Mănăstirea Arbore

Mănăstirea Arbore se află în satul omonim, fiind inclusă, începând cu anul 1993, pe lista patrimoniului cultural mondial, alături de alte șase biserici din Moldova, în grupul Bisericile pictate din Nordul Moldovei. 

 

De o frumusețe și o eleganță aparte, istoria edificiului începe în anul 1502, avându-l ca și ctitor pe hatmanul Luca Arbore, construcția fiind finalizată în câteva luni, cu destinația de necropolă a familiei Arbore. Domnitorul Ștefan cel Mare a fost într-atât de impresionat de arhitectura bisericii Arbore, încât a hotărât să ridice două mănăstiri replici ale acesteia, și anume biserica din Reușeni și biserica Mănăstirii Dobrovăț. 

Deasupra intrării în biserică stă mărturie pisania în limba slavonă astfel: „Cu voia Tatălui și cu ajutorul Fiului și cu săvârșirea Sfântului Duh, în zilele binecinstitorului și iubitorului de Hristos Domn Io Ștefan Voievod, din mila lui Dumnezeu Domn al Țării Moldovei, pan Luca Arbure, pârcălabul Sucevei, fiul bătrânului Arbure, pârcălabul Neamțului, a binevoit cu bunăvoința sa și cu inimă curată și luminată și cu ajutorul lui Dumnezeu și cu ajutorul domnului său, a început a zidi acest hram întru numele Tăierii capului cinstitului și slăvitului prooroc înaintemergător Ioan Botezătorul. Și s-a început în anul 7010, luna aprilie 2 și s-a sfârșit în același an, luna august 29„.

 

 

Biserica Arbore poartă hramul „Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul” și are un plan dreptunghiular la exterior, în timp ce interiorul are o formă treflată datorită prezenței a două nișe în pereții laterali ai naosului. Biserica are o lungime de 22 m, lățime de 9,10 m și o înălțime de 8,5 m, ceea ce înseamnă că este de dimensiuni mari. 

 

Interiorul este împărțit în pronaos, naos și altar cu absidă semicirculară și decroșată. Pronaosul are o formă dreptunghiulară și este acoperit cu o calotă, care se reîntâlnește și la naos. Pronaosul este separate de naos printr-un perete gros prevăzut cu o ușă de lemn împodobită cu baghete încrucișate. În biserică se află două tablouri votive, unul pe peretele sudic al pronaosului, în care este reprezentat Luca Arbore împreună cu soția sa și doi copii, iar celălalt pe peretele vestic al naosului, în care este reprezentat tot acesta împreună cu soția sa și cei cinci copii. 

 

Un element aparte, neîntâlnit până atunci în arhitectura bisericilor din Moldova, este spațiul semideschis din partea de vest a bisericii, de la exterior, creat ca urmare a prelungirii zidurilor laterale și legarea acestora în partea superioară printr-o arcadă. 

 

Intrarea în biserică se face pe latura de sud, printr-un portal în stil gotic.  Acoperișul este în patru ape rotunjit spre răsărit și nu este prevăzut cu turlă. 

 

În sec. XVII-XVIII, biserica Arbore a ajuns într-o stare avansată de degradare, care a cuprins nu numai exteriorul, ci și interiorul. În anul 1867, se ridică turnul-clopotniță, cu un etaj, la nord-vest de biserică.

 

 

De-a lungul timpului biserica Arbore a trecut prin mai multe procese de restaurare, reparații și consolidare, care nu au modificat aspectul inițial.  Anii 1909-1914, 1936-1937, 1955-1956, 1965-1970 și 1980-1993 reprezintă perioade de restaurare.

 

Biserica Arbore este un edificiu de mare valoare în special prin pictura interioară și exterioară în frescă, care au fost realizate perioade diferite, de către pictorul laic Dragoș Coman. Pictura interioară a fost realizată imediat după finalizarea construcției edificiului în anii 1503-1504. În ceea ce privește pictura exterioară, aceasta a fost realizată în anul 1541, odată cu restaurarea parțială a picturii interioare și se remarcă prin culorile vii, armonios îmbinate. Se remarcă în special pictura de pe fațada de apus, unde au fost zugrăvite zeci de scene în miniatură, ajungând să fie considerată una din cele mai bune lucrări ale epocii lui Ștefan cel Mare-Petru Rareș.

 

În vara anului 1975, pictura interioară trece printr-un proces de restaurare, susținut de o echipă coordonată de Tatiana Pogonat. Din nefericire, atât pictura interioară, cât și pictura exterioară au fost afectate de trecerea timpului, ajungând să se degradeze pe alocuri.