De ce sa vezi acest obiectiv?
Biserica Bob din Târgu-Mureș este un important obiectiv turistic, întrucât este prima biserică greco-catolică ridicată în Târgu-Mureș, formând un ansamblu cu fosta școală confesională greco-catolică, prima școală românească din oraș!
- Este în Târgu-Mureș, Județul Mureș
- Construit în anul 1750
- Cod monument Istoric:MS-II-m-B-15494
- Trasee amenajate: da/nu
Edificiul este situat în apropierea Bisericii de Lemn(primul lăcaș de cult ortodox construit în Târgu-Mureș) și a fost înălţat de credincioşii greco-catolici cu acordul împărătesei Maria Tereza în 1750.
Ridicat din donaţiile negustorului Andrei Grecu și purtând hramul Înălțarea Domnului, edificiul a fost realizat inițial din lemn. După trei decenii însă, edificiul suferă serioase daune în urma unui incendiu, având nevoie să fie reconstruit.
Reconstrucție ce s-a realizat între anii 1792-1794, din piatră, pentru a se evita probabil o nouă catastrofă. Clădirea a fost proiectată de arhitectul Topler János cel care a supravegheat lucrările, iar construcţia a fost comandată de către episcopul Ioan Bob.
Când biserica a trecut prin procesul de reconstruire, au fost adăugate mai multe elemente din stilul baroc. Cu toate că turnul şi naosul au fost construite în acest stil -trăsături caracteristice ale arhitecturii vestice, interiorul bisericii sugerează o atmosferă plină de taină, specifică cultelor din est. Simultan cu reconstruirea bisericii, s-au construit o parohie şi o locuinţă pentru cantor.
După terminarea celui de-al Doilea Război Mondial, biserica a trecut la ritul ortodox, moment în care mobilierul a fost schimbat, păstrându-se însă câteva icoane vechi.
Din punct de vedere arhitectural, biserica are o formă simplă cu un turn pătrat pe latura vestică, care se încheie în formă de bulb, expresie a plasticii baroce transilvănene, un naos de formă dreptunghiulară şi absidă semirculară a altarului. Alte elemente cu rol decorativ sunt pilaştrii amplasaţi la colţuri, cornişa aflată imediat sub acoperişul turnului, formele ovoidale din structură şi ancadramentele ferestrelor cu deschidere semicirculară, toate acestea fiind marcate printr-o tencuială mai deschisă la culoare.
Date de contact: Str. Mitropolit Andrei Şaguna nr.9, nr. telefon: 0040.265.237.129. |