Mănăstirea Probota

Mănăstirea Probota este o mănăstire ce se remarcă prin unicitatea artistică şi arhitecturală, fiind, în acelaşi timp, reprezentativă pentru epoca istorică în care a fost construită.

Istoria zonei începe încă din vremea domniei lui Petru I Mușat (1375-1391), când documentele vremii atestă existenţa bisericii „Sf. Nicolae” în Poiana Siretului, în anul 1391. Este una dintre cele mai vechi biserici atestate pe teritoriul Moldovei. Era o biserica făcută din lemn de stejar şi se afla în mijlocul unei păduri.

Mai târziu, Alexandru cel Bun (1400-1432), a ridicat o noua biserică, mai jos, de-a lungul pârâului Probota. Biserica a făcut-o din piatră. Aici, Ştefan cel Mare a îngropat-o pe mama sa, Oltea Doamna, decedată în 1465. În urma unui cataclism, biserica a fost distrusă, însă Ştefan cel Mare a reconstruit-o. Dar nici reconstrucţia nu a durat mult, fiind dărmată de o alunecare de teren. Rămăşiţele acestei biserici se mai văd şi astăzi.

 

Apoi, Petru Rareș (1527-1538, 1541-1546), cum a urcat pe tron, a zidit o nouă biserică, pe Valea Siretului, la 300 de metri de ruinele celeilalte. Pe pisanie, anul finalizării este 1530. Lăcașul de cult a fost pictat în interior și exterior în 1532. Vărul lui Petru Rareş, Grigorie Roșca, a fost primul egumen al Mănăstirii Probota (1527-1546) și a devenit apoi mitropolit al Moldovei (1546-1551)

Domnitorul s-a îngrijit de biserică, înzestrând-o cu sate noi şi obiecte de preţ, devenind Mănăstirea Probota. Aceasta a devenit  necropolă voievodală în septembrie 1546, când domnitorul Petru Rareș a fost înmormântat aici.

 

 

După moartea domnitorului, ansamblul a fost extins de către  Doamna Elena și trei copii ai săi (Iliaș Voievod, Ştefan și Constantin). În 1550, ei au ridicat un zid gros de incintă, cu trei turnuri de apărare pe latura estică. Mănăstirea a căpătat aspectul unei cetăţi medievale. Au construit în incintă locuințe domnești. Apoi, aici au fost înmormântaţi domnitorul Ştefan Rareș şi Doamna Elena Rareș (decedată în 1553), dar şi unii dregători și familiile lor, precum episcopul Mitrofan de Rădăuți, pârcălabul Frățian, pârcălabul Nicoară Hâra şi marele vistiernic Stroici.

Pe la mijlocul secolului al XVI-lea, mănăstirea a fost îmbogăţită cu patru clădiri din zidărie masivă de piatră: stăreţia, brutăria, trapeza şi anexa, o gospodărească.

 

Documentele confirmă că, la 1622, Mănăstirea Probota a fost invadată de tâlhari, care au incendiat clădiri şi au profanat unele morminte. Domnitorul Vasile Lupu (1634-1653) s-a ocupat de reparaţii şi restructurări ale ansamblului, a refăcut parțial zidurile de incintă, turnurile de colț și acoperișul bisericii și a construit o a doua casă domnească, la sud de biserică. Lucrările s-au desfășurat în etape succesive și au durat din 1646 până la 1677. S-a renunţat la trapeză şi la anexa gospodărească, iar pivniţele stăreţiei au fost umplute cu pământ. Brutăria a fost refăcută şi transformată în trapeză. O noua construcţie a preluat funcţiile clădirilor dezafectate: un corp de chilii lângă zidul de incintă estic și o construcție care adăpostea două sau trei spații locuibile și spații de depozitare, în partea de nord a incintei.

 

 

Mănăstirea Probota a avut şi o perioadă mai neagră, în 1677, când mitropolitul Dosoftei a închinat mănăstirea și moșiile ei Bisericii Sfântului Mormânt de la Ierusalim. Au venit călugări greci, care nu s-au îngrijit de ansamblu, acesta degradându-se puternic. Ei au încercat, în 1844 să repare, însă lucrările făcute de ei, mai mult au dăunat monumentului. Picturile murale interioare din altar, naos și încăperea mormintelor au fost acoperite cu zugrăveli în tehnica „a secco”, în stil neorealist, de proastă calitate. Char şi ferestrele gotice din pridvor și pronaos au fost zidite unele în întregime, iar altele doar în parte

 

La 15 septembrie 1863, s-a instaurat Legea secularizării averilor mănăstirești, iar domeniile și bunurile mănăstirii au trecut în proprietatea statului.Mănăstirea Probota este desființată, iar biserica „Sf. Nicolae” a devenit biserică parohială a satului. Clădirile ansamblului au început să se degradeze şi mai mult, iar chiliile și locuințele domnește sunt mistuite de un incendiu de la începutul secolului al XX-lea. Resturile rămase sunt luate de săteni și folosite pentru construcția de case sau anexe gospodărești.

