Castelul Ugron

Este în Zau de Câmpie, judeţul Mureş
Construit între 1908–1912
Închis turiștilor

Castelul Ugron, construit în stil medieval francez, era reşedinţa de vară a baronului István Ugron, colecţionar şi diplomat de succes…

Ctitor/Autor: István Ugron
Cod monument Istoric: MS-II-a-A-16073
Arhitecţi: János Bánffy, Lajos Pákei
Trasee amenajate: da
Condiții de vizitare: închis turiștilor

Istoria locului începe în secolul al XVIII-lea, când moşia de la Zau e Câmpie a ajuns la familia Ugron prin căsătoria lui István Ugron cu baronesa Anna Bánffy, moşia făcând parte din zestera ei. Au urmat succesorii, în 1860, Sándor Ugron (1826–1901), apoi fii săi Miklós (1858–1899) – care a fost moştenitorul averii, dar a muri trematur – şi István, care era angajat consul în Tbilisi. Pe domeniul din Zau era un conac vechi, o casă de oaspeţi, un parc şi o criptă familială. István Ugron, la nouă ani după ce a intrat în posesia moşiei, a început construirea unui nou castel, în 1908. Planul castelului a fost elaborat de János Bánffy, modificat apoi de Ugron, iar arhitectul care a fost însărcinat cu realizarea lui a fost Lajos Pákei, care a avut multe constrângeri importante în privinţa invenţiei arhitecturale.

Baronul István Ugron (1862–1948) era un om însemnat, care a avut o carieră diplomatică de succes în serviciul Monarhiei Austro-Ungare, timp de 32 de ani, fiind Ministru de Externe şi ambasador. În timp ce castelul se ridica, e; era delegat la Varşovia, la Bucureşti, apoi la Belgrad. Ugron nu s-a măritat niciodată, iar motivaţia lui de a avea un castel la vârsta de 46 de ani a fost din nevoia de confort şi de status al unui om de succes. Legenda spune altceva, însă: castelul a fost construit din dorinţa baronului de a cuceri inima uneia dintre fiicele ţarului Nicolae al II-lea al Rusiei. Castelul trebuia să fie unic, aşa că a urmat modelul calendarului (i s-a spus Castelul-Calendar): cu 365 de ferestre cât zilele anului, 4 turnuri – anotimpurile, 52 de camere – săptămânile anului, 7 terase – zilele săptămânii, 12 holuti – lunile anului. Urma să fie cadou pentru fiica ţarului. Dar ea, ca să-l accepte, a cerut ca întreg drumul care duce spre castel să fie pavat cu banio de aur. Baronul a fost de acord. Însă, odată lucrările începute, prinţesa a spus că nu e bine, că banii trebuie puşi pe cant, ca nimeni să nu calce pe capul împăratului. István Ugron, deşi foarte bogat, nu i-a putut satisface dorinţa, iar ea nu a mai acceptat castelul. Bupă ce bolşevicii au preluat putereea, au asasinat întreaga familie a ţarului, iar inima lui Ugron a fost zdrobită, ceea ce l-a determinat, mai târziu, să se retragă din viaţa publică.

În pădurea Bârsana, mama lui István, Rozália, a plantat şi a îngrijit zeci de copaci pe care fiul său i-a adus din ţările în care a fost, astăzi fiind un parc dendologic.
Castelul a fost terminat în 1912. în 1918, a fost executată mobila. În acelaşi an, Ugron s-a pensionat şi a revenit în ţară, unde a îndeplinit mai multe funcţii publice şi politice importante: preşedintele Societăţii Muzeului Ardelean (1921–1925), intendent suprem al Eparhiei Reformate din Ardeal (1924–1935), preşedintele Partidului Naţional Maghiar (1923–1926).
La bătrâneţe, Ugron i-a donat castelul fiului lui János Bánffy, István Bánffy. A locuit apoi la Cluj şi a murit într-un azil de bătrâni în 1948. Un an mai târziu, castelul a fost naţionalizat, piesele de mobilier luate, instituindu-se un centru de colectare de cereale. Între 1954–1959 a fost şcoală primară, între 1959–1962 şcoală profesională agricolă. Din 1963 până în 2012 a funcţionat o casă de copii, administrată de Consiliul Judeţean Mureş.

Castelul are planul în formă de L, o lungime de 50 de metri. Are trei turnuri de colţ (unul hexagonal cu două etaje, unul rotund şi unul mic) şi terase în forme variate
Deasupra arcului de la intrare se vede blazonul cioplit al familiei Ugron. Compoziţia clădirii este dezagregată din cauza numeroaselor modificări făcute pe proiect şi se fede cel mai bine pe faţada din spate (estică). Faţada nordică redă cel mai bine aspectul medieval, preponderent neogotic, la care contribuie ferestrele în arc frânt decorate cu muluri ale etajului, cele patru scuturi heraldice plasate deasupra acestor ferestre şi diversitatea turnurilor din colţurile faţadei, mai ales micul turn (cuprinde o scară în spirală) alipit turnului hexagonal.
La parter, fostele încăperi reprezentative sunt grupate în jurul holului mare central, care cuprinde şi scara principală. Ca plan, în stânga holului erau Salonul Oriental, Salonul de turn hexagonal, sufrageria şi un salon mic; în spatele holului era un bufet; în dreapta erau: Salonul de Pipe, încăperea turnului rotund. În aripa mai scurtă, perpendiculară, au fost amenajate sala de luat micul dejun şi camere de dormit. La etaj s-au construit camere numai în partea din stânga holului, aici fiind înşirate camerele de oaspeţi, un salon pentru oaspeţi şi camera învăţătorului, iar în turnul mic circular a fost plasat grupul sanitar pentru oaspeţi.
Din amenajarea interioară iniţială au rămas numai câteva uşi neogotice şi structura holului central, conceput într-un stil eclectic, care îmbină elemente decorative preponderent neoromanice şi neogotice.

István Ugron a avut o mare pasiune: aceea de a colecţiona tablouri şi alte opere de artă. Avea o colecţie de piese cumpărate în timpul misiunilor sale diplomatice şi a excursiilor sale în străinătate: operele unor pictori contemporani polonezi, sârbi şi orientali, dar şi preţioase obiecte de artă, covoare orientale şi arme. Toate acestea, împreună cu mobilierul, au fost risipite după naţionalizare.
Astăzi castelul a fost dat uitării. Zidurile arată deplorabil, iar parcul este neîngrijit.

Castelul Ugron