Dosul Laurului

• Este în Gurahonţ, Județ Arad
• Unitate geografică: Depresiunea Zarandului
• Altitudine: 300 m
• Deschis turiștilor fără taxă de vizitare.
• Fără condiții de campare

Rezervaţia Dosul Laurului se găseşte în mijlocul unei păduri şi are un regim de conservare totală…

• Trasee amenajate: da
• Trasee marcate: nu
• Condiții de vizitare: parțial

Locul a fost menţionat pentru prima dată în 1883, când a fost identificat laurul de către un botanist. Rezervaţia Dosul Laurului a fost înfiinţată prin Hotărârea Consiliului Judeţean din 1995, apoi declarată prin Legea Nr. 5 din 6 martie 2000 publicată în Monitorul Oficial al României Nr. 152 din 12 aprilie 2000, privind aprobarea planului de amenajare a teritoriului național – Secțiunea a III-a – arii protejate.

Se întinde pe o suprafaţă de 32,2 hectare și reprezintă o zonă de protejare a speciei de laur (Ilex aquifolium). Arborii de laur sunt înconjuraţi de specii arboricole de fag (Fagus sylvatica), mesteacăn (Betula pendula), carpen (Carpinus betulus), cireş (Prunus avium), gorun, paltin şi ulm. Pădurea, în întregimea sa, are o suprafaţă de 83 de hectare.

Aici este singurul loc din România unde se mai găsesc exemplare de laur, plantă rară şi ocrotită de lege. În plus, acesta este cel mai nordic (din aria mediteraneeană) şi, în acelaşi timp, cel mai estic (din aria atlantică) punct în care se dezvoltă această plantă. Dosul Laurului se găseşte la o altitudine de 300 de metri.

Locul cu lauri este înconjurat de dealuri cu păduri dese, care au reuşit să îi ocrotească până în prezent. Climatul este blând şi umed, favorabil dezvoltării acestei plante, specie deosebit de importantă din punct de vedere ştiinţific, deoarece este un relict terţiar.

Laurul are multe legende. În mitologia greacă, arborele a apărut inițial când nimfa Daphne s-a transformat în acest arbore pentru a scăpa de urmărirea zeului din Olimp Apollo. O altă legendă, de data aceasta locală, spune că localnicii îşi ascundeau toată averea în pâlcurile dese de laur, atunci când atacau barbarii. O altă legendă vorbeşte despre contele Jelinski, care ar fi adus acest arbust pentru a impresiona localnicii, dar şi pentru a avea un loc în care să-şi ascundă partea cea mai importantă din avere.

De asemenea, frunzele de laur au fost folosite în Grecia antică pentru cununi. O asemenea cunună de laur era oferită ca premiu la jocurile Pythian Games. În Roma Antică, poeţii purtau cununi de lauri, în semn de recunoaştere. În plus, tot de la laur derivă și cuvântul bacalaureat (bacă de laur) și cel de laureat (încununat cu lauri).

Laurul sau dafinul este o specie de plante aromatice din familia Lauraceae, arbore sau arbust, care ajunge până la 10–18 m înălțime, originar din zona Mediteranei. Creşte sub formă de tufe, creând desişuri. Frunzele au o lungime de 3-8 cm şi au culoarea verde închis. Frunza este lucioasă şi este ondulată, în formă de ţepi pe margini. Creşte până la o înălţime de 2,5 metri şi înfloreşte în luna mai. Florile sale sunt de culoare albă şi fac un fruct mic, rotund şi roşu, care se coace în luna august. Fructul rămâne pe ramuri până în anul următor şi conţine o singură sămânţă.

Planta aromatică, frunzele laurului sunt folosite la prepararea mâncărurilor, dar şi ca remediu natural în tratarea câtorva afecțiuni. Printre cele mai cunoscute afecțiuni care pot fi vindecate cu ajutorul dafinului se număra infecțiile (orale, intestinale), reumatismul, alcoolismul, laringita, anorexia. Din frunzele de dafin se extrage untul de dafin, folosit în compoziţia cremelor pentru calmarea durerilor. Proprietățile terapeutice ale ceaiului de dafin sunt cunoscute mai ales în tratarea reumatismului cronic, afecțiunilor nervoase și afecțiunilor orale.

Laurul a fost declarat monument al naturii şi are un regim de conservare totală.

Accesul la rezervaţie se face de la Arad prin Sebiş până la Gurahonț. De aici, se urmează un drum comunal până în satul Zimbru, de unde se desprinde un drum forestier care ajunge la Dosul Laurului.