- Este în Izvoarele, Judeţul Tulcea
- Unitate geografică: Podişul Babadagului – N Podişul Dobrogei
- Construit în secolul IV
- Deschis turiştilor fără taxă de vizitare.
- Origini: romane
Castrul roman de la Izvoarele sau Cetatea de pe Dealul Consul este un sit ascuns în munte, dar pe care îl poate vedea orice trecător…
- Ctitor/Autor:
- Cod monument Istoric:
- Trasee amenajate: nu
- Condiţii de vizitare: parţial, fiind acoperită de pământ, neamenajată
Pe Dealul Consul, pe platoul dinspre panta nordică, se află ruinele unui castru roman, care datează din secolele IV-VI. Dacă vă uitaţi cu atenţie, puteţi vedea rămăşiţele cetăţii: traseul zidurilor, turnurile, inclusiv zonele din care s-a scos piatra.
Zona era o locuire militară ce se întrindea pe o suprafaţă de 1.5 ha şi a fost încadrată de specialişti ca şi castru în epoca romană, iar, mai apoi, a fost o aşezare rurală în epoca romană târzie.
Construcţia avea rolul păzirii văii din apropiere, cea a pârâului Taiţa, care era foarte frecventată în acea perioadă, acolo fiind un nod de drumuri care legau centrele importante din interiorul provinciei: castre, canabae, vicus-uri și alte cetati, precum Noviodunum (Isaccea) şi Aegyssus (Tulcea). Se presupune că aici romanii făcueră un alt drum, parte din reţeaua întinsă de peste provincia Scythia Minor.
În zona castrului nu s-au realizat săpături arheologice, însă, după ploile mari, localnici mai găseau rămăşiţe de vase vechi, până când totul a fost transformsat în teren arabil, în vreema regimului comunist.
Dealul Consul are o înălţime de 333 metri şi face parte din Podişul Babadagului. Are şi o legendă, localnicii în vârstă spun că aici a ancorat Arca lui Noe şi că s-au găsit ancora şi un belciug care încă stă înfipt în deal. Însă nimeni nu ştie unde mai exact.
Date de contact: DN22F Tulcea-Măcin, loc. Izvoarele, Judeţul Tulcea.