De ce să vezi acest obiectiv?
Pentru că este un muzeu reprezentativ al culturii evreieşti în spaţiul românesc, cuprinzând colecţii reprezentative.
- Este în Bucureşti, judeţ Bucureşti
- Construit în 1836
- Inaugurat în 1978
- Deschis turiștilor cu taxă de vizitare.
Muzeul de Istorie a Evreilor din România „Şef rabin dr. Moses Rosen” este adăpostit în Templul Unirea Sfântă, care a supravieţuit celui de-al Doilea Război Mondial…
- Autor: dr. Moses Rosen
- Cod monument Istoric: B-II-m-A-19173
- Condiții de vizitare: în timpul programului
Muzeul de Istorie a Evreilor din România este localizat în centrul Bucureştiului, zona Unirii. Edificiul a fost ridicat la 1836 ca sinagogă a breslei croitorilor, după care a fost remodelat în 1910, după planurile arhitectului Iulius Grunfeld. Sinagoga a funcţionat ca lăcaş de cult până în anul 1968, a fost amenajată şi inaugurată ca muzeu în 15 ianuarie 1978.
În ianuarie 1941, sinagoga a fost devastată de legionari, fiind apoi restaurată patru ani mai târziu. Templul Unirea Sfântă din București (Ahdut Kodes) a supraviețuit atât celui de-al doilea război mondial, cât și epocii lui Nicolae Ceaușescu, în care au fost demolate majoritatea sinagogilor din București. În prezent, edificiul are o suprafață de 305 m², un parter și două nivele, fiind un amestec de elemente maure, romanice și bizantine la care se adaugă influența arhitecturii bizantine din Muntenia. Nava centrală este supraînălțată, iar zidurile sunt întărite de contraforți. Clădirea reprezinta un adevărat monument istoric.
Muzeul poartă numele iniţiatorului său, dr. Moses Rosen, rabin-șef al comunităților evreiești din România și președinte al federației Comunităților Evreiești din România, şi prezintă istoria evreilor pe teritoriul românesc, din secolul II şi până astăzi. Primul director al Muzeului a fost publicistul Marius Mircu, autor a numeroase lucrări despre evreii din România.
Muzeul are în patrimoniu câteva mii de exponate prin care sunt schiţate etapele evreimii în România. Acestea relfectă viaţa evreiască cultural-comunitară, procesul de integrare economică, socială şi politică, creaţia ştiinţifică, literară şi artistică. Colecţiile sunt definite prin obiecte de cult, picturi realizate de pictori evrei, machete de sinagogi din ţară, colecţii reprezentative pentru istoria evreilor pe teritoriul românesc, obiecte reprezentative pentru creaţia şi cultura evreilor români, de istoria teatrului idiş.
La parter, vizita muzeului începe prin prezentarea Iudeei antice, aşa cum era ea în ajunul cuceririi romane, în secolul I Î.Hr. Apoi, se urmăreşte traseul istoriei politice, culturale, economico-sociale şi cultural ştiinţifice, din perioada secolelor XIV-XX.
Muzeul acoperă o lungă perioadă a istoriei evreilor din România. Expoziția include o colecție vastă de cărți scrise, publicate, ilustrate sau traduse de evreii din România; o arhivă importantă a istoriei evreilor români; o colecție de tablouri pictate de evrei români care, deși este mică, constă din lucrări de o valoare comparabilă cu cea a unui mare muzeu de artă (multe din lucrările acestor artiști sunt expuse în Muzeul Național de Artă al României); obiecte din patrimoniul teatrelor evreiești, inclusiv din Teatrul Evreiesc de Stat; afișe și publicații ale mișcării sioniste; afișe și broșuri antisemite. Două camere din muzeu tratează perioada Holocaustului: una se ocupă cu perioada Holocaustului din punct de vedere istoric, iar cealaltă este un memorial sentimental al Holocaustului. Însă, acest muzeu este concentrat asupra contribuției evreilor la cultura română.
Aici există şi o reproducere după basorelieful de pe Arcul de Triumf, ridicat la Roma în memoria împăratului Titus. Acesta aminteşte de izgonirea evreilor din Iudeea de către romani. Muzeul conține, de asemenea, o colecție mare de obiecte rituale evreiești din România, strânse de către dr. Moses Rosen.
Vizitatorii pot vedea cărţi ale celor mai importanţi scriitori evrei din România, lucrări ştiinţifice, afişe de teatru, portrete ale actorilor evrei, dar şi influenţa economică a industriaşilor şi bancherilor evrei.
Preț intrare |
Orar de vizită |
Adulţi – 10 lei |
Luni-Miercuri: 09:00-13:00; Joi: 09:00-12:30, 15:00-18:00 |
Date de contact: strada Mămulari, nr 3, Sectror 3, Bucureşti. Telefon: (+40)21 311 08 70 |
|
|