Manastirea Streharet

Pentru că este un lăcaş de cult care ascunde între pereţii săi fresce de o mare valoare artistică!

Situată într-o zonă pitorescă, în partea de nord a Slatinei, Mănăstirea Strehăreţ îşi are începuturile cândva în anul 1665. Mănăstirea îl are ca şi ctitor pe episcopul Serafim (1600-, 1672-73), stareţ al mănăstiri Deleni din judeţul Constanţa, care a fost trimis în Buzău, unde va ajunge, episcop al Buzăului (1648-1668). În data de 21 martie 1668, va ajunge episcop al Râmnicului. 

 

Apare menţionat în documente că în data de 24 aprilie 712 (1664), acesta va cumpăra pământ de la feciorii popii Hariton, pentru a construi aici o mânăstire. În anul următor, în data de 1 aprilie, episcopul Serafim va primi de la Radu Vodă Leon (1664-1669) „toate viile lui din Slatina, moşie megieşească de la moşul lui Gurca, şi le scuteşte de vinăriciul domnesc.”

 

Ridicarea propriu-zisă a schitului începe în anul 1665. Peste aproape trei ani de lac construirea schitului, la 4 august 1668, schitul Strehareţ devine metoc al Mitropoliei din Bucureşti. În perioada 1671-1672, schitul va fi zugrăvit, sub supravegherea episcopului Serafim. După ce acesta se va stinge din viață, schitul va fi condus de egumentul Veniamin, care se va ocupa de cumpărarea de moşii pentru schit. 

 

Urmează în istoria schitului o perioadă destul de bună. În data de 12 septembrie 1763, jupâniţa Coplea Buzescu, împreună cu Elina şi copii acesteia, Barbu şi Constantin, descendenţi din familia Buzeştilor, donează jumătate din moşia lor de la Cireaşovul de deal. 

În data de 8 iunie 1674, doi monahi, Andronia şi fiul său, Anlenia, donează şi ei din moşia lor. 

Printr-un document emis în data de 12 mai 1679, Şerban Vodă Cantacuzino (1640 – d. 29 octombrie/8 noiembrie 1688) scuteşte mănăstirea Strehareţ de danii. 

 

În data de 21 aprilie 1693, jupâneasa Voica, împreună cu fiica acesteia, Florica, şi verişorul ei, Cristea, donează toată moşia mănăstirii Strehareţ. Și Şerban Vodă Brâncoveanu, emite un hrisov prin care scuteşte schitul de dijmă, acest fapt petrecându-se tot în anul 1963.

 

Schitul nu este scutit de nenoriciri, astfel că până în anul 1802, este prădat de nenumărate ori de turci. În anul 1802, este afectat de un incendiu, în urma căruia este părăsit până în anul 1832. Începând cu acest an, se fac lucrări de reparaţii şi îmbunătăţiri. În anul 1838, mănăstirea va fi afectată de un cutremur, care o va aduce într-o stare avansată de degradare, dar cu ajutorul oferit de credincioşi, va fi restructurată de iscusitul eclesiarh Iosif, în aprilie-septembrie 1844. Sub supravegherea acestuia, în jurul mănăstirii se vor ridica mai multe clădiri care ulterior, în anul 1863, își vor schimba dstinația, fiind transformate în spital.

 

În anul 1863, odată cu secularizarea averilor mănăstireşti, o parte din averile mănăstirii vor ajunge la stat, iar o parte va ajunge la în proprietatea a 12 ţărani din satul Sineşti, Olt. După anul 1865, va urma o perioadă liniştită pentru schitul Strehareţ. În anul 1936, au fost ridicate în partea de nord a mănăstirii câteva clădiri cu destinație de chilii. 

 

Schitul mai este afectat de două cutremure, cel din 1940 şi respectiv 1977, care vor aduce pagube mari, zidăria şi pictura fiind parțial afectate. 

 

Din vechea pictură interioară s-au mai păstrat câteva fragmente în tehnica fresco, stilul neo-bizantin, fiind de o mare valoare, în special, pentru caracterele chirilice care încă se mai păstrează pe frontispiciile icoanelor murale. 

În anul 1979, a fost ridicată o nouă clopotniţă, cea veche fiind dărâmată. De data aceasta, locul ales pentru clopotniță este deasupra porții de la intrarea în mănăstire.

 

În anul 2008, schitul devine mănăstire de maici.