 

 

Din 1904, mănăstirea reintră în atenţia publică, iar între anii 1934-1937, Comisiunea Monumentelor Istorice a efectuat unele lucrări de restaurare a bisericii și clisiarniței. Din 1952, s-au făcut săpături arheologice.  În 1986 şi 1992, s-au desfășurat lucrări de consolidare a bisericii.

 

În 1993, arhiepiscopul Pimen Zainea al Sucevei și Rădăuților a reînființat Mănăstirea Probota, cu obște de maici. S-au construit ulterior noi corpuri de chilii, clădiri administrative și spații de cazare pentru pelerini în afara incintei mănăstirești. În acelaşi an 1993, mănăstirea a fost inclusă în patrimoniul UNESCO. Ca urmare a acestui fapt, între 1996 şi 2001 au fost iniţiate procese de cercetare arheologică, restaurare şi valorificare. S-au restaurat iconostasul și alte piese de mobilier. Aflate într-o stare de conservară precară, frescele interioare și exterioare ale Bisericii „Sf. Nicolae” au fost consolidate, stabilizate și integrate structurală. S-a scos la lumină fresca interioară originală (din 1532), prin contribuția unor restauratori de pictură murală din România, Austria, Italia, Germania, Franța, Polonia, Cehia, Elveția și Columbia.

 

Iar acum, Mănăstirea Proboata beneficiază de 25 ha de teren arabil, 3 ha de livadă, o grădină şi o gospodărie anexă cu păsări şi alte animale. Aici funcţionează un atelier de pictură, unde se pictează icoane pe lemn și se încondeiază ouă, dar şi unul e croitorie, în care se confecționează haine monahale pentru personalul mănăstirii.

 

 

Biserica „Sf. Nicolae” din cadrul Mănăstirii Probota, este o capodoperă a arhitecturii medievale, vizitatorii putând admira astăzi bogăția de forme și elemente arhitecturale, rafinamentul artistic, măiestria și complexitatea ornamentației. Biserica a fost ridicată din piatră, în plan triconic, tipic bizantin. Absidele laterale sunt pentagonale, iar absida altarului este heptagonală şi sunt împodobite cu arcade oarbe, având deasupra lor două rânduri de ocnițe. Acoperișul bisericii este din șindrilă. Deasupra naosului se află o turlă octogonală zveltă cu patru ferestre dreptunghiulare în cele patru puncte cardinale. În interior, biserica este împărțită în cinci încăperi, separate prin ziduri groase: pridvor, pronaos, încăperea mormintelor, naos și altar. Pridvorul este luminat de opt ferestre gotice. În pronaos se intră printr-o ușă în stil gotic şi este luminat prin patru ferestre în stil gotic. Încăperea mormintelor are o boltă semicilindrică și este luminată prin două ferestre dreptunghiulare. Naosul are două abside semicirculare în interior și pentagonale la exterior.

 

Picturile în frescă din interior datează din vremea domniei lui Petru Rareș, dar ele s-au păstrat originale doar în pridvor și pronaos. Ele înfăţişează sfinţi, dar şi scene creştine, precum Judecata de apoi,  Cele șapte sinoade ale Bisericii, Vindecarea slăbănogului, Spălarea picioarelor Domnului, Cina cea de Taină, Învierea Domnului sau Duminica Tomei. Toto aici sunt pictaţi domnitorul Petru Rareș, Iliaș Rareș, Ştefan Rareș, Doamna Elena și doi copii mai mici: Constantin și Ruxandra.

Biserica a fost pictată şi în exterior, la iniţiativa lui Petru Rareș. Din cauza ploilor și zăpezilor, zugrăveala exterioară s-a șters în mare parte. Nu se cunosc încercări de restaurare a picturii murale exterioare. Din frescele exterioare păstrate se mai deslușesc doar câteva pe peretele sudic, mai adăpostit de vânturi și ploi.

 

Între pronaos și naos a fost amenajată o încăpere a mormintelor de către Petru Rareș, care a decis să rupă tradiția familiei sale princiare și să desemneze mănăstirea drept viitoare necropolă a sa și a urmașilor săi. Aici se odihnesc în morminte executate în marmură și bogat împodobite Doamna Elena Rareş, Eftimia şi Samfira şi Ştefan Rareș. În 1904, a fost aici piatra de mormânt a Doamnei Oltea (mama lui Ştefan cel Mare).

 

Din ansamblul Mănăstirii Probota fac parte zidul de incintă (cu laturi de 90 de m, gros de 1 metru şi înalt de 6 metri) cu turnuri pătrare, clisiarnița, turnul-clopotniță, Casa Domnească, clădirile mănăstirești, biserica-paraclis şi ruine ale vechilor construcţii.

 

 

Adresa: Pe DJ 20B, Dolhasca, judeţul Suceava, nr. telefon: 0744.493.128.