Casa Memorială Ciprian Porumbescu

Casa Memorială Ciprian Porumbescu expune atât viaţa întemeietorul muzicii moderne româneşti, cât şi pe cea a familiei sale, care a locuit aici timp de 23 de ani…

Casa Memorială Ciprian Porumbescu este adăpostită într-o căsuţă mică specifică locului, ridicată la sfârşitul secolului al XIX-lea. Casa era o anexă originală a fostei case parohiale din satul Stupca (azi satul Ciprian Porumbescu). Aici au locuit părinţilor săi între anii 1865-1884. Marele compozitor stătea aici de fiecare dată când venea în vizită la părinţii săi.

Tatăl său, Iraclie, a fost adus paroh în satul Stupca în 1865, copii lor rămânând în Suceava. Împreună cu soţia sa, au locuit în casa parohială așezată la marginea satului. Casa parohială era construită din lemn și avea patru încăperi mari, despărțite prin tindă și având în față un cerdac. Lângă ea, mai era o anexă, cu două încăperi: bucătăria şi cancelaria parohială. Toto acolo mai exista un foişor de vară. Aveau şi o grădina cu flori.

 

Cei trei copii ai familiei Porumbescu, Ciprian, Ştefan şi Mărioara, veneau în vacanţele de vară la casa parohială unde erau părinţii lor. Toţi erau talentaţi, Ciprian cânta la vioară, Mărioara la pian, iar Ştefan avea o voce de bariton. Lui Ciprian îi plăcea mult să vină la Stupca, că se ducea la bordeiele țiganilor lăutari ca să cânte împreună cu ei. În timpul Vacanţelor de vară pe care pe petrecea aici, a cunoscut o fată, Berta Gorgon, de care s-a îndrăgostit. Ea era fiica pastorului evanghelic din Ilișești, drept pentru care părinţii ei s-au împotrivit dragostei lor, fiind de religii diferite.

 

 

Casa parohială din Stupca a fost demolată, însă s-a păstrat anexa. Aici s-a amenajat în 1953 Casa memorială „Ciprian Porumbescu”. În cele două camere, un hol şi o verandă, a fost amenajată o expoziţie cu exponate autentice: obiecte care au aparținut familiei, pianul Mărioarei Rațiu-Porumbescu, fotografii de familie etc. Acestea evocă puternic timpurile în care a trăit marele compozitor, reconstituind o atmosferă de epocă, preponderent rustică. Pe fundal se va auzi „Balada” lui Ciprian Porumbescu, dând un plus de autenticitate locului.

 

Casa Memorială Ciprian Porumbescu este parte din Complexul Memorial Ciprian Porumbescu, din care mai fac parte Muzeul Memorial şi cripta familială din cimitirul satului. Nu departe de Casa Memorială, se află un fost conac boieresc de secol XVII, care adăposteşte Muzeul Memorial Ciprian Porumbescu, deschis publicului în 1971. Această expoziţie reconstituie viaţa şi activitatea lui Ciprian Porumbescu prin obiectele, partiturile, scrisorile în manuscris, fotografiile şi documentele expuse.

 

 

Ciprian Porumbescu s-a născut la 14 octombrie 1853, la Sipotele Sucevei. Era fiul Emiliei şi al preotului Iraclie Golembiovski. Fiind o familie săracă, Ciprian Porumbescu nu a putut beneficia de o formare muzicală continuă şi completă in muzică. A început studiul muzicii la Suceava şi Cernăuţi, unde conducea corul Societăţii Culturale „Arboroasa”. În anul 1871, la aniversarea a 400 de ani de la zidirea Mănăstirii Putna, participa alături de Mihai Eminescu, Ioan Slavici, A.D. Xenopol, Nicolae Teclu şi alţii. Atunci a uimit pe toată lumea cu minunatul său cântec de vioară. A obţinut o bursă şi a reuşit să-şi continue studiile la „Konservatorium fur Musik” din Viena, unde dirijează corul Societăţii Studenţeşti „România Jună”. În 1880, aici a lansat colecţia de douăzeci de piese corale şi cântece la unison, reunite în „Colecţiune de cântece sociale pentru studenţii români”. Aceasta reprezintă prima lucrare de acest gen din literatura noastră.

La 11 martie 1882, a avut loc premiera operei sale „Crai nou”, piesă în două acte, pe versurile poetului Vasile Alecsandri. Are un succes impresionant, spectacolul său fiind reluat două ori, apoi înca o dată, la Oraviţa.

 

Ciprian Porumbescu era președinte al societății Arboroasa şi a fost acuzat de autoritățile austro-ungare din Bucovina de „înaltă trădare”. El a fost arestat, fiind dus la Cernăuți. Cea mai mare parte a operei sale a compus-o după gratii: „Rapsodia română pentru orchestră”, „Serenadă”, „La malurile Prutului”, „Altarul Mănăstirii Putna”, „Inimă de român”, „Gaudeamus Igitur”, „Odă ostaşilor români” şi altele. Cea mai mare parte a operei sale a compus-o după gratii.

Grav bolnav de tuberculoză în urma detenției aspre, revine în februarie 1883 la Stupca, unde este îngrijit de familie. A murit în casa parohială din sat la 6 iunie 1883, la 29 de ani, și a fost înmormântat trei zile mai târziu în cimitirul sătesc, alături de mama sa.