Casa Dinu Lipatti

• Este în satul Ciolcești din comuna Leordeni, județul Argeș
• Construită între anii 1938 şi 1942
• Deschis turiştilor cu taxă de vizitare.

Casa memorială prezintă locul şi obiectele care ilustrează şi definesc viaţa şi activitatea marelui pianist şi compozitor român, Dinu Lipatti (1917 – 1950)…

• Constructor/ Autor: tatǎl lui Dinu Lipatti, Constantin Lipatti
• Cod monument Istoric:
• Conditii de vizitare: ghid

Casa memorială Dinu Lipatti din Satul Ciolceşti este deschisă în 1985 în casa construită între 1938 şi 1942, în stil neoromânesc, de către tatăl marelui pianist. Aici sunt locurile iubite ale lui Dinu Lipatti, unde şi-a petrecut copilăria şi adolescenţa. Colecţia de importanţă memorială prezintă numeroase obiecte ce au aparţinut lui Dinu Lipatti (pianul Bechstein, diplome, partituri), fratelui său (diplomatul şi omul de cultura Valentin Lipatti) şi familiei. Fotografii de familie îl reprezintă pe Dinu Lipatti la diferite vârste, alături de profesorii săi (George Enescu, Florica Muzicescu, Mihail Jora).
Dinu Constantin Lipatti (1917-1950) a fost un celebru pianist, compozitor şi pedagog român. 16 ani de carieră artistică din cei 33 de viaţă l-au situat printre marii pianişti ai lumii. A fost crescut într-o familie cu tradiție muzicală şi i s-au recunoscut și cultivat încă din copilărie înclinațiile muzicale: tatăl său era un violonist amator talentat, care studiase cu Pablo de Sarasate, mama, Anna Lipatti, era pianistă pianistă, iar naș la botez i-a fost George Enescu.
A fost acceptat ca elev de profesoara de pian Florica Musicescu, care l-a ferit de mentalitatea unui „copil minune”, dându-i în schimb o educație artistică serioasă, care să-i permită dezvoltarea talentului său nativ. A fost admis la Conservatorul din București, iar în 1934 participa la concursul internațional de pian din Viena.
În 1936 şi-a început cariera de pianist cu o mai multe în Germania şi Italia, ajungând faimos. Cariera lui a fost conturată de recitaluri de pian sau ca solist împreună cu orchestre dirijate de Herbert von Karajan sau Alceo Galliera. La începutul celui de-al Doilea Război Mondial s-a intors la București unde a susţinut recitaluri de pian ca solist sau acompaniându-l pe George Enescu.

În 1943 a plecat în Scandinavia împreună cu viitoarea sa soţie, Madeleine Cantacuzino, care era şi ea o fostă elevă a Floricai Musicescu. Apoi s-a decis să se stabilească cu Madeleine în Elveţia, unde a devenit profesor de pian la Conservatorul din Geneva. În timp ce se pregătea pentru un turneu de concerte în America a aflat că suferea de leucemie. Se puneau mari speranțe în efectele curative ale Cortizonului, de curând descoperit, și cum preparatul era foarte scump, muzicieni ca Yehudi Menuhin, Igor Strawinski, Charles Munch au contribuit cu mari sume de bani pentru procurarea medicamentului. După o ameliorare aparentă, starea de sănătate a lui Dinu Lipatti continuă să se înrăutățească.
ÎLa 16 septembrie 1950, deși slăbit fizic, are loc ultimul lui concert public la Besançon (Franța). În partea doua a recitalului intenționa să execute cele 14 Valsuri în Do diez minor de Frédéric Chopin. Puterile însă îl părăsesc, după o lungă pauză în care publicul nu s-a clintit din sală, Dinu Lipatti reapare pe scenă, se așază la pian și interpretează motivul „Jesus bleibt meine Freude” din cantata „Herz und Mund und Tat und Leben” de Johann Sebastian Bach. Cu această rugăciune s-a încheiat una din cele mai bogate și scurte cariere cunoscute în arta interpretativă modernă
Două luni și jumătate mai târziu, la 2 decembrie 1950 Dinu Lipatti s-a stins din viață la vârsta de numai 33 de ani, cu partitura Quartetului în Fa minor de Ludwig van Beethoven în mână. Ultimele sale cuvinte au fost: „Nu-i de ajuns să fii mare compozitor ca să scrii muzica asta, trebuie să fi fost ales ca instrument al lui Dumnezeu”.

Compozițiile sale, printre care Fantezie pentru pian, vioară și violoncel Op. 1 (1933), Şătrarii, suită pentru orchestră Op. 2 (1934), Concertino în stil clasic pentru pian și orchestră de cameră Op. 3 (1936), Simfonie concertantă pentru două piane și orchestră de coarde Op. 5 (1938), Sonatină pentru mâna stângă (1941) au rămas în cea mai mare parte inedite.
Documente şi obiecte pe care vizitatorii le pot vedea astǎzi în Casa Dinu Lipatti, au fost donate Casei Memoriale de cǎtre fratele pianistului. Astfel, aceste mǎrturii ilustreazǎ, pas cu pas, evoluţia lui Dinu Lipatti pe parcursul vieţii sale. Obiectele din expoziţie dezvăluie vizitatorilor şi pasiunile mai puţin cunoscute pe care le avea artistul: gătitul, corşetatul, ţesutul, ba chiar fotografia. Cu multǎ pricepere şi rǎbdare, Dinu Lipatti şi-a construit un aparat propriu de developat.

In anul 2000 Casa Memorialǎ Dinu Lipatti a fost renovatǎ într-un stil modernist, mǎrturie fiind plǎcile de gresie, ferestrele noi şi asfaltul din perimetrul casei memoriale, fapt ce a facilitat accesul vizitatorilor.