Curtea domneasca din Harlau

Curtea domnească din Hârlău, se află în localitatea omonimă, la aproximativ 74 km de Iaşi. Atestată documentar într-un hrisov domnesc al domnitorului Petru I din 1 mai 1384, curtea domnească a cunoscut o înflorire în sec. al XV-lea, în perioada domniei lui Ştefan cel Mare. Din nefericire, în prezent, curtea domnească din Hârlău se află în ruine, însă figurează ca monument istoric cu două componente: biserica „Sf. Gheorghe” şi ruinele curţii domneşti. 

 

Aici a locuit doamna Margareta (Muşata), fiica lui Bogdan I şi mama domnitorului Petru I Muşat (1375-1391) şi Roman I Muşat (1391-1392), care a ctitorit o biserică catolică în Siret în a doua jumătate a sec. al XVI-lea, unde dorea să fie înmormântată. Biserica catolică a fost ridicată pentru Ordinul Dominicanilor. 

 

 

Târgul Hârlău, în prezent oraş, a cunoscut o mare dezvoltare din momentul în care domnitorul Ştefan cel Mare (1457-1504) s-a mutat la curtea domnească de aici, în special datorită poziţiei sale strategice. Ulterior, a devenit una dintre reşedinţele sale preferate, în special spre sfârşitul domniei sale. 

 

Astfel că, în anul 1486, curtea domnească trece printr-un proces de restaurare, clădirile-i fiind refăcute din temelii, precum şi mărite. Pisania care atestă acest fapt se află la Muzeul de Artă al României din Bucureşti şi spune astfel: “Binecinstitorul și de Hristos iubitorul, Io Ștefan voievod, din mila lui Dumnezeu domn al Țării Moldovei, fiul lui Bogdan voievod, a făcut aceste case, care s-au început a se zidi în anul 6994 (1486) luna…20 și s-au sfârșit în același an, septembrie 15”. Această pisanie a fost descoperită în anul 1871.

 

În anul 1492, Ştefan cel Mare a ctitorit şi biserica „Sf. Gheorghe”. Şi după moartea domnitorului, aici au continuat să trăiască şi urmaşii săi, precum Petru Rareş, domn al Moldovei în perioadele (1527-1538, 1541-1546). Acesta a ctitorit biserica „Sf. Dumitru” în apropierea curţii domneşti, care s-a păstrat până în prezent în condiţii bune. Este declarată monument istoric. 

 

 

Curtea domnească din Hârlău îşi pierde din importanţa şi valoarea de altădată odată cu mutarea capitalei Moldovei la Iaşi, decizie luată de domnitorul Alexandru Lăpuşneanu (1552-1561, 1564-1568). Acesta va ridica o curte domnească la Iaşi, care însă în data de 2 octombrie 1624, va arde, astfel că, în perioada 1624-1626, domnitorul Radu Mihnea (1616-1619, 1623-1626), se va muta la Hârlău. În această perioadă, curtea domnească va trece printr-o serie de modificări, aducându-i-se, elemente de influenţă italiană. De asemenea, curtea domnească este şi extinsă.  

 

Curtea domnească va începe să decadă după moartea domnitorului Radu Mihea, al cărui corp neînsufleţit a fost mutat la Mănăstirea Radu Vodă din Bucureşti. În anul 1727, curtea domnească încă mai exista, dovada fiind vizita fiului domnitorului Grigore II Ghica, Scarlat Ghica. 

În sec. al XIX-lea, curtea domnească era în ruine, din cauza faptului că localnicii au dărâmat-o pentru a-i folosi piatra la pavarea străzilor şi ridicarea de case. Din păcate, curtea domnească a fost folosit şi ca depozit de gunoi al oraşului, precum şi ca obor de vite până în anul 1906.

 

În anul 1921, biserica „Sf. Gheorghe” şi ruinele curţii domneşti au fost declarate monumente istorice. Între anii 1923-1931, precum şi după al doilea război mondial, au fost efectuate cercetări arheologice, în urma cărora s-a reuşit conturarea în mare a planului curţii domneşti, precum şi fazele de construcţie. 

 

 

Curtea domnească a avut un plan rectangular, cu ziduri mai înalte înspre est. Pe laturile de nord şi vest s-au descoperit fundaţiile a şase încăperi cu lungimea de 8-10 m şi lăţimea de 6-7 m. A fost identificat şi ruinele unui feredeu domnesc în parte de sud-est a curţii domnesşti, precum şi două pivniţe din piatră şi cărămidă în partea de est.

 

În anul 2004, curtea domnească din Hârlău, constituită din biserica „Sf. Gheorghe” şi ruinele sale, au fost incluse pe lista monumentelor istorice ale judeţului Iaşi.