- Este in comuna Siriu, judeţul Buzău
- Unitate geografica lac de acumulare
- Altitudine: 500 – 700 m
- Deschis turistilor fara taxa de vizitare.
Lacul Siriu este un lac de acumulare, construit pe cursul superior al râului Buzău, pe raza comunei Siriu, județul Buzău. Se află pe DN10 la jumătatea distanței dintre Buzău şi Braşov…
- Amenajare / agrement: da
- Trasee marcate: da
- Caracteristici geografice: suprafata 500 ha, lungime 11,5 km, volum 155 milioane mc.
- Conditii de vizitare: deschis turistilor tot timpul anului
Lacul s-a format în urma construcției barajului de la Siriu şi a hidrocentralei Nehoiaşu de 42 MW între anii 1982 – 1994. Lacul Siriu ocupă o suprafață de 500 ha şi are o lungime de 11,5 km şi un volum de 155 milioane mc.
Amenajarea lacului s-a terminat în anul 1985, acesta contribuind prin debitul său la producerea energiei electrice.
Barajul Siriu, cu o înălțime de 122 m şi o lungime coronament de 570 m, construit pe râul Buzau, între masivul Siriu şi masivul Podu Calului, din rocă, steril şi miez din argilă, după o rețetă inovatoare la acea oră este al doilea din lume realizat din anrocamente (după cel de la Râul Mare, tot de la noi din țară).
Ca urmarea a apariției barajului pe harta zonei, a fost necesar ca drumului național DN 10 să îi fie schimbată ruta. Astfel, s-au construit nenumărate viaducte pentru a se ocoli lacul Siriu. Cel mai vizibil este Viaductul Giurca care se întinde pe o distanță de 276 m şi isi găseşte sprijinul pe piloni de susținere înalti de 46 m. Viaductul este calea catre Cascada Pruncea situată la distanța de 5 km de Siriu.
Barajul Siriu este o destinație nemaipomenită pentru pescarii înrăiți. Pe anumite porțiuni se poate pescui iar în apele lacului se găsesc numeroase specii de peşti cum ar fi: caras, scobar, crap, clean şi păstrăv.
Lângă lacul Siriu se găseşte mini stațiunea Băile Siriu, cu trei izvoare de ape minerale feroase, termale, uşor bicarbonate, clorurosodice, sulfuroase şi foarte slab mineralizate.
Județul Buzăului abundă în atracții turistice mai mult sau mai puțin cunoscute de turişti. Printre cele mai cunoscute se numără Vulcanii noroioşi, Mănăstirea Ciolanu şi tabăra de sculptură de lăngă ea, Focul viu, Mănăstirea Răteşti, Muzeul Chihlimbarului, complexul rupestru Aluniş.
Printre obiectivele turistice mai puțin cunoscute de turişti se numără Lacul Vulturilor, un lac periglacial de o frumusețe rară, aflat la o altitudine de 1420 de metri, plin cu păstrăvi.
Nici Colții Babei nu este un obiectiv turistic foarte cunoscut, deşi se numără printre locurile din masivul Siriu unde încă mai există capre negre, iar turiştii se pot întâlni cu ele, în timpul unei drumeții montane.
Pasionații de traseele montane ar trebui să meargă la Tabăra Harțagu, amenajată în clădirea fostei vame a Buzăului. Aceasta se află la aproximativ 100 de kilometri de oraşul Buzău şi de aici pornesc cele mai multe trasee turistice către Podul Calului, Siriu, Munții Vrancei şi Penteleu.
În zonă se organizează diferite manifestări folclorice cea mai cunoscută fiind festivalul „Cât e Siriul de mare”, numit aşa după numele interpretului român de muzică populară Benone Sinulescu, originar din Siriu. Se ține în fiecare an în luna august, în prima duminică de dupa Sfânta Maria.
|