Manastirea Barnova

Mănăstirea Bărnova este un lăcaş de cult, aflat în comuna omonimă, la aproximativ 10 km sud-est de Iaşi, a cărui istorie începe în anul 1626. Construcţia mănăstirii s-a derulat pe o perioadă mai lungă, între anii 1626-1666, astfel că are doi întemeietori, şi anume, pe voievozii Miron Bârnovschi (1626-1629, 1633) şi Eustratie Dabija (1661-1666).

 

Biserica a fost ridicată pe locul unei biserici de lemn, ce purta hramul “Sfântul mucenic Gheorghe” şi care a fost ridicată în anul 1603 de către domnitorul Ieremia Movilă (august 1595-mai 1600; septembrie 1600 şi 30 iunie 1606). În anul 2004, ansamblul monahal a fost înscris pe Lista monumentelor istorice ale judeţului Iaşi, împreună cu alte cinci obiective, care fac parte din componenţa sa. 

 

1.  Biserica “Sfântul Gheorghe” datează din perioada 1626-1629 şi este înscrisă cu codul IS-II-m-A-04103.01;

 

2. Chiliile datează din anul 1728 şi sunt înscrise cu codul IS-II-m-A-04103.02;

 

3. Ruinele din incintă datează din sec. al XVII-lea. A fost înscris cu codul IS-II-m-A-04103.03;

 

4. Turnul de la poartă datează din sec. al XVII-lea. A fost înscris cu codul IS-II-m-A-04103.04. Turnul a fost construit din material adus din rezervaţia paleontologică Repedea şi prevăzut cu două etaje. Are acoperişul în formă de bulb alungit. 

 

5. Zidul de incintă, ce datează din sec. al XVII-lea şi este înscris cu codul IS-II-m-A-04103.05. Are o înălţime de aproximativ 4 m, iar materialele de construcţie folosite, au provenit din rezervaţia paleontologică Repedea, însă fiind de slabă calitate, zidul nu a rezistat în timp. Între anii 1985-1987 a fost refăcut. Zidul a fost întărit la un moment dat cu contraforturi laterale pe toate laturile, însă, din toate au mai rămas în stare bună doar două, pe latura de vest. 

 

Numele mănăstirii provine de la primul său ctitor, şi anume, voievodul Miron Bârnovschi. A fost pentru prima dată menţionată de cronicarul Miron Costin, care îl lăuda pe domnitor pentru numărul de lăcaşuri ridicate. Un alt document în care apare menţionată mănăstirea este un hrisov domnesc scris la Iaşi în Cancelaria domnitorului Miron Bârnovschi, în data de 11 noiembrie 1628.  

 

 

Anul 1629 reprezintă pentru domnitorul Miron Bârnovschi sfârşitul domniei, fiind mazilit. Fuge în Polonia, moment în care, lucrările de ridicare a bisericii nu fuseseră încă finalizate. În anul 1633, revine la tron pentru o perioadă scurtă de timp, însă este arestat şi decapitat la Constantinopol în data de 2 iulie 1633. 

 

Mănăstirea va fi terminată de către domnitorul Eustratie Dabija (1661-1666) şi soţia sa, Doamna Dafina, care vor suporta toate cheltuielile necesare şi care au înzestrat-o cu odoare de cult valoroase, precum cărţi de cult, icoane şi candele. Aici va fi înmormântat domnitorul Eustratie Dabija, al doilea ctitor al mănăstirii. În anul 1678, mănăstirea va fi înzestrată cu mai multe sate, dăruite de către doamna Dafina Dabija. 

 

Începând cu anul 1662, pentru o perioadă de 200 de ani, mănăstirea Bârnova se va afla sub administrarea călugărilor greci. 

 

O pagină nouă în istoria mănăstirii este anul 1728, când domnitorul Grigore al II-lea Ghica se mută împreună cu toată curtea sa la Bârnova, pentru a se feri de epidemia de friguri care a lovit Iaşul. Pe durata şederii sale, mănăstirea a suportat o serie de modificări şi restaurări. I se vor repara clădirile din incintă care ajunseseră într-un stadiu avansat de degradare, iar de jur împrejur s-a ridicat un zid înalt cu creneluri şi foişor de foc. 

