 0339.401.006. |