- Este în Negreşti-Oaş, Județul Satu Mare
- Construit în 1966
- Deschis turiștilor cu taxă de vizitare.
Muzeul Ţării Oaşului străluceşte prin secţia „satului etnografic”, cu exponate de peste 200 de ani, cu ateliere şi instalaţii funcţionale folosite zilnic de localnici şi prin şcoala de ceramică de Vama…
- Cod monument Istoric: SM-II-a-A-05337
Muzeul Ţării Oaşului, inaugurat în 1966, are mai multe secţiuni, cea mai valoroasă şi mai relevantă fiind secţia în aer liber. Secţiunea în aer liber sau „satul etnografic” se întinde pe 1.5 hectare pe malul râului Tur şi are o importanţă enormă în ceea ce priveşte etnografia. Inaugurată în 1972, secţia muzeului expune case vechi şi gospodării vechi de peste 200 de ani, din Negreşti, Racs, Camarzana şi Moiseni. Biserica de lemn din Lechinţa domină construcţiile-exponate, datează din secolul al XVII-lea. În jurul acesteia, sunt aşezate răsfirat cele şapte căsuţe, făcute din chirpici şi acoperite cu stuf.
Interiorul caselor este decorat cu lucrurile făcute manual, precum covoare, pături sau costume populare. Printre obiectele expuse, sunt si numeroase icoane vechi pictate pe sticlă şi lemn, mobilier, cuptoare de pâine, lăzi de zestre, ceramică de uz casnic şi de decor, unelte.
Muzeul are o parte vie, de instalaţii tehnice funcţionale, reprezentate de două vâltori, piua, moara de apă, dar şi un atelier de fierărie. Localnicii vin aici oricând au nevoie pentru a-şi spăla sau lucra lâna, pentru a-şi măcina cerealele, pentru a-şi potcovi caii sau repara uneltele.
În muzeu se află şi un han vechi tradiţional, dar şi ateliere care încă funcţionează: loc de făcut palincă, atelier de confecţii de gube, atelierul de ceramică. Muzeul Ţării Oaşului este singurul loc unde încă se mai fabrică celebra ceramică de Vama, din 1994. Atelierul de ceramică a devenit şi şcoală, unde se instruiesc zeci de elevi, din 2001. Şcoala este organizată în casa Contra din Vama, ce datează de la începutul secolului al XX-lea şi este dotată cu şase roţi de olar, două cuptoare de ars, malaxor, mobilier.
Celelalte secţii ale Muzeului Ţării Oaşului sunt Muzeul Etnografic – cu expoziţii permanente cu o valoroasă colecţie de etnografie şi artă popular; expoziţia de artă contemporană în Galeriile Dr. Mihai Pop; Primăria şi parcul central al oraşului, care adăpostesc o bogată colecţie de artă plastică şi sculptură. Aceste colecţii s-au mărit după 1990, ceea ce a permis inaugurarea de noi spaţii expoziţionale.
Preț intrare |
Orar de vizită |
Adulţi: 4 RON |
Marţi – Vineri: 09:00 – 17:00 |
Date de contact: Str. Victoriei nr.3 – 5 Negreşti Oaş, judeţul Satu Mare. Telefon: 0261/854.839 (sediu); 0261/854.860 (Muzeul este în aer liber) |
|
|