Biserica de lemn din Poienile Izei

De ce sa vezi acest obiectiv?

Pentru că este una dintre cele mai vechi şi mai bine conservate biserici de lemn din Maramureş!

Este în Poienile Izei, judeţ Maramureş
Construit în 1604
Poartă Hramul „Sf. Cuvioasă Paraschiva”
Deschis turiștilor

Biserica de lemn din Poienile Izei poartă hramul „Sfânta Cuvioasă Paraschiva” şi a fost ridicată în anul 1632, de obştea satului…

Cod monument Istoric:
Trasee amenajate:
Condiții de vizitare:
Sărbătoare anuală: 14 octombrie

Localitatea Poienile Izei a fost prima dată atestată documentar în anul 1430 şi de-a lungul timpului a avut mai multe denumiri: Poienile lui Ilieş, Poienile Şieului, Poienile Glodului.
Apare menţionată în diplomele maramureşene din 24 noiembrie 1430, 18 iunie 1450 şi 22 iunie 1458, ca donaţie a unui descendent nobiliar.

Biserica din Poienile Izei mai este cunoscută şi sub denumirea biserica de lemn din Poienile Glodului, fiind una dintre cele mai bine păstrate biserici de lemn din Maramureş. Se evidenţează de celelalte biserici de lemn prin faptul că ilustrează evoluţia în timp a tipului de biserică de lemn maramureşeană.

În anul 1999, a fost inclusă în patrimonul mondial UNESCO alături de care au mai fost incluse alte şapte biserici de lemn din Maramureş:

– biserica de lemn din Ieud Deal (sec. XIV-lea)

– Biserica de lemn din Şurdeşti (1766)

– biserica de lemn din Budeşti Josani (1643)

– biserica de lemn din Bârsana (1720)

– biserica de lemn din Rogoz (1663)

– biserica de lemn din Deseşti (1770)

– biserica de lemn din Plopiş (1792).

Planul bisericii este dreptungiular, cu pridvor pe vest şi absida altarului de formă rectangulară în retragere, element arhitectural care face ca această biserică să se numere printre cele câteva biserici de lemn care mai păstrează o astfel de absidă. Absida a fost realizată în sec. al XVII-lea. Pereţii sunt supraînălţaţi şi acoperişul cu poală dublă se întâlnesc foarte des în bisericile din sec al XVIII-lea. Pridvorul a fost adăugat în prima jumătate a sec. al XIX-lea. La sfârşitul sec. al XIX-lea au fost realizate ferestrele de formă dreptunghiulară dintre naos şi pronaos.

Biserica este luminată de două şiruri de ferestre, şi are un acoperiş cu poală dublă. Turnul clopotniţă se înalţă deasupra pronaosului, cu o cameră a clopotelor aflată în consolă, deschisă cu arcade pe stâlpi şi acoperiş înalt, de tip piramidal. Biserica are o uşă dublă pictată, în partea superioară putându-se observa figurile Sfinţilor Petru şi Pavel, iar în partea de jos, viţa de vie agăţătoare. Tocul uşii este decorat cu plante agăţătoare şi cu un înger de o parte şi de alta.
Altarul bisericii este cel mai înalt loc din biserică. Este despărţit de naos printr-un perete despărţitor pe care au fost pictate toate scenele canonice. Pe masa altarului se află chivotul, pe care, încă de la construcţie, se află o icoană a Maicii Domnului cu Pruncul. Pe boltă este reprezentat Duhul Sfânt în formă de porumbel. În partea stângă, se află proscomidiarul, realizat în anul 1875 de zugravul Radu Munteanu, care s-a ocupat şi de pictarea bisericii de lemn din Rogoz şi Deseşti, ambele incluse pe lista patrimoniului mondial UNESCO.

Principala temă din pronaos este Judecata de Apoi, care acoperă peretele vestic, cât şi pe cel nordic şi sudic. Reprezintă şi una dintre cele mai complexe fresce din Maramureş. Pictura bisericii a fost executată în anul 1794, într-un stil eclectic, în care elemente tradiţionale au fost îmbinate cu elemente inovatoare din epoca respectivă. Anul realizării este înscris în pisania bisericii. Nu se ştie numele zugravului, însă cercetătorii cred că ar putea fi vorba de un zugrav maramureşean, iar conform tradiţiei locale ar fi un anume Gheorghe din Dragomireşti. Una din scenele pictate pe pereţi bisericii, unice în zonă, îl arată pe Iisus în chip de pelican care îşi hrăneşte puii cu sângele inimii Sale.

Uşile împărăteşti au fost realizate din lemn de tei, în „sculptură de traforaj”, care reprezintă viţa de vie cu struguri şi frunze şi pe care se află medalioane cu cei patru evanghelişti, apostoli şi prooroci.

Între anii 1962-1964, Direcţia Monumentelor Istorice a efectuat lucrări de restaurare, în urma căreia, s-a descopeirt în piciorul Sfintei Mese Hrisovul bisericii şi un Antimiş, care în prezent se află în Muzeul Eparhial din Cluj, fiind considerat cel mai vechi exponat de acest gen din Ardeal, din cadrul acestui muzeu.

Unul dintre obiectele de cult mai speciale ale bisericii îl reprezintă serafimul troiţă pentru lumânări, care are sfeşnice dispuse jos şi în părţile laterale şi care este coborât cu ajutorul unei frânghii din cupola naosului.