De ce sa vezi acest obiectiv?
Pentru că este un frumos lăcaş de cult care se distinge prin pictura şcolii moldoveneşti a sec. al XVI-lea!
- Este în satul Hlincea, comuna Ciurea, judeţ Iaşi
- Construit la sfârşitul sec. al XVI-lea
- Poartă Hramul „Sfântul Gheorghe”
- Deschis turiștilor.
- Cod monument Istoric: IS-II-a-A-04180 (biserica „Sf. Gheorghe” – codul IS-II-m-A-04180.01; ruinele chiliilor – codul IS-II-m-A-04180.02; turnul clopotniţă – codul IS-II-m-A-04180.03; zidul de incintă – codul IS-II-m-A-04180.04.
- Ctitor: domniţa Maria, fiica domnitorului Moldovei PetruŞchiopul (1574-1579 şi 1582-1791) şi soţul acesteia, spătarul de origine greacă Zottu Tzigara
- Trasee amenajate: da
- Condiții de vizitare: tot timpul anului
- Sărbătoare anuală: 23 aprilie
Mănăstirea Hlincea se află în satul omonim, la poalele dealului Cetăţuia, la o distanţă de aproximativ 3 km sud-vest de mănăstirea Cetăţuia, ce datează din sec. al XVII-lea, fiind construită pe o stâncă înaltă.
Istoria mănăstirii începe înainte de anul 1591 şi îi are ca şi ctitori pe domniţa Maria, fiica domnitorului Moldovei Petru Şchiopul (1574-1579 şi 1582-1791) şi soţul acesteia, spătarul de origine greacă Zottu Tzigara.
În anul 1574, mănăstirea Hlincea va deveni metoc al Mănăstirii Dionisiu de pe Muntele Athos, însă, după părăsirea Ţării Moldovei de către ctitorii săi, precum şi de către domnitorul Petru Şchiopul în data de 8 septembrie 1591, mănăstirea va ajunge treptat într-o stare avansată de degradare, călugării greci de la Mănăstirea Dionisiu neocupându-se de ea. Astfel că, la începutul sec. al XVII-lea, în anul 1616, când domniţa Maria s-a întors a găsit mănăstirea în paragină. A încercat să o restaureze şi a făcut-o metoc al mănăstirii Galata din Iaşi, care la rândul ei, era închinată Patriarhiei Ierusalimului, însă, din păcate, mănăstirea tot a ajuns într-o stare de ruină.
În timpul domniei lui Vasile Lupu (1634-1653), mănăstirea a trecut printr-un proces de restaurare, precum şi de extindere, când a fost ridicată şi o turlă deasupra naosului bisericii, au fost construite chilii pentru călugări, o trapeză, precum şi o pivniţă de piatră. De asemenea, a fost ridicat şi zidul de incintă cu turn şi cerdac mare deasupra porţii. În urma reparaţiilor şi transformărilor prin care a trecut mănăstirea, aceasta a fost închinată de către domnitorul Vasile Lupu mănăstirii greceşti de la Arghirocastro, de lângă Adrianapole (astăzi Edirne, pe teritoriul Turciei).
În luna mai a anului 1653, biserica mănăstirii Hlincea a fost jefuită de către cazacii lui Timuş Hmelniţchi, printre mănăstirile prădate de aceştia, numărându-se şi mănăstirea Putna.
Şi fiul domnitorului Vasile Lupu, Ştefăniţă, ajungând domn al Moldovei în perioada 1659-1661, se va ocupa de mănăstirea Hlincea, suportând cheltuielile pentru repictarea pereţilor interiori ai bisericii, angajându-l pe meşterul Ioan Matei, proces ce s-a desfăşurat între anii 1659-1661. Acesta a pictat şi biserica mănăstirii Golia.
În timpul domniei lui Gheorghe Duca (1668-1672), mănăstirea Hlincea devine metoc al mănăstirii Cetăţuia până în anul 1990.
În timpul războaielor ruso-turceşti din anii 1787-1792 şi 1806-1812, cele două mănăstiri Hlincea şi Cetăţuia, vor fi transformate în spitale militare, iar în anul 1831, când a avut loc epidemia de holeră, mănăstirea Hlincea a deservit drept lazaret pentru bolnavi. Epidemia de holeră din anul 1848 provoacă multe decese, morţii din Iaşi fiind înmormântaţi în jurul mănăstirii Hlincea.
În anul 1854, mănăstirea se află în stare de paragină şi abia în anul 1908, trece printr-un proces de realibilitare, efectuat de Comisiunea Monumentelor Istorice.
Istoria mănăstirii a continuat să fie presărată de o serie de evenimente fericite. Una dintre acestea este închiderea sa prin decretul 410/1959, biserica mănăstirii devenind biserică parohială a satului Hlincea. În urma cutremurului din 4 martie 1977, biserica este grav avariată, însă va trece printr-o serie de lucrări de consolidare şi restaurare între anii 1980-1984, cu ajutorul mitropolitului Teoctist Arăpaşu al Moldovei şi Sucevei.
După căderea regimului comunist, schitul Hlincea a fost redeschis, fiind aduşi aici călugări de la mănăstirea Horaiţa, alături de ieromonahul Metodie Oprică, ce a devenit stareţ al schitului.
În anul 1991, schitul Hlincea devine mănăstire. De-a lungul timpului, mănăstirea mai trece printr-o serie de lucrări de restaurare şi extindere, prin construirea unei clădiri care să adăpostească chiliile monahilor, bucătăria şi trapeza.
Biserica mănăstirii are un plan triconc ocupând locul central al incintei sub formă de patrulater, înconjurată de ziduri înalte şi groase, sprijinite de contraforturi în partea de vest. În prezent, accesul în incinta ansamblului se face prin partea de vest, însă în trecut se făcea şi pe sub turnul clopotniţă, amplasat pe latura de nord. În prezent, acesta face legătura cu cimitirul.
Biserica are pereţii groşi de 1 metru şi sprijiniţi de patru contraforturi în trepte. Are turla ridicată pe pronaos şi pridvor închis cu geamuri. Trecerea din pridvor în pronaos este marcată de trei arcade sprijinite pe două coloane. În ceea ce priveşte pictura interioară, aceasta datează din perioada 1659-1661, fiind realizată în culorile predominante de verde-pal, roşu-brun şi roşu de minium.
Ansamblul mănăstirii a fost inclus în 2004 pe lista monumentelor istorice ale judeţului Iaşi, fiind constituit din următoarele obiective:
– Biserica „Sf. Gheorghe” – datând din jurul anului 1587, având codul IS-II-m-A-04180.01
– Ruinele chiliilor – datând din secolul al XVI-lea, având codul IS-II-m-A-04180.02
– Turnul clopotniţă – datând din secolul al XVII-lea, având codul IS-II-m-A-04180.03
– Zidul de incintă – datând din secolul al XVII-lea, având codul IS-II-m-A-04180.04
|
Date de contact: satul Hlincea, comuna Ciurea, judeţ Iaşi, nr. telefon: 0232296463. |
