Biserica Nicolae Tabacu

Biserica Nicolae Tabacu se află pe Calea Victoriei, vis-à-vis de Muzeul Naţional „George Enescu”, una dintre cele mai frumoase clădiri din Bucureşti…

Prima biserică a fost făcută din lemn în sec. al XVII-lea şi apoi refăcută în anul 1710 de Dima Tabacu, care i-a pus şi Hramul Sfântului Nicolae. Preotul Cozma a fost printre primii care au slujit acolo, iar mahalaua în care a fost ridicată biserica i-a purtat numele o perioadă. 

 

În anul 1774, încă exista biserica de lemn, fiind amintită de banul Mihai Cantacuzino, iar conform pisaniei a fost refăcută în zid înainte de 20 decembrie 1864 de Ştefan Burghi, Zoe, Elena Bălăceanu şi alţii. 

 

Pictura interioară a fost realizată în anul 1900 de pictorii Anton Serafim şi Petru, unul din fiii acestuia, iar între anii 1996-2003 va fi restaurată parţial de graficianul arhitect Florin Zelenca, la ferestre fiind realizată o pictură nouă. În această perioadă se finalizează şi pictura de la Sfântul Altar şi de pe bolţile pronaosului. 

 

Conform istoricului bisericii: „Dintru început biserica aceasta s-a numit de la mahalaua Popii Cozmii din capul Podului Mogoşoaiei pe la 1752 era de lemn fiind miluită cu cărţi bisericeşti de Maria sa Domnul Constantin, fiul lui Nicolae Vodă Mavrocordat. În anul 1776, jupân Dima Tabacul, jupân Drăghici Tabacul şi Dimitrache preotul se îngrijeau ca nişte ctitori de cele de nevoie pentru sfântul lăcaş. La anul 1864, pe urma unei alte biserici de zid, preotul Ştefan Popescu şi credincioşii enoriei sale o înaltă pe aceasta de astăzi pe care stricându-se cu totul pe dinafară, cinstită primărie a Capitalei găsi cu cale a o repară în vara anului 1940 de cumplit război între marile noroade şi jale pentru tara noastră şi s-a sfârşit la începutul domniei MS Regelui Mihai I, paroh fiind preotul C. Bobulescu din Vlădicenii laşului, epitropi domnii advocaţi: Dim. Th. Paşcu, N. Tulbure şi St. Constantinescu – pensionar, iar arhitect Adrian Gabrielescu”.

 

Biserica trece prin diverse etape de consolidare şi restaurare în anii 1890, 1924 şi între 1964-1965. În urma cutremurului din 1940, turla mare a bisericii s-a prăbuşit şi nu a mai fost refăcută, în locul acesteia rămânând o bază pătrată pe care s-a ridicat un acoperiş de protecţie, în patru pante. 

 

Între anii 1995-1996, se fac lucrări de consolidare, care constau în fixarea de tiranţi metalici. În 2002, cu ajutorul unei sponsorizări oferite de BCR, BRD, CEC, o societate franceză a montat radianţi suspendaţi pentru încălzire, o instalaţie unică la o biserică din Bucureşti. Stilul arhitectural al bisericii este unul tradiţional muntenesc. Are plan treflat cu dimensiunea de 51×15 m, abside poligonale la exterior, iar cea a altarului mult alungită. 

 

Pe turnurile pătrate de pe faţada de vest a bisericii se ridică două turle octogonale îmbrăcate în tablă, care se termină cu un fronton cu cruce şi trei ferestre cu chenar arcuit la partea superioară. La intrarea în biserică se află un pridvor mic susţinut pe patru coloane, iar deasupra porţii de la intrare este realizat un mosaic frumos. Naosul are ferestre mari şi arcuite la partea superioară, iar stranele poartă numele donatorilor de-a lungul timpului.

 

Aici a slujit şi Gala Galaction, pseudonimul lui Grigorie Pişculescu, care în 1922 a fost hirotonisit ca preot. De-a lungul timpului, au slujit la această biserică: Ştefan Popescu, Teodor Simedrea, Gala Galaction, Gheorghe Popescu, Constantin Bobulescu şi din 2003 preotul paroh Mihai Teiuşanu.