Conacul Atanasievici din Valeapai

• Este în localitatea Valeapai, Județ Caraş-Severin
• Data începerii construcției: 1840
• Deschis turiștilor

Conacul Atanasievici se află în localitatea Valeapai. Această localitate apare prima dată menţionată în documentele otomane în anul 1597, ca aparţinând Banatului de Severin, parte a paşalâcului de Timişoara…

• Cod monument Istoric: CS-II-m-B-11223
• Trasee amenajate: nu

După ce Banatul a intrat sub stăpânire habsburgică în anul 1716, localitatea intră în conscripţia din 1717 şi apare în hărţile din 1723 şi 1776. În anul 1777, Banatul intră în gestiune maghiară, localitatea Valeapai va aparţine comitatului Caraş, iar astăzi aparţine de comuna Râmna, judeţul Caraş-Severin.

Fraţii Marcel şi Emil Atanasievici, primesc în dar, drept multumire pentru serviciile aduse Coroanei Imperiale, de la membrii unei familii nobiliare sârbeşti, la începutul secolului XIX, terenurile din Valeapai. În anul 1840, fratii Atanasievici vor începe construcţia unui ansamblu, ce urma să conţină palatul, clădiri anexe, o gheţărie şi o moară, la ridicarea căruia s-au folosit meşteri sârbi şi colonişti italieni.

Valeapai va fi mostenită în a doua jumătate a secolului XIX de către o nepoată a fraţilor Atanasievici, fiica Ioanei Atanasievici şi contelui Baiky de Varadia. Soţul ei, baronul Tallian Bela, arendează moşia nobilului Ambrozy Bela, care va ipoteca terenul. După primul război mondial, proprietatea va fi cumpărată de familia Riesz. În perioada interbelică, ansamblul va aparţine lui Petru Riesz, care va fi desproprietărit în perioada de naţionalizare de după terminarea celui de-al doilea război mondial. În perioada comunistă conacul a fost utilizat iniţial ca şi Casa de Nasteri, apoi ca sediu CAP şi loc de cazare a muncitorilor sezonieri, iar după 1989 palatul a fost lăsat în paragină.

Ansamblul palatului se află lângă biserica ortodoxă a satului şi este format dintr-un singur corp, de dimensiuni impresionante, ce domină zonă. Clădirea este din cărămidă acoperită cu o şarpantă de lemn care astăzi este prăbuşită. La bază are un demisol boltit, destinat funcţiilor anexe şi deservit de accese secundare pe laturile scurte, iar la etaj camere destinate locuirii. Pentru a asigura legătura dintre cele două etaje s-au construit două scări ce leagă cele două nivele şi una între etaj şi pod.

Imaginea generală este neoclasică, tipică pentru regiunea în care se află şi pentru perioada în care a fost construit. Ferestrele de la etaj au ancadramente de factură neoclasică şi erau umbrite de obloane de lemn şi au şi frumoase decoraţiuni. Astăzi palatul este clasat ca monument istoric, dar este într-o continuă stare de degradare, cu acoperişul surpat. Isi urmează procesul de ruinare, fiind uitat de proprietarii căruia a fost retrocedat. Numai sătenii şi turiştii rătăciţi mai deplâng dispariţia acestei clădiri frumoase odată, ce ar fi putut fi emblema a locului.