Castelul Teleki

• Este în satul Uioara de Sus, comuna Ocna Mureşului, Județul Alba
• Atestat în anul 1290 ca Novum Castrum (Castel Teleki)
• Închis turiștilor.

Castelul Teleki păstrează o istorie bogată, care începe în secolul al X-lea. Aflat în stare de avansată degradare, bătrânii locului susţin că edificiul este bântuit…

• Ctitor/Autor: contele Mikó Imre
• Cod monument Istoric: AB-II-m-B-00380
• Trasee amenajate: da
• Condiții de vizitare: închis turiștilor
• Arhitect: Antal Kagerbauer

Ruinele castelului medieval din Uioara de Sus sunt amintite în documentele din 1290 sub denumirea de „Novum Castrum”, ceea ce demonstrează că, înainte de acest castel, a existat o fortificaţie şi mai veche,  aparținând secolelor X-XI. Din această cetate, astăzi se mai pot vedea porțiuni dintr-un val de pământ cu șanț.

„Castelul Nou” a fost ridicat la sfârşitul secolului al XIII-lea, din ordinul regalității maghiare. Castelul, amintit în actele anilor 1336 și 1382, avea scopul protejării salinei învecinate. Din secolul al XIV-lea, edificiul a intrat în proprietatea unor nobili, când domeniile Uioarei au trecut din administraţia Coroanei la nobili. Apoi, Mihai Viteazul a donat castelul de la Uioara de Sus sfetnicului său, banul Mihalcea. Până astăzi s-au păstrat ruinele unui turn pentagonal, reprezentând vechiul donjon, transformat ulterior în capelă.

În anul 1649, domeniul de la Uioara este donat familiei Mikés, iar târgurile sunt mutate la Zăbala, aşezarea pierzându-şi rangul de oraş. În anul 1742, Castelul Nou este reconstruit în stil baroc şi, conform singrei surse privind felul în care clădirea arăta – un tablou realizat de Joseph Neuhauser în 1791, aflat astăzi la Muzeul Național de Artă din Cluj -, castelul era compact, cu parter, etaj și acoperiș înalt, avea un turn de poartă și un turn de colț hexagonal, de dimensiuni reduse, cu acoperiș baroc. Fațada avvea decorațiuni în tencuială specifice barocului transilvan.

Castelul a fost distrus aproape în totalitate într-un incendiu, în timpul Revoluţiei de la 1848. Domeniul este cumpărat în 1854 de contele Mikó Imre, guvernator al Transilvaniei şi fondator al societăţii muzeului Ardelean. El s-a decis să refacă măreţul castel şi l-a adus pe cunoscutul arhitect Antal Kagerbauer. Arhitectul a dat vechilor ruine o înfăţişare neogotică, iar fostul zid de apărare a fost înglobat în amenajarea parcului de factură romantică.

Castelul, terminat în 1860, era destinat familiei nobiliare Banffy, însă a ajuns ulterior în proprietatea conților Teleki, după stingerea familiei Mikó.
Cu parter şi etaj, cu un volum simplu, animat pe trei faţade de timpane trunghiulare, oarbe, decoarate cu ediculi şi chenare gotice, arhitectura are un aer istoric, aşa cum a dorit beneficiarul. Zidurile sunt masive, cu ferestre ample ce dau spre grădină. Pe faţada de nord, deschisă spre Mureş printr-un balcon susţinut de console bogat decorate şi flancată pe laterale de „burdufuri”, se observă că a existat blazonul familiei. Eleganţa era evidenţiată prin detaliile ancadramentelor, ale tâmplăriilor şi elementelor de fier forjat, a timpanelor şi turnurilor de colţ. La interior decoraţia este aproape inexistentă, cu excepţia zonei holului de acces şi a scării principale, unde se întâlnesc câteva elemente de factură neogotică.

În apropiere de castel s-au ridicat locuinţele pentru personalul care aveau grijă de domeniu. S-a amenajat şi pivniţa de vinuri și o capela (pe ruinele turnului pentagonal din „Castelul Nou”). Capela a fost dotată cu o orgă. Din inițiativa familiei Teleki, s-a amenajat în jurul castelului un parc cu alei şi arbori, cu specii aclimatizate, unele fiind rarități dendrologice.

Pe frontispiciul castelului există încă o placă cu următoarea inscripție (în limba maghiară): „Această clădire a fost executată din ruinele cetății contelui Mikes Istvan din Zabola în anul 1713. (Castelul) s-a ruinat din nou în 1848, fiind refăcut de contele Imre Miko în anul 1855”.

Dupa naţionalizare, domeniul a fost împărţit, grădina a fost distrusă, iar reşedinţa a avut diverse funcţii, ultima fiind aceea de fabrică pentru decoraţiuni de Crăciun. În anul 2006, clădirea a fost retrocedată urmaşilor grofului Adam Teleki, dar aceştia nu au intrat în posesia imobilului din cauza unor litigii în instanţele de judecată. Castelul este într-o stare avansată de degradare, vegetaţia deasă îl înconjoară, iar uşile sunt încuiate.

Atracţia castelului a rămas, de-a lungul timpului, fascinându-i pe mulţi, beciul castelului, odată, plin cu nenumărare butoaie de vin. Butoaiele erau atât de mari, încât încăpea un om, stând în picioare. Şi beciul era imens, se intra cu carul cu boi, pentru a putea depozita proviziile şi butoaiele.
Bătrânii locului ştiu o legendă a acestui loc, potrivit căreia o fantomă bântuie castelul. Iar întâmplarea din cel de-al doilea război mondial le-a confirmat acest lucri: câţiva ruşi s-au furişat în beciul castelului, plin cu butoaie imense de vin. S-au îmbătat si au început să împuşte butoaiele, din care a ţâşnit vinul şi a inundat locul, iar ruşii s-au înecat. Oamenii spun ca aici a fost mâna fantomei din beciul castelului. Inclusiv pe una fintre fotografiile realizate de către o studentă apare un fum alb, ce înfăţişază un chip cu aripi.

Acces: satul Uioara de Sus, în cel mai înalt punct al zonei.