Mănăstirea Horaiţa

De ce sa vezi acest obiectiv?

Pentru că aici se găseşte o catapeteasmă unicat în ţară şi, probabil, în lume!

• Este în Poiana Crăcăoani, Judeţ Neamţ
• Construit în 1822
• Poartă Hramul „Pogorârea Sfântului Duh”
• Deschis turiștilor   

   

• Ctitor: Arhimandritul Ermoghen Buhuș
• Trasee amenajate:
• Condiții de vizitare:
• Sărbătoare anuală: 6 ianuarie

Mănăstirea Horaiţa este poziţionată într-o zonă pitorească, nu departe de poalele muntelui Horaiciorul, în apropierea versantului de răsărit al munţilor Stânişoarei, la o altitudine de 600 de m. În urma unei revelaţii dumnezeieşti, părintele Irinarh Roseti (1771-1859) cu metania din Mănăstirea Neamţ, va ridica între anii 1822-1824, prima biserică din lemn a mănăstirii Horaiţa, care va purta Hramul „Pogorârea Sfântului Duh”. 

Mănăstirea a primit sprijin din partea domnitorilor Ioan Sandu Sturza (1822-1828) şi Mihail Sturza (1834-1839) ai Moldovei. Primul i-a dat hrisovul la întemeiere, iar al doilea a integrat-o în lăcaşurile bugetare ale ţării, legitimându-i existenţa.
 
Deşi mănăstirea Horaiţa a fost înfiinţată în anul 1822, există documente care o plasează în sec. al XV-lea. La data de 11 iunie 1848, domnitorul Alexandru cel Bun (1400-1432) o includea în rândul celor 52 de biserici care urmau să intre în jurisdicţia Mănăstirii Bistriţa. Acesta consemna în documentul din iulie 1428 o danie mănăstirii Bistriţa, care va sluji drept necropolă:  „Pentru sufletul sfant al raposatilor parintilor nostri si pentru sanatatea Domniei mele si a tuturor copiilor Domniei mele”.

Mitropolitul Veniamin Costachi (20 decembrie 1768-18 decembrie 1846), unul din cei mai venerabili ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române, îl numeşte stareţ pe părintele Ermoghen Buhus (1800-1877), care îl însoţise de la Manastirea Neamt şi care va fi hirotonisit arhimandrit.

În timpul stăreţiei sale, a fost ridicată actuala biserică a mănăstirii, construcţie care a început în anul 1848 şi a fost terminată în anul 1867, după 19 ani. A fost sfinţită în data de 20 octombrie, al aceluiaşi an, de mitropolitul Moldovei, Calinic Miclescu (1860-1875).
Biserica are 30 de m lungime, 17 m lăţime şi 20 de m înălţime. A fost construită aproape în totalitate din piatră, cu excepţia bolţilor care sunt din cărămidă. Grosimea pereţilor variază între 1.6 şi 4 m.

La ridicarea bisericii au contribuit financiar, nu numai credincioşii, ci şi domnitorii din aceea perioadă, Grigorie Alexandru Ghica (1849-1856) şi Alexandru Ioan Cuza (1859-1866), precum şi mitropolitul Calinic Miclescu al Moldovei.
Biserica mănăstirii este poartă amprenta stilului arhitectural moldiovenesc, îmbinat cu elemente din arhitectura romano-bizantină, dar şi cu influenţe ruseşti, în numărul şi configuraţia celor 8 turle.

Pictura interioară a fost realizată în stil neobizantin, pe un fond cărămiziu. între anii 1988-1993, de pictorul Mihai Chiuaru, împreună cu ucenicii săi. A fost sfinţită în data de 4 iulie 1993 de Înalt Prea Sfinţia Sa Daniel, Mitropolitul Moldovei si Bucovinei.
    
Mănăstirea Horaiţa are o catapeteasmă unicat în ţară. În primul rând,  ce o face unică este faptul că amvonul este aşezat deasupra uşilor împărăteşti, care în mod tradiţional este poziţionat în partea de nord, şi nu de est. În al doilea rând, dispunerea a două registre, neconformă cu tradiţia ortodoxă, şi anume cea a sfinţilor apostoli şi cea a profeţilor Vechiului Testament.

Primul registru în cauză este situat de-a lungul unui bandou de formă semicircularăşi are în centru icoana Deisis. Al doilea registru constă în 14 medalioane intercalate cu vrejuri de viţă de vie din lemn sculptat şi aurit, care se ridică de la extremităţile catapestmei până deasupra amvonului. La majoritatea catapetesmelor din bisericile ortodoxe, aceste registre sunt dispuse pe orizontală.

Biserica mănăstirii adăposteşte o icoană făcătoare de minuni a Maicii Domnului, cunoscută sub numele „Izbăvitoarea de secetă” sau „Aducătoarea ploii”, despre care se spune că a fost realizată în prima jumătate a sec. al XVIII-lea şi că ar proveni din biserica de lemn ridicată de părintele Irinarh, la 1822.

Numele icoanei a fost dat de credincioşi datorită minunilor pe care le-a făcut în vremurile de secetă, în timpul procesiunilor prin comunele sau satele afectate de lipsa apei. O dată pe an, este scoasă la Izvorul Tămăduirii care se află lângă Mănăstirea Horăicioara, la un km distanţă de mănăstirea Horaiţa, sau de ori de câte ori credicioşii vin să o ceară pentru procesiuni prin sate, în caz de secetă.

Sfintele slujbe din timpul iernii se oficiază în Paraclisul Sfantului Ierarh Nicolae, care a fost construit între anii 1850-1852, în timpul stăreţiei arhimandritului Ermoghen, şi care se află pe latura nordică a mănăstirii.

În timpul stăreţiei arhimandritului Ermoghen, a fost construit şi turnul clopotniţă, care poartă hramul mănăstirii „Pogorârea Duhului Sfânt”, şi în care se slujeşte o dată pe an, Sfânta Liturghie, de ziua hramului. Celelalte clădiri ale ansamblului monahal au fost construite după anul 1920.

Pentru cei care doresc să se retragă pentru câteva zile aici, obştea călugărească de la Horaiţa oferă cazare, în funcţie de numărul de persoane, în camere de 3-4 persoane sau la comun. Este asigurată şi masa.