De ce să vezi acest obiectiv?
Pentru că este primul castel din Transilvania construit timp de câteva secole și cu o istorie zbuciumantă
- Este în localitatea Mănăstirea, Județ Cluj
- Construit între anii 1573-1593
- Deschis turiștilor fără taxă de vizitare.
- Autor: Kristof Keresztúri
- Cod monument Istoric: CJ-II-a-A-07704
- Trasee amenajate: da
- Condiții de vizitare: pe tot parcursul anului
Castelul Kornis, cândva o bijuterie arhitecturală, considerat la un moment dat în istorie drept cel mai frumos castel în stil renascentist din Transilvania, a fost reşedinţa guvernatorului Transilvaniei între secolele XVIII-XX (1945). Palatul Kornis, aflat la 60 de kilometri de Cluj-Napoca, se află, începând cu anul 2010, pe lista monumentelor istorice protejate, astăzi castelul fiind o ruină. Timp de mai bine de 400 de ani, în castelul Kornis au trăit principalele familii nobile din Transilvania. Perioada de ridicare a castelului s-a desfăşurat pe o perioadă de zeci de ani, între anii 1553-1593 punându-se bazele castelului. Astfel că, la sfârşitul anului 1500, sub supravegherea lui Kristof Keresztúri, corpul principal al clădirii a fost finalizat, iar la începutul anilor 1700, castelului i-au fost adăugate un turn de poartă şi zid de apărare.
În anul 1673, perioadă în care castelul se afla în proprietatea familiei Kornis, sub supravegherea lui Gaspar Kornis, clădirea principală a castelului, situată în partea de sud a curţii, este prevăzută cu un al doilea etaj. Turnurile clădirii principale aveau forma octogonală și erau în număr de trei. În anul 1680, fiul său, Zsigmond Kornis, este cel care aduce castelul la o formă finală. De asemenea, îi aduce şi o alterare din punct de vedere arhitectural prin adăugarea a două bastioane, unul în formă de pană şi unul de poartă. La începutul sec. al XVIII-lea, castelul este afectat de revolta Curuţilor, astfel că va trece pintr-un proces de reparaţii supravegheate de Zsigmond Kornis. În ceea ce priveşte turnul de poartă, acesta a fost ridicat în anul 1720, când Kornish Sigismud era guvernator. Tot atunci au fost decorate şi tavanele încăperilor.
La început anului 1900, aici funcţiona un muzeu de ştiinţă şi istorie naturală, în al cărui patrimoniu erau incluse colecţii de animale împăiate, insecatre, ierbare, precum şi minerale, De asemenea, muzeul avea şi o bibliotecă cu peste 9.000 de volume rare, toate adunate de ultimul locatar al castelului, Kornish Karoly. Între anii 1905-1910, datorită lui se construiesc o uzină electrică, precum şi o şcoală pentru sat.
După mai bine de 30 de ani de la plecarea ultimului moştenitor al familiei nobiliare din castel, Direcţia Naţională a Restaurării Monumentelor Istorice la vremea aceea din perioada comunistă a început un amplu proces de restaurare. Din păcate, în 1976 lucrările s-au oprit brusc din simplul motiv că pe şantierele monumentelor istorice s-a făcut foarte multă risipă, fără eficienţă şi astfel s-a desfiinţat Direcţia Naţională a Restaurării Monumentelor Istorice.
Tot sub conducerea comuniştilor, biblioteca castelului a fost devastată, iar cărţile-i arse. Din fericire, o mână de ţărani a reuşit să salveze din cărţi, care, din nefericire, au fost recuperate de comunişti şi arse în cele din urmă. Nici exponatele aflate în muzeu nu au scăpat de flăcările distrugătoare ale focului.
Castelul mai este recunoscut pentru povestea icoanei făcătoare de minuni de la Nicula, al cărei loc era în partea interioară a turnului de desaupra porţii. Icoană a dispărut în jurul anului 2004. Acum, clădirea principală abia dacă mai există, iar din fortificaţie a mai rămas doar poarta de intrare şi un stâlp de lemn, ce se afla însă la Muzeul de Etnografie din Cluj.
În urmă cu câţiva ani, castelul a fost retrocedat ultimei moştenitoare a familiei, Bethlen Berta, fiica lui Kornis Karoly, care îşi exprimare dorinţa de a-l recondiţiona şi a-l folosi în scop turistic. Din păcate, aceasta nu a reuşit însă să reabiliteze castelul, înainte să se stingă din viaţă la începutul anului 2012, la Budapesta.
În momentul de faţă, castelul este lăsat în paragina.
Date de contact: localitatea Mănăstirea, judeţ Cluj. |
This entry was posted in Cetati si Castele