Manastirea Balamuci

De ce sa vezi acest obiectiv?

Pentru că este un lăcaş de cult cu frumoase influenţe brâncoveneşti, ce datează din sec. al XVII-lea!

Este în satul Sitaru, comuna Grădiştea, judeţ Ilfov
Construit în 1627
Poartă Hramul “Sfântul Nicolae”
Deschis turiștilor.

Cod monument Istoric: IF-II-a-A-15263
Ctitor: boierul Papa Greceanu
Trasee amenajate: da
Condiții de vizitare: tot timpul anului
Sărbătoare anuală: 6 decembrie

Istoria mănăstirii Balamuci începe în sec. al XVII-lea, în anul 1627, şi îl are ca şi ctitor pe boierul Papa Greceanu, străbunicul domnitorului Constantin Brâncoveanu. Pe locul mănăstirii se afla înainte o mică biserică din lemn cu hramul “Sf. Nicolae”, care a fost dărâmată. Mănăstirea se află la nord-est de lacul Căldăruşani, în apropiere de satul Sitaru.

În jurul numelui Balamuci s-a ţesut o legendă care spune că domniţa Muşa din neamul Sabaţilor din Greci s-a înecat în apele Ialomiţei, mergând spre capitală, astfel că localnicii au numit locul “Valea unde s-a înecat Musa”. De-a lungul timpului, acest loc şi-a schimbat denumirea în Valea Muşa, Valea Muşii, Balamuşii, şi în cele din urmă Balamuci.

Ridicată în anul 1627, biserica mănăstirii are un plan trilobat, cu o turlă deasupra naosului, iar turla clopotniţei a fost ridicată pe pronaos. Pentru a ajunge în clopotniţă se urcă pe o scară care se află în turnul alipit de zidul de nord.

Biserica are pridvor deschis, ce poartă amprenta stilului brâncovenesc, cu opt coloane din piatră cu arcade în acoladă.

Mănăstirea a fost pentru prima dată menţionată în hrisovul Voievodului Leon Tomşa din data de 15 aprilie 1631. După anul 1632, mănăstirea Balamuci devine schit al mănăstirii Sărindar, ridicată de voievodul Matei Basarab, care confiscase averile familiei Greceanu. Ulterior, cele două mănăstiri au devenit metocuri ale mănăstirii Paterias din Rumelia.

În sec. al XVIII-lea, mănăstirea va ajunge într-un stadiu de degradare, fiind părăsită. Între anii 1751-1752, mănăstirea trece printr-un proces de restaurare, la iniţiativa jupânului Gheorghe Greceanu şi cu ajutorul ieromonahului Antim de la mănăstirea Sărindar. Biserica a fost zugrăvită în frescă de preotul Dima din Braşov şi ucenicii lui şi s-a păstrat până în prezent. Prezintă similitudini cu cea a bisericii mănăstirii Voroneţ.

În anul 1864, ca urmare a legii secularizării, averile mănăstirii au fost confiscate, iar mănăstirea a fost transformată în temniţă pentru delincvenţi minori. Ca urmare a cutremurului din anul 1875, turla mare a bisericii, precum şi zidul înconjurător cu chiliile au fost afectate grav, astfel că mănăstirea a fost părăsită.

Între anii 1911-1913, mănăstirea a fost reparată de un preotul Popa Gheorghe, astfel că biserica a ajuns să fie cunoscută în zonă şi sub numele “Gheorghe Popa din luncă”.

În anul 1915, mănăstirea rămâne din nou pustie. De-a lungul timpului, a mai trecut prin diverse procese de restaurare şi consolidare.

După anul 1971, mănăstirea începe să reînvie, şi în timp, este dotată cu un corp de chilii, un arhondaric (1998-2001) şi o bibliotecă.

În anul 1759, chiliile au fost refăcute, fiind distruse în urma inundaţiilor din perioada 1970-1975. A fost refăcut şi paraclisul.

În anul 1928, doi călugări de la mănăstirea Căldăruşani, Atanasie şi Martirie, se mută la mănăstirea Balamuci. În anul 1944, mai vin 24 de călugări basarabeni de la Mănăstirea Noul Neamţ.

Mănăstirea apare menţionată şi de marele istoric Nicolae Iorga în scrierile sale din anul 1935. În anul 1986, paraclisul a fost pictat în culori deschise de Rafael Popescu. Între anii 1989-1990, pictura bisericii a fost restaurată. Biserica adăposteşte moaştele unor sfinţi precum şi o raclă cu fragmente din lemnul Sfintei Cruci.

Pentru a ajunge la mănăstire, din DN1 Bucureşti-Ploieşti se ajunge pe DJ 101 prin Baloteşti spre Grădiştea şi satul Sitaru, de unde urmează un drum forestier de aproximativ 3 km.