De ce să vezi acest obiectiv?
Pentru că este un monument de arhitectură istoric, reprezentativ pentru tranziția de la stilul gotic la cel al Renașterii în Transilvania.
- Este în Bistriţa, Județul Bistriţa-Năsăud
- Construit în secolul al XVI-lea
- Deschis turiștilor. Liftul presupune taxă de vizitare.
Biserica Evanghelică din Bistrița deţine cel mai înalt turn medieval din ţară, care, totodată, este şi cel mai vizitat…
- Cod monument Istoric: BN-II-m-A-01450
- Trasee amenajate: da
- Condiții de vizitare: în timpul programului
Biserica Evanghelică din Bistrița a fost ridicată peste fundaţiile vechiului lăcaş de cult ridicat de primii coloniști sași, în anii 1332–1333. Oraşul Bistriţa prospera rapid din punct de vedere economic şi era din ce în ce mai aglomerat datorită activităţilor meșteșugărești și comerciale tot mai intense. Mai mult, regina Elisabeta, mama împăratului Sigismund de Luxemburg, a acordat facilităţi importante bistriţenilor. Aşa că ei au fost încurajaţi să-şi ridice un nou lăcaş de cult.
Aşa că, în a doua jumătate a secolului al XIV-lea, bistriţenii au ridicat o bazilică romanică ce avea trei nave şi cor poligonal. Două turnuri flancau intrarea principală a peretelui nordic al corului intrare ce a fost lărgită după mijlocul secolului al XVI-lea. Apoi,într-o a doua etapă de construcţie, biserica a fost refăcută în stil gotic, cu nave despărţite prin stâlpi octogonali, care, la refacerile din secolul al XVI-lea, au căpătat formă cilindrică în partea superioară. Au fost făcute altare şi capele. A treia etapă a construcţiei a durat între 1475 şi 1520, când biserica devine hală în stil gotic. I se ridică ziduri împrejmuitoare şi un turn de apărare şi supraveghere a oraşului. Şi cum au ridicat acest nou turn, cel vechi, nordic, a fost demolat şi ridicat un turn mic cu scară, care să asigure accesul în noul turn de apărare. Turnul era plasat iniţial în afara zidurilor bisericii, dar va fi legat de clădire, pe parcurs, în 1487. Turnul, înalt, a necesitat construirea în mai multe etape: în 1487 s-a ajuns până la mijlocul etajului al doilea; în 1509 s-a ajuns la etajul al treilea; în 1513 la etajul al patrulea, iar ultimul etaj a fost gata în 1519. În 1521 a fost montat ceasul din turn, iar în 1570 i s-au aurit limbile, pentru a se vedea mai bine. Lucrările la turn, per total, au fost finalizate per total în 1544.
Lucrările au continuat cu renovarea restului bisericii: consolidarea navelor, completarea cu portalurile bipartite de pe laturile de nord și sud specifice goticului târziu şi amplificarea corului. Vechiul plan bazilical face loc unei desfășurări planimetrice de tip hală. Pentru terminarea lucrărilor, Primăria a încheiat la 17 ianuarie 1560, un contract cu arhitectul Petrus Italus, originar din Lugano. Elveţianul a încorporat în detaliile construcţiei elemente noi ale renascentismului. Acum, fațada vestică s-a schimbat fundamental prin construirea unui pilon de zidărie de dimensiuni impresionante care își are corespondența în spațiul polonez – de unde și denumirea de atic polonez. Restaurările s-au încheiat în 1563, potrivit inscripţiei de pe aticul portalului vestic.
Tot în secolul al XVI-lea, meşterul Johannes Begler a realizat Stranele Bisericii Evanghelice din Bistrița, o capodoperă a mobilierului renascentist din Transilvania. Stranele au un amplu coronament în formă de baldachin și sunt decorate cu intarsii geometrice. Vizitatorii le pot admira şi astăzi în Biserică.
În 1857, un incendiu de proporţii a deteriorat turnul, necesitând reparaţii în partea superioară, fiind refăcut în stil neogotic. Atunci s-a montat şi noul ceas din turn, funcţional şi astăzi.
Ultima renovare a monumentului s-a desfăşurat în anul 1926, după planurile arhitectului Hermann Phleps din Danzig. Atunci a fost zugrăvit în culoarea actuală interiorul și a fost introdusă lumina electrică.
În 2008, a izbucnit un incendiu puternic la baza turnului bisericii. Din cauza schelelor de brad, care existau la acel moment, focul s-a extins extrem de repede, până sus. În mai puțin de o jumătate de oră, acoperișul turnului, dar și acoperișurile a trei dintre turnurile mici care reprezentau dreptul de judecată al orașului medieval s-au prăbușit. Pagubele au fost estimate de evaluatori la peste un milion de euro. Potrivit reprezentanţilor Poliţiei, vinovaţi au fost trei copii, care se ocupau cu colectarea fierului vechi.
Reparaţia s-a făcut în regim de urgenţă cu ajutorul mai multor ONG-uri. Mai mult, parohia a îngrădit biserica medievală cu un gard de sârmă. Turnul a fost refăcut şi dotat cu lift, deschis turiştilor. Liftul modern îi duce pe vizitatori până sus, în turnul de 75 de metri, de unde se vede panorama Bistriţei. Turnul se afla pe locul al cincilea între bisericile din România, însă este cel mai înalt turn din perioada medievală din ţară, deoarece, singura biserică medievală care îl întrece este cea de la Cluj, care are turnul ridicat din epoca modernă.
În afară de stranele sculptate în 1519, în Biserica Evanghelică mai poţi vedea cele 23 de steaguri ale breslelor bistriţene, o orgă cu 28 de registre, construită în stil rococó, în anul 1795, de braşoveanul Johann Prause, precum şi alte valori ale vieţii spirituale din acele vremuri, toate de o originalitate indiscutabilă. Pe latura sudică a turnului, la opt metri înălţime, găsim cea mai veche piesă sculptată în piatră, datată 1327. Sculptura este o lespede funerară şi reprezintă un cavaler cu spadă şi scut, într-o vestimentaţie specifică secolului al XIV-lea. Sculptura este numită „Cavalerul Gotic”.
În august 2013, Biserica Evanghelică din Bistrița a sărbătorit 450 de ani de la sfinţire, printr-o paradă a portului popular săsesc şi o slujbă arhierească, la care au participat peste opt sute de saşi din Germania, Austria, Elveţia şi România.
Preț intrare |
Orar de vizită |
Lift: Adulţi: 10 lei Copii, elevi, studenţi, pensionari: 4 lei |
10:00-18:00 |
Date de contact: Piaţa Centrală, Bistriţa |
|
|