- Este în Floreşti, Județ Prahova
- Data începerii construcției: 1911
- Deschis turiștilor fără taxă de vizitare.
Palatul Cantacuzino, supranumit şi Palatul „Micul Trianon” a fost construit de către Nababul Gheorghe Grigore Cantacuzino pentru nepoata sa Alice, fata celui de-al treilea fiu al său, Mihail G. Cantacuzino…
- Ctitor/Autor: Nababul Gheorghe Grigore Cantacuzino
- Cod monument Istoric: PH-II-m-A-16490.01
Construcţia a fost realizată de către meşteri francezi, în stil eclectic francez, cu elemente specifice rococo-ului, dar şi neoclasice, după planurile arhitectului Ion D. Berindey. Acelaşi Ion D. Berindey proiectase, pentru acelaşi boier, palatul de pe Calea Victoriei nr. 141 din Bucureşti, cunoscut cu denumirea de Palatul Cantacuzino şi care adăposteşte astăzi Muzeul Naţional „George Enescu”.
Proiectul clădirii se inspira din arhitectura palatului Micul Trianon din grădina Palatului Versailles din Franţa. Pentru ridicarea construcţiei realizate în stilul „Mavros” s-au folosit toate invenţiile din domeniul tehnicii ale epocii, inclusiv betonul armat, şina de cale ferată şi granitul.
Cunoscut la început ca „Palatul Domniţei”, Palatul Micul Trianon includea la parter 15 încăperi, dintre care o sală de onoare de 70 mp. Edificiul a fost construit din cărămidă şi placat pe exterior cu travertin, iar la faţada principală o colonadă închidea o terasă spre care se deschideau uşile.
Imobilul era construit pe trei nivele inegale (demisol, parter şi etaj). Cele zece coloane neoclasice de la nivelul faţadei erau grupate în perechi, cu excepţia celor de la extremităţi.
Pe faţada sudică, la nivelul etajului unu se afla o frumoasă sculptură în basorelief ce reprezinta doi îngeri ce purtau blazonul familiei. Deosebite erau şi ancadramentele ferestrelor sculptate în piatră de Albeşti, cu motive diferite pentru fiecare dintre cele trei nivele inegale ale palatului.
Zidurile exterioare aveau o grosime de peste un metru, iar fundaţia palatului şi demisolul erau realizate din piatră brută, motiv pentru care primul nivel s-a păstrat aproape intact.
Pentru finisajele exterioare s-a folosit calcarul alb de Albeşti, iar în faţa palatului era amenajată şi o piscină a cărei formă se poate distinge şi astăzi. Palatul mai era prevăzut cu un sistem de încălzire centrală asemănător cu cel de la Castelul Peleş şi mai multe săli de bal erau puse la dispoziţia amatorilor de distracţii cu glanţ.
Mai mult, în incinta parcului, erau amplasate statui din piatră, ale căror fragmente mai pot fi observate astăzi prin iarbă, dar exista şi un turn de apă înalt de 30 de metri ce semăna cu Turnul Chindiei din Târgovişte.
Lucrările, începute în 1911 erau aproape de finalizare în 1913 când Nababul a murit, pe neaşteptate, de pneumonie.
Lipseau câteva lucrări de finisare interioară, însă Mihail, moştenitorul imobilului şi fiul lui Grigore Cantacuzino a abandonat proiectul, iar palatul a intrat, treptat, într-o stare de degradare.
În Primul Război Mondial, în timpul raziilor germane, palatul a rămas fără tabla de cupru de pe acoperiş şi fără sobele de teracotă.
În 1945 construcţia este revendicată de Alice Cantacuzino, dar peste trei ani comunismul şi naţionalizarea proprietăţilor au deposedat-o de moşia de la Floreşti.
Palatul a fost preluat de stat şi transformat într-o unitate de dresaj canin. După 1965, pe domeniu s-a înfiinţat un sanatoriu TBC care funcţionează şi astăzi.
Cutremurul din 1977 a produs avarii serioase palatului, în cazul căruia distrugerile directe au fost întreprinse şi de săteni. Aceştia au demolat şi demontat palatul pentru a refolosi materialele de construcţie.
După 1989 au apărut unele iniţiative de renovare, dar acestea se lovesc mai ales de existenţa sanatoriului TBC din apropiere. Acesta ar trebui închis şi ar fi necesară înlocuirea unui strat de jumătate de metru de pământ din împrejurimi. S-a semnalat şi existenţa unei ciuperci litofage la nivelul zidurilor palatului, un fel de cancer al pietrei. Ministerul Culturii, de altfel, a respins iniţiativele din lipsa fondurilor necesare pentru restaurarea palatului.
După Revoluţie, palatul a fost retrocedat urmaşilor Nababului care l-au vândut în 2009 omului de afaceri Radu Tudorache. Nu se cunosc planurile acestuia vizavi de soarta palatului, dar se estimează că pentru restaurarea clădirii ar fi necesară o sumă de 20 de milioane de euro.