Mănăstirea Pângăraţi

De ce sa vezi acest obiectiv?

Pentru că este una dintre cele mai vechi mănăstiri din judeţul Neamţ.

• Este în comuna Pângărați, Județ Neamţ
• Construit în sec. al XV-lea
• Poartă Hramul „Sfântul Dumitru” şi „Sf. Arhangheli Mihail şi Gavril”
• Deschis turiștilor fără taxă de vizitare. 

• Cod monument Istoric:
• Trasee amenajate:
• Ctitor: Alexandru Lăpuşneanu
• Condiții de vizitare:
• Sărbătoare anuală:  26 octombrie – Hramul „Sfântul Dumitru” şi 8 noiembrie – „Sf. Arhangheli Mihail şi Gavril”, 

Situată pe malul stâng al pârâului Pângăraţi, Mănăstirea Pângăraţi îşi are începuturile în sec. al XV-lea, când în aceste locuri trăiau călugări sihaştri, dintre care cel mai cunoscut era Cuviosul Simeon, unul din sfetnicii lui Ştefan cel Mare, care în anul 1460 a ridicat prima biserică din lemn ce purta hramul Sfantul Mare Mucenic Dimitrie. În vara anului 1476 este incendiată de turci, în timpul expediţiei lui Mahomed al II-lea,  iar călugării se retrag în munţi, trecând apoi în Transilvania unde au rămas până la terminarea războiului.

Mai târziu, în anul 1560, voievodul Alexandru Lăpuşneanu, zideşte în locul bisericii de lemn o biserică de piatră care a rezistat până în prezent, care a fost sfinţită de mitropolitul Grigorie al Sucevei, după cum arată pisania mănăstirii „Cu bunavoirea lui Dumnezeu si cu sporirea Prea Sfantului Duh si cu ajutorul marelui mucenic Dimitrie Izvoratorul de Mir s-au zidit si s-au sfintit Sfanta Manastire intru numele Sfantului Mucenic si s-au sfintit de acesta Grigorie Mitropolit al Socevei, la leat 7068, din porunca lui Alexandru Voievod.”

Numele mănăstirii nu are legătură cu ideea de pângărire, ci provine de la un călugăr pe nume Pângratie, conform istoricului Nicolae Iorga „se pare a fost un pustnic de demult, dand numele paraului din apropiere”.

Racla cu moaştele Cuviosului Simeon a fost dusă de Ştefan cel Mare în cetatea de Scaun a Sucevei.

În mai puţin de un secol, mănăstirea Pângăraţi va ajunge să fie una dintre cele mai renumite mănăstiri din zonă, rivalizând cu mănăstirea Bisericani.

În data de 9 iulie 1957, într-un document emis de cancelaria lui Petru Şchiopul, va figura cu numele de Pângăraţi, multă vreme fiind cunoscută sub numele de „Schitul lui Simion” şi mai apoi „Mănăstirea lui Amfilohie”.

Iconarii de la Pângăraţi erau renumiţi icoanele de mare frumuseţe care se pot vedea la uşile împărăteşti ale iconostasului, realizate în stilul şcolii iconografice autohtone din perioada de vârf a Moldovei medievale.

În anul 1642 se va construi turnul clopotniţă, de către marele vistie Dumitru Soldan. În sec. al XIX-lea, egumenul Macarie, va transforma tainiţa subsolului în biserică şi   va construi şi corpul de chili din partea de sud-vest, unde se găsesc stăreţia, trapeza şi biblioteca.   
 
După anul 1863, viaţa monahală se restrânge, pentru ca în 1872, mănăstirea să se închidă.

Timp de cîteva decenii, aici va funcţiona un penitenciar, iar din anul 1914 va funcşiona ca şi spital militar, pentru ca în 1918 să adăpostească un sanatariu TBC.

În anul 1956, se va organiza Staţiunea de cercetări geografice, geologice şi biologice „Al. I. Cuza” a Universităţii din Iaşi, pentru ca în anul 1985, clădirile să fie folosite drept depozite de plante medicinale de către Laboratorul Plantavorel.

După câteva decenii de funcţionare a unui penitenciar (în timpul regelui Carol I), aici se va organiza în 1914 un spital militar şi ulterior (1918) un sanatoriu T.B.C., pentru ca apoi clădirile să rămână din nou nefolosite.
 
După anul 1990, biserica va reintra în patrimoniul Bisericii ortodoxe Române, iar în anul 1991 va fi ridicat la rangul de mănăstire de călugări.

Biserica veche zidită de Alexandru Lăpuşneanu este formată din două biserici suprapuse, caz extrem de rar, care mai poate fi găsit la Biserica „Sf. Ioan Botezătorul” de la Suceava. Biserica de la subsol are intrarea prin sud şi este închinată Sfinţilor Petru şi Pavel şi biserica de sus are intrarea prin partea de nord şi este închinată Sfântului Mare Mucenic Dimitrie. Este în formă de cruce şi nu are turlă. Catapeteasma este din lemn sculptat şi pictat de stareţul mănăstirii în anul 1778. Absidele naosului sunt foarte înguste. Altarul este luminat la răsărit şi la nord de două ferestre. Pridvorul este luminat de două ferestre, una la nord şi alta la vest.