De ce sa vezi acest obiectiv?
Deoarece este una dintre puţinele mănăstiri ortodoxe sârbe din România care încă se mai păstrează, fiind înconjurată de un peisaj deosebit de pitoresc, de nedescris!
- Este în Sat Munar, Com. Secusigiu, Jud. Arad
- Construit în 1539
- Poartă „Hramul Adormirea Maicii Domnului”
- Cod monument Istoric: AR-II-a-A-00632
- Trasee amenajate: da/nu
- Sărbătoare anuală: 15 August
La o distanță de 36 de kilometri de Arad și la 5 km de satul Munar, se află mănăstirea Bezdin, construcție ridicată în anul 1539, din dorința lui Iovan Iaksici din Nădlac și finalizată cu ajutorul fraților și credincioților – dupa cum consemna pe o filă de Psaltire ieromonahul Leontie Bogojevici.
Lăcașul care poartă hramul Adormirea Maicii Domnului, prăznuit la data de 28 august pe stil nou, și-a căpătat numele de la pârâul Bezdin care formează o serie de mlaștini cu mult stufăriș în partea-i vestică, formând totodată un peisaj deosebit de pitoresc, dar care, la prima vedere, seamănă cu un conac boieresc.
Istoria spune că lăcașul a fost incendiat de turci în timpul ocupației otomane a Banatului, însă n-a fost părăsit de călugari, care au ridicat o biserică din lemn în care au slujit și care a dăinuit până la construirea celei actuale.
Biserica de cărămidă s-a construit după 1690, în stil bizantin, având forma de treflă cu trei abside, moment important în istoria comunității sârbesti din această provincie a Imperiului Austro-Ungar, lăcașul păstrând vie credința și legătura de fraternitate a acestei etnii.
Un alt moment important în istoria bisericii îl reprezintă perioada de după 1740, când lăcașul se dezvoltă sub atenta îngrijire a egumenului Teodosie Veselinovici, venit din Serbia, de la mănăstirea Vincia, aducând cu el, printre alte obiecte de cult deosebit de valoroase, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului(originară de la Muntele Athos).
In 1753 iconostasul bisericii este pictat de pictorul aradean Stefan Tenetchi, iar în 1755 se execută lemnăria, donându-se sfânta masă de marmură.
În anul 1771 conacul manastirii capătă deja dimensiuni importante, având peste 52 de încăperi, o capelă, antreu, trapeză și adăpostind 16 calugari.
În 1802, pictura iconostasului este înnoită, prin opera pictorului academic Jacov Orfelin, iar în anii următori, după 1833, au loc importante lucrări de reparații.
Între 1912-1922 lucrează la opera și marele pictor sârb Stefan Alexici, care a realizat importante compoziții picturale pe care le găsim azi la Vicariatul Ortodox.
În prezent, falnica mănăstire este aproape goală – fiind viețuită de o singură maicuță aflată la vârsta senectuții, dar care are mare grijă de întreg lăcașul de cult.
O informaţie importantă şi care trebuie cunoscută de cei care doresc să rămână peste noapte sau poate mai multe zile, că în Bezdin nu există pensiuni, însă există posibilitatea cazării la mănăstire.
Date de contact: Sat Munar nr. 229, Com. Secusigiu, Jud. Arad.
Maica Anghelina/ Tel: 0721 051.341.