- Este în Constanţa, Bd. Mamaia
- Unitate geografică: litoral
- Altitudine: 25 m
- Deschis turiştilor cu taxă de vizitare.
Delfinariul din Constanţa face parte din Complexul Muzeal de Ştiinţe ale Naturii şi este primul deschis pentru vizitatori din sud-estul Europei…
Delfinariul din Constanţa s-a deschis la 1 iunie 1972, constituind prima formă muzeistică de acest gen din ţară şi prima din sud-estul Europei la acea dată. Delfinariul s-a alăturat Acvariului existent deja de pe faleza Cazinoului din Constanţa, Planetariului şi Observatorului Astronomic. Mai târziu s-a amenajat microrezervaţia din spatele Delfinariului, împreună cu expoziţia de păsări exotice.
În amfiteatrul cu piscină şi în bazinul acoperit, se organizează demonstraţii cu delfini şi lei de mare. Reprezentaţia durează 20 de minute.
În Marea Neagră trăiesc trei subspecii de delfini: marsuinul, delfinul comun şi afalinul. Delfinariul Constanţa a găzduit în bazinele sale toate cele trei specii de delfin din Marea Neagră. Primii au fost marsuinii (Phocoena phocoena relicta) şi delfinii comuni (Delphinus delphis ponticus), iar în urmă cu aproape 20 de ani au fost aduşi şi afalinii sau delfinii mari cum mai este numită specia Tursiops truncatus ponticus.
Din 1995, Delfinariul obţine două exemplare de leu de mare sud-american (Otaria byronia), originare de pe coastele Americii de Sud. În 2010, delfinariul a achiziţionat 3 exemplare tinere de afalin (Tursiops truncatus), provenite de la Aquarium Beijing, instituție colaboratoare. Cele 3 exemplare, un mascul şi două female, au fost antrenate în primele două luni după sosire, de o echipă mixtă româno-chineză.
Prin expoziţiile pe care le realizează, prin ghidajele şi activităţile de educaţie ecologică pe care le desfăşoară, biologii-muzeografi încearcă să împartă cu vizitatorii o parte a cunoştinţelor acumulate în urma orelor de studiu şi a participării la sesiunile de lucru cu delfinii şi leii de mare. Numeroasele expoziţii tematice, dioramele şi alte forme muzeistice de excepţie se organizează periodic.
În lume există aproximativ 70 de specii de delfini, câteva de apă dulce (delfinul de Gange, delfinul de Amazon). Delfinii sunt mamifere, ei nasc pui vii pe care-i hrănesc cu lapte şi respiră aer atmosferic prin plămâni. La origine, delfinii au fost animale terestre, fapt dovedit şi de prezenţa unor fire de păr în zona botului la naştere, dar prezintă anumite adaptări la viaţa acvatică. Sunt animale sociale şi foarte inteligente, creierul semănând foarte bine cu cel al omului în ceea ce priveşte forma şi numărul mare de circumvoluţiuni. Ca şi liliecii, delfinii se orientează cu ajutorul ecolocaţiei, ei emit vibraţii care sunt reflectate de obiectele şi animalele din calea lor sub forma de ecouri. Astfel, delfinii pot aprecia distanţa faţă de un anumit obiect/animal. Delfinii pot recepţiona atât infrasunetele, cât şi ultrasunetele, depăşind astfel de 10 ori sensibilitatea auzului omenesc. Vizibilitatea delfinilor sub apa e mică (câţiva metri), în aer delfinul (Tursiops truncates) vede la o distanţă de 10 metri. Mirosul este slab dezvoltat. Delfinariul din Constanta se viziteaza vara, este recomandat a fi vizitat cand vremea din Constanta este frumoasa, fara ploaie.
Preţ intrare |
Orar de vizită |
Adulţi: 25 RON Elevi/Studenţi: 12 RON pentru copiii sub 5 ani intrarea este liberă Taxa foto este inclusă în bilet |
Vizită:
Luni – Vineri: 9:00 – 21:00
|
Date de contact: B-dul Mamaia, nr. 255, Constanţa. Tel.: 0241-547 055. |
|