- Este în Suatu, Județul Cluj
- Unitate geografică: Câmpia Transilvaniei
- Altitudine: 500-540 m
- Deschis turiștilor fără taxă de vizitare.
- Fără condiții de campare
Fânațele Suatu I și II alcătuiesc o rezervație naturală botanică care adăposteşte două plante unicat în lume…
- Trasee amenajate: da
- Condiții de vizitare: respectarea regulamentului rezervaţiei. Nu rupeţi plantele!
Rezervaţia naturală este compusă din două parcele aproximativ egale, cu o suprafață totală de 9.20 ha. Prima se află în partea nord-estică a satului, iar a doua în sud-estul satului Suatu. Ariile sunt zone de păşuni şi fâneţe care vegetează pe teren accidentat rezultat în urma alunecătilor de teren. Terenul favorizează dezvoltarea tuturor plantelor. Suprafeţele sunt dispuse spre soare, vegetaţia este de stepă şi se întâlnesc plante ale stepelor uscate din jurul Mării Negre cu specii pontico-mediteraneene şi ale Câmpiei Transilvănene. Aici cresc două plante unice în lume: jaleşul românesc (Salvia transsilvanica) şi cosaşul lui peterfi sau lintea-pratului din familia fabaceae (Astragalus péterfi), dar şi relictul terţiar Ephedra distachya.
La Suatu I creşte Astragalus péterfi, iar la Suatu II se dezvoltă Ephedra distachya. Ambele specii convieţuiesc cu Salvia nutans, Astragalus dasyanthus, Cephalaria uralensis – plante rare sau rarisime pentru flora tarii noastre – dar şi unele elemente dacice, precum Cephalaria radiata, Jurinea transsilvanica, Onosma pseudoarenarium şi Salvia transsilvanica.
Astragalus péterfi, bijuteria rezervaţiei Suatu, reprezintă un relict glaciar floristic, cu o deosebită importanță științifică, care nu se mai găseşte în altă parte a ţării sau a lumii. Apare în pâlcuri de pe coastele înierbate, abrupte, pe solurile argiloase mai adânci din partea sud-vestică a rezervației, ocupând rupturile de pe terenurile golașe, cauzate de alunecările de teren. Este o leguminoasă fragilă, zveltă, de o culoare suriu-verzuie, cu frunze uniform repartizate pe tulpină, formate din 5-7 perechi de foliole păroase. Inflorescența, la început compactă, mai apoi alungită, este formată din flori de tip papilonaceu de culoare gălbuie, ce vor da naștere unor păstăi de 2-3 cm, drepte, acoperite cu o rețea de peri negri și albi.
Fâneţele Suatu reprezintă monumete ale naturii, ocrotite de lege, în copul conservării amestecului de endemite, elemente pontice, mediteraneene, relicte terţiare şi postglaciare.
Acces: Comuna Suatu este situată la 36 de km distanţă de Cluj-Napoca.