Monumentul Aerului

De ce sa vezi acest obiectiv?

Pentru că este un simbol al aspiraţiilor omului de a zbura!

• Este în Bucureşti, Județ Bucureşti
• Construit în 1937
• Deschis turiștilor.

Monumentul Aerului se află în Bucureşti, în Piaţa Quito, şi este un monument dedicat unuia dintre pionierii aerului din România, Mircea Zorileanu…

 

• Constructor/ Autor: Emil Ludovic Gova
• Cod monument Istoric: B-III-m-B-20026
• Condiții de vizitare: tot timpul anului

A fost realizat din iniţiativa Aeroclubului Regal al României de către sculptorul Emil Ludovic Gove. Monumentul, executat din fier, bronz şi piatră în anul 1937, are la bază îngropată urna care conţine cenuşa aviatorului Mircea Zorileanu.  

Patru stâlpi din piatră, sprijiniţi pe un stilobat de ciment, susţin patru vulturi care, pe aripile lor, sprijină un glob pământesc, realizat din vergele de metal. Pe ecuatorul redat printr-o bandă metalică lată se pot observa semnele zodiacului. De asemenea, fiecare vultur ţine în ghiare drapelul patriei.  

Stâlpii din piatră sunt decoraţi cu basoreliefuri care înfăţişează Feţi Frumoşi şi Ilene Cosânziene, creste de munţi, vulturi şi alte figuri fantastice.  

Mircea Zorileanu (1883-1919) a fost al doilea aviator brevetat în România, după Ştefan Protopopescu. În anul 1903, a absolvit Liceul Militar din Craiova. Urmează Şcoala Militară de ofiţeri de infanterie, specialitatea cavalerie din Târgovişte, iar în anul 1909, Şcoala de cavalerie italiană de la Tor di Quinto.

În aprilie 1910, este avansat locotenent. În urma unei căzături de pe cal, va suferi câteva fracturi grave care îl vor face inapt pentru echitaţie. În acelaşi an, va pleca în Franţa, unde va urma cursurile Şcolii de aviaţie a lui Blériot a lui Roger Sommer şi va obţine brevetul de pilot în data de 22 august 1911.
În data de 22 octombrie 1911, va fi decorat pentru curaj şi iscusinţă în zbor cu medalia „Virtutea militară”. În data de 17 septembrie 1915, Mircea Zorileanu va pilota un avion peste munţii Carpaţi.

Va fi numit la comanda unei escadrile de recunoaştere şi bombardament, când România va intra în război în data de 16 august 1916.

Va scrie şi câteva cărţi „Pentru Carpaţii noştri” (1916), „Pe urmele libertăţii” (1917), „Ion Pripitu, poştaş aerian” (1918) şi o serie de articole despre aviaţie.

Se va stinge din viaţă în Italia la Nervi, din cauza unei boli grave.