- Este în Siriu, Județul Braşov
- Unitate geografică: Munţii Buzăului (Munţii Siriului)
- Altitudine: 1.420 m
- Deschis turiștilor fără taxă de vizitare.
Lacul Vulturilor este un lac periglaciar, situat într-un cadru natural suberb şi acre este înconjurat de legende…
- Amenajare / agrement: nu
- Trasee marcate: da
- Caracteristici geografice: suprafaţa de 0.9 ha, formare naturală – lac periglaciar, adâncime 2.5 m
- Condiții de vizitare: echipament de drumeţie
Lacul Vulturilor, denumit și Lacul Fără Fund, este pe partea estică a versantului Mălâia, în Munții Siriului. Este un lac periglaciar situat la 1.420 m altitudine şi are o adâncime de 2.5 metri.
Lacul are două nume, iar fiecare nume are legenda sa. Lacul Vulturilor deoarece, în „România pitorească” a lui Alexandru Vlahuţă, lacul ar fi fost un loc în care vulturii veneau primăvara să-și învețe puii să zboare: „aici vin vulturii, primăvara, de beau apă ca să întinerească, aici îşi învaţă puii să zboare, deasupra acestei oglinzi fermecate mijesc de somn, cu aripile-ntinse, trufaşii regi ai înălţimilor.”
Al doilea nume, „Lacul fără Fund”, vine de la altă legendă despre un cioban, care şi-a lăsat turma de oi, a aruncat bâta în lac şi a plecat. După un an de peregrinări, ciobanul, ajuns la Dunăre, şi-a găsit bâta în apele fluviului. Făcându-i-se dor de locurile natale şi de mioare, s-a întors acasă.
Pentru a ajunge aici, există traseu marcat, care începe la capătul drumului forestier (pe unde se poate ajunge cu maşina), care duce de la Cabana 14 Scaune Siriu, pe lângă Barajul Siriu, la stânga pe lângă izvoarele termale, până puţin mai încolo de Cabana Neagră, unde la prima intersecţie drumul bun o ia la dreapta. Drumul se termină si începe urcuşul pe poteca marcată. Traseul o ia prin Poarta Vânturilor, unde trebuie să urmăreşti cu mare atenţie marcajele. Apoi ajungi la Lacul Vulturilor.
Peisajul este minunat, poţi vedea chiar capre negre, fiind singurul loc din Munţii Buzăului unde se pot observa. Traseul nu este greu, durează cam trei ore şi nu este recomandabil iarna.