De ce sa vezi acest obiectiv?
Pentru că este o experienţă inedită să petreci câteva zile într-un castel din sec. al XVI-lea transformat în hotel!
- Este în Zăbala, Județ Covasna
- Construit în sec. al XVI-lea
- Deschis turiștilor cu taxă de vizitare.
Situat în comuna Zăbala, Castelul Mikes este o destinaţie de vis pentru cei cae doresc să petreacă clipe de linişte şi relaxare…
- Ctitor/Autor: contele Benedek Mikes
- Cod monument Istoric: –
- Trasee amenajate: da
- Condiții de vizitare: tot timpul anului
Castelul a fost retrocedat în urmă cu câţiva ani urmaşilor contelui Mikes, Gregor şi Alexander Roy Chowdhury, care l-au transformat într-un hotel romantic, cunoscut sub numele de Zabala Estate. În trecut a ajuns să funcţioneze ca şcoală, orfelinat şi apoi ca spital. Casa Maşinilor a fost transformată în casa de oaspeţi şi are în compoziţie şase camere duble, o sufragerie şi cameră de zi. Fostele grajduri au fost transformate în restaurant şi spaţiu destinat organizării de evenimente. Camerele castelului sunt decorate într-un stil ce îmbină modernul cu tradiţionalul, păstrând şi piese originale de mobilier.
Castelul, ce datează din sec. al XVI-lea, a devenit cunoscut nu numai în ţară, ci şi îăn străinătate, ajungând să fie prezentat în publicaţii importante din străinătate, precum New York Magazine, Harpe’s Bazaar şi pe posturile de televiziune CNN, MTV şi Duna TV.
Castelul este înconjurat de un parc dendrologic amenajat în stil englezesc de renumitul peisajist francez Achille Duchéne la sfârşitul sec. al XIX-lea-începutul sec. al XX-lea, cu alei, lacuri, pâraie şi cascade, teren de tenis, terase, oferind posibilitatea turiştilor de a face plimbări lungi sau de a practica un sport.
Sursa foto: tinutulsecuiesc.info
Date de contact: Strada Principală, localitatea Zăbala, judeţ Covasna, nr.telefon 0267375547. |