Peştera lui Pintea Viteazul

Peştera lui Pintea Viteazul se află la stânga drumului Baia Mare-Sighetu Marmaţiei. Este o grotă aflată în Munţii Gutâi, punct strategic de unde era supravegheat drumul, esenţial pentru tabăra lui Pintea din Şatra.

 

Peştera s-a format prin acumularea apelor de infiltraţie pe stratificarea dacitelor, iar prin procesul de îngheţ-dezgheţ, roca vulcanică plină de sticlă vulcanică, specifică munţilor Gutâi, se dezagregă în nisip vulcanic. Aşa s-a format grota, fiind unica peşteră din România cu o astfel de geneză.

 

Istoria ne spune că Pintea a semnat aici cu mâna lui, în 1699, „Protocolul de la Surdeşti”, cu reprezentanţi ai municipiului Baia Mare. Acest act a fost semnat cu acordul colonelului austriac Lowenburg din Satu Mare şi decidea graţierea haiducilor şi acorda posibilitatea înrolării lor în armata austriacă, doar cu condiţia ca ei să-şi depună armele. Aceasta era o politică tipic austriacă de dezbinare. Ei încercau să micşoreze puterea Guvernului Transilvaniei şi a nobilimii maghiare, care s-au împotrivit acestui act.

Acest Protocol de la Surdeşti a fost creat însă doar pentru a reuşi să-i prindă pe oamenii doriţi. Aşa că Pintea a fost arestat la Satu Mare pe 2 ianuarie 1700. A fost eliberat după ce prietenii lui au plătit sumele cerute.

 

Legenda susţine că Pintea însuşi a săpat această peşteră, care, de fapt, este o pivniţă. Aici Pintea îşi ţinea averea şi armele. Balada zice: „La Budești, între hotară,/ Este-un fag cu frunza rară/ Şi la umbra fagului,/ Pintea cu ortacii lui;/ Să uită cătă Gutâi,/ C-acolo-i pivnița lui./ Pă săraci îi miluiște,/ Pă bogați îi jefuiește.”

Iar „pivniţa aceasta era păzită de haiduci. Ea era încuiată cu o ușă mare de fier și cheile de la ea le avea Pintea. Se zice că se vede și astăzi acea pivniță care se deschide la șapte ani odată. Unii păcurari bătrâni, care pășteau oile prin apropierea acestei pivniți, povestesc că au văzut ușile deschise, iar înăuntru o masă de piatră. Când se deschide pivnița se vede un fum, niște limbi de foc și o strălucire mare, ca și Soarele.” (Petre Lenghel Izanu, în Calendar, 1980)

 

Pintea Viteazul, pe numele său Grigore Pintea, este cel mai vestit haiduc al ţării noastre, personalitatea sa fiind omniprezentă în doinele şi baladele Maramureştului. El s-a născut pe la 1670, în Măgoaja, județul Cluj, având ca părinţi mici nobili români, însă avea o origine nobilă veche, ceea ce i-a permis, mai târziu, evoluția în armata principelui Rákóczi. Intră în conflict cu nobilii regionali și decide să lupte împotriva nedreptăților sociale. Fuge în codrii Maramureșului și „haiducește”, fiind cunoscut ca haiduc din secolul al XVII-lea. Cu anii, terorizează nobilii locali, care vor să-l prindă, dar, potrivit legendelor, reușeste să scape de fiecare dată. Pentru prima dată numele lui Pintea apare într-un document în anul 1694.

Înainte de a fi haiduc, Pintea a cutreierat prin multe ţări, pentru a cunoaşte taina slovelor şi meşteşugul armelor.  Întors acasă, și-a organizat și instruit o ceată de haiduci, cu care a acționat în Baia Mare, dar și în Sătmar, Sălaj, Bihor, Someș și Bistrița Năsăud.Haiducul avea sub conducerea sa trei cete. Ceata principală era formată din 120 de oameni și era dotată cu puști noi, săbii și platoșe. Pintea avea o cămașă de zale și coif, iar membrii cetei sale aveau uniforme.

 

În timpul împăratului Leopold I, obligațiile fiscale și militare introduse de stăpânirea austriacă în Transilvania au determinat o amplă mișcare de rezistență, cunoscută sub numele de răscoala curuților. Pe acest fundal, principele Francisc Rákóczi al II-lea a declanșat o „luptă de eliberare națională”, bazându-se atât pe sprijinul țărănimii iobage, cât și pe ajutorul promis de regele Franței (Ludovic al XIV-lea) și țarul Rusiei (Petru cel Mare). Grigore Pintea a făcut parte, cu rang de căpitan, din armata lui Francisc Rákóczi al II-lea. 

În primăvara anului 1703, mai multe orașe din nordul Transilvaniei (Zalău, Sătmar, Bistrița, Dej, Sighet) cad în mâna răzvrătiților. Armata lui Pintea trebuia să cucerească cetatea Baia Mare. În luna august, orașul era sub asediu. În urma unei ambuscade, Pintea este împușcat mortal (14 august) în fața porții de sud a orașului, în apropiere de Bastionul Măcelarilor.