 

În timp, mănăstirea Bârnova a acumulat mai multe moşii, printre care, Buhaiul, Cascariu, Dumbrăviţa, Puţineni, Bâlca, Păuneşti, Petreşti Scânteia, Valea Satului, etc., care, în data de 15 septembrie 1863, ca urmare a aplicării legii secularizării, vor ajunge în proprietatea statului. Biserica mănăstirii va ajunge într-o stare de ruine şi abia în anul 1875 va trece printr-o serie de lucrări de restaurare. 

 

 

După cum se poate vedea din inscripţia de pe peretele estic al pridvorului, în anul 1902, au fost efectuate reparaţii în interiorul bisericii, printre care se numără şi refacerea catapetesmei.

 

De-a lungul timpului, biserica mănăstirii îşi va schimba statutul de mai multe ori, astfel că între anii 1908-1945 va funcţiona ca biserică parohială, pentru ca între anii 1945-1950 să se reînfiinţeze mănăstirea de maici. Între anii 1950-1990, are din nou statut de parohie, iar începând din anul 1991 şi până în prezent, funcţionează ca mănăstire de călugări. 

 

Între anii 1968-1970, ca urmare a intervenţiei Comisiei Monumentelor Istorice, ansamblul monahal trece din printr-o serie de restaurări, printre care s-a numărat şi restaurarea turnului clopotniţă de la intrare sau înlocuirea acoperişului bisericii cu tablă galvanizată. 

 

Planul arhitectural al mănăstirii Bârnova este similar celui al mănăstirii Dragomirna din comuna omonima, judeţul Suceava. Biserica “Sfântul Gheorghe” este ridicată în stilul bisericii mănăstirii Galatei din Iaşi, şi anume, are plan triconc, cu două turle. Un aspect arhitectural inedit al bisericii este ridicarea turlei deasupra pridvorului, care apare pentru prima dată în Moldova, odată cu ridicarea bisericilor de către domnitorul Miron Bârnovschi. Rolul acesteia a fost de fortificaţie, la primul etaj fiind proiectată cu o tainiţă pentru ascunderea odoarelor bisericii în caz de asediu, iar la etajul al doilea, având o încăpere cu rol de apărare, zidurile-i fiind prevăzute cu metereze. Intrarea în turlă se făcea din pronaos şi era secretă, fiind pitită de spătarul unei strane bisericeşti. 

 

Interiorul bisericii este împărţit în pridvor, pronaos, naos şi altar. Pridvorul este de formă dreptunghiulară, iar în interior prevăzut cu o boltă cu două calote. Nu există perete despărţitor între pronaos şi naos, ci trei arcade şi doi pilaştri, această caracteristică întâlnindu-se pentru prima dată la mănăstirea Galata şi devenind una dintre caracteristicile arhitecturii bisericeşti din Moldova sec. al XVII-lea. Pronaosul este similar cu cel al mănăstirii Dragomina, însă simplu realizat, şi adăposteşte şi două pietre de mormânt, una a domnitorului Eustratie Dabija, iar cealaltă a fiicei acestuia, domniţa Maria. În ceea ce priveşte naosul, acesta prezintă o particularitate similară mănăstirii Dragomirna, şi anume prezenţa arcurilor transversale care au rolul de a transmite greutatea turlei pe zidurile laterale. Catapeteasma este de dimensiuni mari.  

Interiorul bisericii, cât şi exteriorul nu sunt pictate. 

 

În curtea mănăstirii, nu departe de absida altarului, au fost identificate ruine ale unor beciuri, a căror dată de construcţie a fost plasată în sec. al XVII-lea. Intrarea în ansamblul monahal se face prin două căi de acces. Una dintre variante este cea pe sub turnul de clopotniţă, iar cealaltă variantă printr-un turn de pe latura de vest, prevăzut cu o poartă mică.  

 

În prezent, în cadrul mănăstirii, călugării se ocupă şi cu pictarea icoanelor şi confecţionarea tămâiei şi a plutei de candelă.