De ce sa vezi acest obiectiv?
Pentru că Cheile Gârliştei sunt unele din cele mai sălbatice chei din ţară.
- Este pe teritoriul administrativ al oraşului Anina şi al comunei Goruia, Județ Caraş-Severin
- Arie protejată de interes naţional din categoria a IV-a IUCN
- Suprafaţă: 517 ha
- Lungine: 9 km
- Data înfiinţării: 1982, declarată în 2000
- Deschis turiștilor fără taxă de vizitare.
- Fără condiții de campare
- Trasee marcate: da
- Condiții de vizitare: în special vara cu echipament special
Dacă ajungi în Parcul Naţional Semenic-Cheile Caraşului, cu siguranţă nu trebuie să ratezi Cheile Gârliştei, chei de o frumuseţe aparte. Acestea au fost declarate rezervaţie naturală de tip mixt în anul 2000 şi ocupă o suprafaţă de 517 ha din cei 36, 214 ha pe care Parcul Naţional Semenic îi are.
În parcul naţional mai sunt incluse şapte rezervaţii naturale, şi anume Cheile Caraşului, Izvoarele Nerei, Izvoarele Caraşului, Peştera Buhui şi Lacul Buhui, Peştera Comarnic, Peştera Popovăţ.
Cheile Gârliştei, de o sălbăticie aparte, se află în Munţii Aninei, fiind create de răul care le-a dat și numele, și se întind pe o lungime de 9 km. De-o parte și de alta a răului, pe o lungime de 4 km se întind versanţi abrupţi care adăpostesc peşteri, dintre care cele mai importante sunt Peştera Galaţi sau Peştera cu Apă.
Peştera Galaţiului are o lungime de 258 de m și adăpostește stalactite, stalagmite, coloane şi scurgeri parietale, în timp ce fauna impresionează printr-o specie de miriapod oarbă, care trăieşte doar în câteva peşteri din Banat. În apropiere de Peștera Galațiului se află Peştera cu Apă, care are o lungime de 397 de metri, fiind şi cea mai lungă peşteră din chei. Fiind o arie protejată de interes naţional din categoria a-IV-a IUCN, Cheile Gârliştei adăposteşte şi specii rare de faună şi floră, printre care amintim vipera cu corn, salamandrele sau liliecii de peşteră. Specii de foioase împăduresc valea, dar şi diferite specii de flori şi plante medicinale.
Înainte de a vă aventura în traversarea Cheilor este bine să fiţi echipaţi corespunzător, cu încălţăminte de munte şi haine adecvate, şi să aveţi şi câteva merinde şi apă de băut, deoarece traseul durează în jur de două ore şi este presărat cu cărări strâmte sau cu bucăţi de traseu ce presupun să treceţi prin rău sau, pe unde se poate, să mergeţi pe pietrele din râu.
Traseul are o lungime de 10 km şi porneşte din oraşul Anina. Pentru a-l parcurge vă ia mai bine de două ore, fiind şi cel mai utilizat traseu de către turişti. Peisajele care ţi se vor dezvălui vor fi variate şi spectaculoase, astfel că dacă doriţi să rămâneţi cu amintiri, nu uitaţi să vă înarmaţi cu o cameră foto.
La un moment dat, pe traseu se va ivi şi calea ferată Anina-Oraviţa, care străbate jumătate din Cheile Gărliştei.
Date de contact: Parcul Naţional Semenic-Cheile Caraşului, judeţ Caraş-Severin.